REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.2° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
16.2° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Situaţie de criză pentru zeci de români după sinuciderea patronului Omnia Turism!

Situaţie de criză pentru zeci de români după sinuciderea patronului Omnia Turism!

Replica API 18 octombrie 2017 | 00:02 430

Situația creată în urma sinuciderii patronului Omnia Turism SRL este complexă, iar Ministerul Turismului caută soluții pentru mai multe probleme care au fost create de blocarea conturilor bancare ale agenției, imediat după ce s-a difuzat în mass-media vestea morții acestuia. Într-o primă acțiune, ministrul Turismului, domnul Mircea Dobre, a reușit să găsească unele soluții, împreună cu reprezentanții ANAT, MAI și MAE, pentru aducerea în țară a unui grup de 80 de români, care au achiziționat pachete turistice de la această agenție, și i-a sfătuit pe toți cei care au pachete cumpărate prin Omnia Turism să nu mai plece în acele călătorii, deoarece conturile agenției au fost blocate de bănci, fapt pentru care nu pot fi efectuate plăţi, anunţă ministerul.

Ministrul Mircea Dobre precizează că a discutat personal și cu reprezentanții instituțiilor bancare și a reușit, astăzi, identificarea unor soluții legale pentru achitarea unei părți din costurile necesare aducerii în țară a celor 80 de turiști blocați în străinătate. De asemenea, ministrul Mircea Dobre a discutat personal cu o parte dintre clienții agenției Omnia Turism și cu reprezentanții agențiilor partenere, pentru a găsi posibile soluții de ieșire din această situație. În acest moment s-a calculat o pierdere totală de 7,4 milioane de euro, bani încasați deja de agenția Omnia Turism din vânzarea unui număr de 8.300 de pachete vândute pentru anul 2018, în valoare totală de circa 11,4 milioane de euro.

“Precizăm, de asemenea, faptul că Ministerul Turismului a început un control la această agenție la data de 6 septembrie 2017, iar proprietarul agenției a fost invitat, la data de 8 septembrie, să se prezinte personal la Ministerul Turismului, cu o serie de documente. Nu s-a prezentat nimeni din partea agenției Omnia Turism, drept pentru care un alt control s-a efectuat la sediul agenției, la data de 5 octombrie, când s-a aplicat și o sancțiune de 2.000 de lei. Proprietarului companiei i s-a lansat o nouă invitație de a se prezenta la sediul Ministerului Turismului, cu documentele companiei, pe data de 17 octombrie 2017, la ora 11.00 (data de astăzi). Consecințele neprezentării ar fi constat într-o nouă amendă și ridicarea licenței, în termenul prevăzut de lege”, se arată într-un comunicat al ministerului.

În urma falimentelor mai multor agenții de turism, înregistrate în ultimii doi ani, Ministerul Turismului a promovat, în luna august a.c., un proiect de Ordonanță de Guvern, adoptată în data de 30.08.2017, prin care s-a creat cadrul legal necesar stabilirii mecanismelor financiare de garantare a pachetelor turistice, în sensul obligării agențiilor care comercializează pachete turistice de a asigura întreg volumul de vânzări. În prezent, Ministerul Turismului, împreună cu Autoritatea pentru Supraveghere Financiară (ASF) lucrează la ordinul comun care va stabili modalitatea efectivă și concretă de combinare a instrumentelor de garantare, astfel încât fiecare pachet turistic vândut să poată fi garantat până la furnizarea efectivă a serviciilor turistice achiziționate de consumatori.

În zilele următoare, Ministerul Turismului va continua căutarea unor modalități de rezolvare pentru cât mai multe dintre problemele create de agenția Omnia Turism.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
USTUROIU unde este ?
4
0
Cand le spui la patroni ca sunt hoti se supara. Asta invartea milioane de euro, dar cand l-au luat la control, marele patron- ca sa nu-i zicem tepar sau evazionist sau hot- a preferat sa se sinucida. Niste jeguri care deschid firme sa fure.
9
0

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367