REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.2° Constanța Joi, 18 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6703
9.2° Constanța Joi, 18 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6703
 

Skoda mizează pe noi modele pentru a-şi relansa vânzările din China

Skoda mizează pe noi modele pentru a-şi relansa vânzările din China

Replica API 10 iulie 2014 | 00:00 205

Constructorul auto ceh Skoda Auto AS, divizie a grupului german Volkswagen, mizează pe noi modele şi modernizarea reprezentanţelor pentru a-şi relansa vânzările din China în acest an şi a ajuta firma mamă să devină cel mai mare constructor auto din lume, transmite Bloomberg. Preşedintele Skoda China, Andreas Hafemann a declarat că producătorul auto speră că noul model compact Rapid Spaceback, noua generaţia a sedanului Octavia şi nouă versiune a SUV-ului Yeti să conducă la creştere cu peste 10% a vânzărilor în acest an. "Ne-am făcut temele în ceea ce priveşte marca şi vehiculele", a declarat Hafemann. "Cu aceste produse este vorba de expansiune de a intra pe segmente pe care nu eram poziţionaţi în trecut", a adăugat Hafemann. Anul trecut Skoda a vândut 227.000 de unităţi în China, în scădere cu 3,7% comparativ cu 2012. În primele cinci luni ale acestui an livrările Skoda au crescut cu 8,2%, comparativ cu o creştere de 11% înregistrată de piaţa de vehicule pentru pasageri. Obiectivul Skoda este să-şi dubleze vânzările în China până în 2018, pentru a sprijini planului VW de a devansa Toyota Motor Corp. pentru a deveni cel mai mare constructor auto din lume până în 2018. Însă analiştii de la IHS Automotive avertizează că pentru această creştere Skoda trebuie să evite să concureze cu brandul mamă VW. Potrivit datelor publicate pe pagina de Internet a companiei sedanul Skoda Octavia costă 119.000 de yuani (19.000 de dolari) în timp ce VW Lavida, unul din cele mai populare sedanuri din China, costă 107.800 de yuani. "Dacă tot plăteşti acelaşi preţ ca şi pentru un Volkswagen de ce să nu alegi un model Volkswagen?", a spus analistul IHS Automotive, Lin Huaibin, citat de economica.net.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369