Slujba Sfinţilor 40 de Mucenici se oficiază anul acesta în data de 8 martie acolo unde nu este hram

Anul acesta slujba Sfinţilor 40 de Mucenici din Sevastia se mută în data de 8 martie deoarece în ziua de 9 martie este sâmbăta Lăsatului sec de carne. Astfel, potrivit rânduielilor tipiconale din Biserica Ortodoxă, de cade praznicul sfinţilor 40 de mucenici în Sâmbăta Lăsatului Sec de carne (Sâmbăta Morţilor) slujba lor se pune întreagă în vinerea acelei săptămâni, iar sâmbăta se cântă numai slujba din Triod (cf. Înv. de Tipic a lui Marcu, I, b.). Această rânduială tipiconală se aplică în toate bisericile cu excepţia celor care îşi sărbătoresc hramul de Sfinţii 40 de Mucenici.

În bisericile care au ca ocrotitori pe Sfinţii 40 de Mucenici din Sevastia slujba acestei sărbători rămâne în ziua de 9 martie, după cum aflăm din tipicul Sfântului Sava (Capitolul XXIV, pag. 664): Dacă se va întâmpla hramul Sfinţilor 40 de mucenici sau hramul altui sfânt ori al unei sfinte al cărui hram îl are biserica în Sâmbăta Lăsatului sec de carne, atunci cântăm toată slujba sfântului aşa cum o cântăm şi pe cea a Întâmpinării Domnului când va fi în zi de sâmbătă. Astfel sărbătoarea hramului acestor biserici rămâne neschimbată în ziua de 9 martie.

Sfinţii patruzeci de mucenici au pătimit în oraşul Sevastia din Armenia, în timpul domniei împăratului Liciniu (307-323), la ordinul guvernatorului Agricola.

Cei 40 erau originari din Capadocia şi erau legionari în trupele din subordinea lui Agricola. Acesta din urmă dorind să facă pe plac împăratului Liciniu (care domnea peste partea de Răsărit a Imperiului Roman şi intrase în conflict cu cumnatul său, Sfântul Constantin cel Mare - împărat peste partea de Apus a Imperiului Roman, de aceea a pornit o persecuţie împotriva creştinilor din teritoriul pe care îl stăpânea) a cerut ca toţi legionarii săi să jertfească idolilor, iar cei care nu au făcut acest lucru, declarându-şi credinţa creştină au fost arestaţi. Între soldaţii care au mărturisit că sunt creştini s-au aflat şi cei patruzeci de mucenici care după opt zile de arest au fost scoşi la judecata lui Agricola.

Au fost chinuiţi în nenumărate rânduri, dar au răbdat. Până la urmă, Agricola a dat poruncă să fie scufundaţi în apa unui iezer de lângă cetate, aproape îngheţată, căci era iarnă. Se spune că unul dintre ei nu a mai rezistat şi, renunţând la credinţă, a ieşit din apă şi a fost dus într-o baie caldă, dar a murit. Unul dintre soldaţii de pază, în acea noapte, a văzut cum o lumină cobora din cer, încălzind aerul deasupra iezerului şi patruzeci de cununi luminoase au coborât din cer asupra mucenicilor. Văzând că o cunună nu are deasupra cui să se aşeze, paznicul cel treaz s-a aruncat în apă, cerându-I Domnului să-l numere şi pe el în ceata Sfinţilor Mucenici. Mânios, Agricola a poruncit să le fie zdrobite gleznele. Sfinţii şi-au încredinţat duhul Domnului. Trupurile le-au fost arse şi oasele aruncate în lac, dar se spune că, după trei zile, Sfinţii s-au arătat Episcopului Petre, cerându-i să-i scoată din apă. Creştinii s-au dus noaptea şi oasele au strălucit în apă, ca stelele, arătându-le unde sunt. Le-au scos şi le-au îngropat cu cinste, la loc cuvenit.

Numele lor sunt: Chirion, Candid, Domnos, Isihie, Heracliu, Smaragd, Evnichie, Valent, Vivian, Claudiu, Prisc, Teodul, Eutihie, Ioan, Xantie, Ilian, Sisinie, Aghiu, Aetius, Flavie, Acachie, Ecdit, Lisimah, Alexandru, Ilie, Gorgonie, Teofil, Domiţian, Gaiu, Leontie, Atanasie, Chiril, Sacherdon, Nicolae, Valeriu, Filoctimon, Severian, Hudion, Meliton şi Aglaie.

O parte din moaştele lor se aflau şi în capela familiei Sfântului Vasile cel Mare.