REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.6° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
8.6° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Şocant: O minoră de 15 ani din Ion Corvin, violată de 8 indivizi, la Adamclisi

Şocant: O minoră de 15 ani din Ion Corvin, violată de 8 indivizi, la Adamclisi

Replica API 31 martie 2012 | 00:00 230

A ajuns acasă aproape inconştientă, goală, înfăşurată într-o geacă bărbătească

A ajuns acasă aproape inconştientă, goală, înfăşurată într-o geacă bărbătească

Caz şocant în comuna Adamclisi, judeţul Constanţa. O minoră de numai 15 ani a fost violată de mai mulţi indivizi, timp de câteva ore, în urmă cu o săptămână. Potrivit unor surse, după ce s-a distrat cu prietenii într-o discotecă din Adamclisi, adolescenta domiciliată în Ion Corvin a fost victima unor abuzuri de natură sexuală, fiind constrânsă nu de unul, ci de 8 indivizi, să întreţină relaţii sexuale cu aceştia, împotriva voinţei ei. Sursele noastre susţin că fata nici nu ştia cum a ajuns acasă duminică dimineaţa, atât era de traumatizată, dar mai bine zis, beată. Se pare că înaintea consumării actelor sexuale, tinerii i-au dat minorei să consume alcool care au adus-o în imposibilitatea de a gândi lucid sau de a opune rezistenţă. Mama sa nu a sesizat imediat Poliţia, gândindu-se că fata va avea de suferit dacă va face publică drama acesteia. Din această cauză, legiştilor le va fi greu să stabilească dacă a fost sau nu violată.

Surse din rândul poliţiştilor susţin că, de fapt, mama fetei a reclamat că anumite persoane se laudă prin zonă că ar fi întreţinut relaţii sexuale cu tânăra. Deşi fata a negat că ar fi fost violată, localnicii susţin că ea a ajuns acasă goală, îmbrăcată cu o geacă bărbătească, aparţinând unuia dintre cei care au abuzat-o. Aceleaşi surse susţin că totul s-a petrecut într-una dintre maşinile presupuşilor violatori. Fata, împreună cu mama sa, s-au deplasat, vineri, la sediul Secţiei 8 Poliţie Rurală Băneasa, pentru a da declaraţii despre calvarul prin care a trecut adolescenta. Mama fetei susţine că îi este teamă de o eventuală muşamalizare a faptei celor care se laudă cu "isprava", dat fiind că cei care i-au violat fiica sunt rude ale unor persoane "cu influenţă", unul dintre ei fiind fiul unui inginer, altul ar fi fiul unei contabile din cadrul primăriei. Oamenii legii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat în urmă cu o săptămână. Dacă se va confirma că fata a fost violată şi vor fi stabilite cu exactitate identităţile violatorilor, aceştia riscă să petreacă ani grei în spatele gratiilor. Dar până atunci, poliţiştii vor trebui să stabilească exact dacă este vorba despre un viol sau doar nişte zvonuri. Vineri, fata a fost dusă şi la Medicina Legală, unde s-a constatat că era activă sexual de mai mult timp, însă neputându-se stabili dacă a fost sau nu victima unui viol, dat fiind că nu s-au găsit urme de leziuni interne şi externe.

Daniel ALBU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614