REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
13.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

SOCEP e bun de plată! Angajaţii concediaţi ilegal au câştigat definitiv procesul și au de primit despăgubiri de milioane

SOCEP e bun de plată! Angajaţii concediaţi ilegal au câştigat definitiv procesul și au de primit despăgubiri de milioane

Replica API 22 mai 2017 | 01:35 1160

Decizie irevocabilă a Curţii de Apel

Decizie irevocabilă a Curţii de Apel

Socep SA, unul din cei mai importanţi operatori din Portul Constanţa, va plăti despăgubiri de milioane de lei angajaţilor pe care fostul său director, Daniel Linteş, i-a concediat ilegal în 2012. Anterior, Socep a fost sancţionată şi de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, în aceeaşi speţă. Hotărârea Curţii de Apel Constanţa este irevocabilă. Socep SA şi-a anunţat acţionarii că, pe 18.05.2017, a pierdut definitiv procesul cu foştii săi angajaţi.

„Admite recursul, modifică în parte sentinţa civilă recurată, în sensul că: admite acţiunea reclamanţilor Munteanu Petru, Marina Mihai, Andrei Ştefan, Ţurcanu Mihai, Manolescu Ionuţ Cătălin, Grosu Mircea, Constantin Petrică, Cadâr Metin, Dulgheru Ionel şi Duma Gheorghe, precum şi a reclamantelor Puşcaşu Marilena şi Sibiceanu Elena-Nicoleta (în calitate de succesoare în drepturi ale defunctului Puşcaşu Neculae).

Anulează deciziile de concediere nr. 12625/22.10.2012, 13039/30.10.2012, 12579/19.10.2012, 12655/23.10.2012, 12907/26.10.2012, 12645/23.10.2012, 12577/19.10.2012, 12641/23.10.2012, 13125/31.10.2012, 13037/30.10.2012 şi 13607/09.11.2012 şi dispune reintegrarea recurenţilor reclamanţi Munteanu Petru, Marina Mihai, Andrei Ştefan, Ţurcanu Mihai, Manolescu Ionuţ Cătălin, Grosu Mircea, Constantin Petrică, Cadâr Metin, Dulgheru Ionel şi Duma Gheorghe, în funcţiile deţinute anterior emiterii deciziilor de concediere, cu plata către fiecare a despăgubirilor cuvenite de la momentul concedierii şi până la data reintegrării efective, despăgubiri egale cu salariile şi toate celelalte drepturi de natură salarială de care ar fi beneficiat în această perioadă.

Obligă pe intimata pârâtă la plata către reclamantele Puşcaşu Marilena şi Sibiceanu Elena-Nicoleta (în calitate de succesoare în drepturi ale deunctului Puşcaşu Neculae) a despăgubirilor ce i s-ar fi cuvenit defunctului de la momentul concedierii şi până la data intervenirii decesului acestuia, respectiv, 12.09.2015. Menţine dispoziţiile hotărârii recurate, cât priveşte pe reclamanţii intimaţi Ruta Petre şi Dănilă Ion.

Obligă pe intimata pârâtă la plata, către recurenţii reclamanţi Munteanu Petru, Marina Mihai, Andrei Ştefan, Ţurcanu Mihai, Manolescu Ionut Cătălin, Grosu Mircea, Constantin Petrica, Cadâr Metin, Dulgheru Ionel şi Duma Gheorghe, a câte 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată”, se arată în soluţia Curţii de Apel Constanţa. Hotărârea este irevocabilă. Ţinând cont de perioada lungă de timp scursă de la momentul concedierii, suma pe care Socep trebuie să o plătească angajaţilor săi, după reintegrarea în muncă, va fi de ordinul milioanelor de lei.

Fostul director a şantajat sute de angajaţi

Potrivit unei raportări anterioare a companiei, “Dosarul nr. 13282/118/2012 înregistrat pe rolul Curții de Apel Constanța are ca obiect recursul formulat de 11 foști salariați SOCEP SA concediați în octombrie 2012-martie 2013 (dintr-un lot de 13), prin care s-a solicitat modificarea sentinței instanței de fond în sensul anulării deciziilor de concediere ale acestora, reintegrării în funcție și plății tuturor sumelor de bani de care ar fi beneficiat salariații în perioada octombrie 2012 - momentul efectiv al reangajării. Dosarul nr. 13282/118/2012 a fost judecat în fond la Tribunalul Constanța și soluționat favorabil SOCEP SA, la data de 24.10.2013, prin respingerea cererii de chemare în judecată formulată de cei 13 salariați.

Recursul ce face obiectul Dosarului nr. 13282/118/2012, promovat de 11 dintre cei 13 salariați care au promovat acțiunea în fond, este suspendat în prezent, din data de 31.03.2014 până la soluționarea contestației SOCEP SA împotriva hotărârii prin care, la sesizarea unui număr de 22 de salariați (printre care și cei 13 salariați parte în Dosarul nr. 13282/118/2012 înregistrat pe rolul Curții de Apel Constanța), ce au formulat plângere împotriva SOCEP SA la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării invocând faptul că împotriva acestora s-a săvârșit un act de discriminare, fiind în mod nelegal concediați în octombrie 2012 - martie 2013, CNCD a constatat săvârșirea unui act dicriminatoriu al societății față de petenți și s-a dispus sancționarea SOCEP SA. Împotriva Hotărârii CNCD SOCEP SA a formulat contestația ce a făcut obiectul Dosarului nr. 1503/2/2014, respinsă în fond de Curtea de Apel București și în recurs de ICCJ. În funcţie de rezulatul final al procesului, în caz de pierdere, SOCEP SA ar putea fi obligată la plata sumelor de bani datorate din momentul concedierii şi până în momentul reintegrării, cu efect în situaţiile financiare în sensul unei cheltuieli”.

Reamintim că fostul director general al Socep, Daniel Linteş, a fost trimis în judecată de DNA pentru şantaj în formă continuată în cazul a 196 de angajaţi ai companiei. Potrivit DNA, Linteş s-a folosit de prerogativele funcţiei sale privitoare la disponibilizarea salariaţilor şi i-a ameninţat pe aceştia că vor fi concediaţi şi, în anumite cazuri, evacuaţi din căminul de nefamilişti în care locuiau, dacă nu semnează declaraţii de renunţare la drepturi. Cea mai mare parte a angajaţilor au renunţat la drepturi, pentru că nu se putea confrunta cu şeful Socep, dar cei care au rezistat pe baricade au acum câştig de cauză, iar societatea trebuie să le plătescă daune totale de milioane de lei.

Rocsana CRISTEA

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Daca a santajat .sa suga pula
0
0
2 oameni dornici de imbogatire dusu
1
0
Bravo instantelor si angajatilor cu verticalitate! asa trebuie si la coruptii de la ANR! Rusine murdarilor!
14
0
Bai marinar de Coremar pentru tine peste 480 de ore de munca pe luna inseamna program lejer?!?
15
0
Coremar nu sta pe nici un butoi de pulbere. Sunt cativa puturosi care s-au invatat cu trai-neneaca de pe vremea lui Dede, mai ceva motorina, bani pt hrana, munca putina si program super-lejer. Eee, asta nu mai merge, surubul s-a mai strans peste tot si trebuie sa ne adaptam la economia concurentiala. Sunt cativa care nu vor sa priceapa si fac valuri, ameninta cu procese, stau prin concedii medicale, etc. Trezi-tzitzi-va!
2
16
greu mai dai afara o putoare
1
6
gherghina si burlacu sa traiasca ca e baieti faini , FNSP va reprezinta in continuare baieti , cotizati la greu la BNS ca merita ........
4
1
Noi ceilalti care nu i-am dat in judecata pe verii Dusu suntem prosti rau. Noi cu munca ei cu banu.
9
0
Coremar sta pe un butoi de pulbere! Nu se respecta codul muncii! Am ajuns sclavii unor indivizi care nu respecta legea!
18
1
Oare numai Lintes era sef imoral? Postica Ion si alti sefi de pe acolo au actionat mai moral? Unde a fost OMENIA?!
7
1
La Neculae Dusu cand ajungeti ca el este tartoru. El se pise pe oameni nu directorul. Isi bate joc de salariati dupa bunul sau plac.
16
0
are de unde sa-si vanda cele doua active imobiliare de la Costinesti de pe str.Tineretului.
8
0

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218