REPLICA ONLINE CONSTANTA

21.2° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
21.2° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Şoferii de microbuze, ŞMECHERII din trafic! Schimbă traseele, să scape de Poliţie

Şoferii de microbuze, ŞMECHERII din trafic! Schimbă traseele, să scape de Poliţie

Replica API 14 aprilie 2016 | 00:00 238

Cică au ajuns la disperare! Tot ei

Cică au ajuns la disperare! Tot ei

O amplă acţiune a fost demarată la nivel naţional, implicit şi la Constanţa, fiind vorba despre controale în trafic. Vizaţi sunt transportatorii de persoane, care sunt opriţi şi verificaţi „la sânge”, spre disperarea şoferilor care nu ştiu ce să mai facă pentru a scăpa. Astfel, potrivit călătorilor, conducătorii microbuzelor au ajuns chiar să se abată de la traseul iniţial tocmai pentru a evita să pice în mijlocul poliţiştilor rutieri.

Poliţiştii rutieri şi reprezentanţii Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier au derulat o acţiune ce se desfăşoară la nivel naţional, fiind vorba de verificarea legalităţii transportului rutier public de persoane. La Constanţa, echipajele sunt în stradă de câteva zile, ele putând fi observate şi la intrare în municipiu, dinspre Valu lui Traian. Pe poziţii au fost şi miercuri, 13 aprilie, mai mulţi participanţi la trafic fiind traşi pe dreapta şi controlaţi. Însă, potrivit călătorilor, se pare că şoferii recurg la tot felul de metode pentru a evita să dea ochii cu oamenii legii.

Pe lângă faptul că se anunţă telefonic despre prezenţa echipajelor în stradă, unele microbuze ce vin dinspre Valu lui Traian au început să utilizeze rute ocolitoare. Cel mai probabil că acestea au probleme serioase în ceea ce priveşte actele vehiculelor sau defecţiuni grave, ori problema stă la permisul de conducere al şoferului. Alţii, spre exemplu, au adoptat o altă cale şi anume să respecte legea. „Nu a mai oprit aşa des pentru a lua oameni şi mereu se uita să vadă dacă sunt pasageri doar pe scaune şi ne spunea să ocupăm locurile, să nu stăm în picioare.

Vorbea la telefon, era sunat sau suna şi informa cu privire la controale. La un moment dat chiar a spus că mai sunt două zile şi scapă de ăia de la Bucureşti, cu controalele lor cu tot. Alte microbuze o luau pe străduţe lăturalnice pentru a evita filtrul. Se pare că legea se respectă doar când sunt controale intense. Altfel… Sunt sigur că lucrurile vor reveni la starea iniţială după ce nu vor mai fi astfel de acţiuni”, a declarat, pentru „Replica”, un constănţean care a călătorit dinspre Valu lui Traian către Constanţa.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367