REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.5° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
12.5° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

Şoferul filmat în timp ce consuma alcool şi ţinea volanul cu picioarele, IDENTIFICAT de poliţişti

Şoferul filmat în timp ce consuma alcool şi ţinea volanul cu picioarele, IDENTIFICAT de poliţişti

Replica API 19 iunie 2014 | 00:00 147

Vezi video!

Vezi video!

Teribilismul unor tineri a ajuns viral pe internet, întrucât s-au filmat şi au postat imaginile pentru a-şi face publică "grozăvia". Însă, nu le-a trecut prin cap că acest lucru ar putea să le aducă amenzi serioase sau că-şi pun viaţa în pericol, dar şi pe a celorlalţi participanţi la trafic. Mai exact, Ionuţ Bogdan Stroie, de 22 de ani, din Viile, se afla la volanul unui Volkwagen Passat, având ca şi pasageri mai mulţi prieteni. Acesta a condus, în data de 6 iunie, pe DN3, între Lipniţa şi Ostrov, pe contrasens, fără a purta centură de siguranţă, iar în timpul acesta îşi făcea un... şpriţ.

Poliţiştii rutieri s-au sesizat şi au demarat cercetările pentru identificare lui. La data de 19 iunie, Bogdan a fost adus la Serviciul Rutier, unde i s-a întocmit proces verbal. La ieşirea din sediu, acesta a menţionat că va contesta amenda şi că nu se consideră vinovat cu nimic, întrucât totul este o înscenare. "Nu era alcool, era apă. E o înscenare. Nu am făcut nimic", a spus tânărul care a demarat în trombă. Cu toate acestea, tânărul a rămas fără permis de conducere pentru o perioadă de 60 de zile şi a fost amendat pentru nepurtarea centurii de siguranţă şi pentru conducerea unui autovehicul pe sensul opus de mers. "Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional cu o amendă în valoare de 850 de lei, cu aplicarea a două puncte de penalizare şi cu suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioadă de 60 de zile, pentru nefolosirea centurii de siguranţă, lăsarea liberă a volanului în timpul mersului şi pentru circulaţia pe sensul opus de mers în condiţiile în care nu efectua o depăşire regulamentară. Şoferul a spus că-i pare rău pentru ceea ce a făcut, că nu şi-a imaginat care sunt consecinţele faptelor sale. Cu ocazia întâlnirii cu poliţiştii, am luat şi măsuri de educaţie rutieră în ceea ce priveşte persoana lui, arătându-i şi exemple, din păcate, negative şi nefericite, de accidente rutiere soldate cu mai multe persoane decedate, în special în mediul rural.", a declarat Ciprian Sobaru, şeful Biroului Rutier Constanţa. Menţionăm că şi pasagerii din autoturism se vor alege cu amenzi.

L.C.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218