rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 17 august
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Solistul trupei Green Day a anunțat că va renunţa la cetăţenia americană, după revocarea dreptului la avort

Solistul trupei punk Green Day spune că va renunța la cetățenia sa americană în semn de protest față de decizia Curții Supreme a Statelor Unite de a nu mai proteja dreptul la avort.

Cel mai cunoscut membru al trupei, Billy Joe Armstrong s-a folosit de multe ori de concerte pentru a protesta față de politicieni și deciziile pe care le consideră nedrepte.

Cel mai recent, la un concert la Londra, vizibil supărat din cauza deciziei instanței supreme privind avortul, a făcut cea mai radicală declarație de până acum. A spus că renunță la cetățenia țării sale și că va rămâne în Marea Britanie. Un anunț pe care publicul l-a primit cu aplauze puternice.

„La naiba cu America! Renunț la cetățenia mea! Mă mut aici. E prea multă prostie în lume ca să te întorci într-o țară nenorocită. Nu glumesc, veți auzi mai multe de la mine în zilele următoare,” a strigat Billy Joe Armstrong.

Și cântăreaţa americană Billie Eilish a protestat vineri faţă de decizia Curţii Supreme a SUA privind avortul în timpul recitalului său de pe scena festivalului Glastonbury. „Astăzi este o zi foarte, foarte neagră pentru femeile din SUA. Voi spune acest lucru pentru că nu mai suport să mă mai gândesc la asta în acest moment”, a declarat cântăreaţa de 20 de ani vineri seara, pe scena Pyramid, la prezentarea cântecului „Your Power”, care vorbeşte despre oamenii care abuzează de puterea lor.

Salutată de conservatori şi criticată de progresişti, decizia Curţii Supreme a SUA privind avortul anulează jurisprudenţa stabilită prin cazul emblematic 'Roe v. Wade' din 1973, care garanta dreptul femeilor la avort şi legaliza la nivel naţional întreruperile de sarcină. Hotărârea nu scoate în afara legii avorturile, dar restabileşte situaţia când fiecare stat al federaţiei era liber să le autorizeze sau nu şi menţine o lege din Mississippi, sprijinită de republicani, care interzice avortul după 15 săptămâni de sarcină.

Astfel, state ale SUA conduse de republicani (conservatori), printre care Missouri, Kentucky, Louisiana sau Dakota de Sud au anunţat la scurt timp după acest verdict că interzic avortul, în timp ce state conduse de democraţi (progresişti), precum New York, California, Oregon şi Washington au anunţat că vor apăra dreptul la avort, scrie digi24.ro

marţi, 28 iunie 2022541
GANDUL.RO
Gest rușinos într-o cabină de probă din Costinești! Imagini surprinse de camerele de supraveghere!
Comentarii
mai mult...Monden
17 aug 00:00MondenCum arată Laura Cosoi în costum de baie, la două luni după ce a născut!

Laura Cosoi, Cosmin, soțul actriței, și cele trei fetițe ale acestora sunt în vacanță, în Austria, unde...362

17 aug 00:00MondenGestul de necrezut făcut de Traian Spak, după ce a aflat că Andreea Antonescu e însărcinată501
17 aug 20:27MondenCleopatra Stratan și Edward Sanda, un an de la nuntă! Mesajele emoționante pe care și le-au transmis264
17 aug 00:00MondenActriţa Amber Heard îşi pregăteşte apelul contra lui Johnny Depp şi angajează noi avocaţi

Actriţa Amber Heard, care a făcut apel la sfârşitul lunii iulie după verdictul procesului său pentru defăimare...213

17 aug 00:00MondenActorul Tom Holland: 'Plec de pe social media. Este foarte dăunător pentru starea mea mentală'211
17 aug 19:12MondenCântărețul R. Kelly e acuzat de noi infracțiuni sexuale197
17 aug 00:00MondenMads Mikkelsen spune că uimitorul Johnny Depp ar putea reveni în Fantastic Beasts

Actorul Mads Mikkelsen l-a lăudat pe Johnny Depp ca fiind un „actor uimitor” şi a speculat cu privire la posibila...175

17 aug 19:07MondenActriţa italiană Gina Lollobrigida, în vârstă de 95 de ani, vrea să candideze pentru Senat223
17 aug 00:00MondenFilmul de acţiune 'Bullet Train' se menţine pe primul loc în box-office-ul nord-american200
17 aug 00:00MondenAcademia Americană de Film şi-a cerut scuze actriţei amerindiene Sacheen Littlefeather

La aproape 50 de ani după ce a fost huiduită pe scena premiilor Oscar pentru că a refuzat un premiu în numele lui...263

17 aug 00:00MondenActorul britanic Duggie Brown, cunoscut pentru rolul din serialul 'Coronation Street', a decedat la 82 de ani187
17 aug 00:09MondenAlexandru Arșinel, transportat de urgență la spital de la azilul în care locuiește885
Vremea
29.1°27° - 29.1° miercuri, 17 august 2022
ConstanțaUmiditate: 52%
Vânt: 4.03 m/s
Presiune: 1008 milibari

Loto
6/4920425232634
5/4030354174032
joker91411332
Horoscop
mai mult...SPSportRT
17 aug 23:31SportMedicii legiști au terminat autopsia baschetbalistei Alessia Maria Raiciu. Care este cauza morții

Alessia Maria Raiciu, o tânără baschetbalistă, a murit chiar în ziua în care a împlinit 18 ani. Alessia a jucat...1676

17 aug 23:31SportFotbal: Manchester United este dispusă să-l lase să plece pe Cristiano Ronaldo

Clubul englez de fotbal Manchester United este dispus să-l lase să plece pe atacantul său Cristiano Ronaldo, scrie...406

17 aug 23:30SportWTA Cincinnati: Adversară schimbată pentru Simona Halep după ce Karolina Muchova s-a retras din turneu

​Simona Halep ar fi trebuit să debuteze la turneul WTA de la Cincinnati contra jucătoarei Karolina Muchova, însă...713

17 aug 23:30SportExplicația ministrului Sportului pentru absența de la sosirea campioanelor la canotaj

Ministrul Sportului, Eduard Novak (UDMR), a scris, luni, pe Facebook, că nu a venit să le întâmpine pe aeroport la...1516

Local
17 aug 00:03LocalSalonul de Benzi Desenate, la Muzeul de Istorie

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța a organizat și găzduit, timp de trei zile, Salonul de Benzi...345

17 aug 00:03LocalIncendiu la un apartament din Medgidia: O femeie a fost evacuată de vecini. Video

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină în cursul zilei de marți, 16 august a.c., în...606

17 aug 00:03LocalAproape 2000 de prezentări, la UPU Constanța, în timpul minivacanţei de Sfânta Maria

410

17 aug 00:04LocalFlorin Goidea, numit director adjunct în Portul Constanța

Florin Goidea, fostul directorul general al Portului Constanța, a rămas la conducerea companiei. Acesta este,...2727

17 aug 00:03LocalÎncă o autoutilitară a fost confiscată pentru transport și depozitare ilegală de deșeuri, în Constanța

Polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală au depistat pe strada Crișului din Constanța un...1768

17 aug 00:02LocalPeste 500 de absolvenți din Constanța au susținut prima probă a examenului bacalaureat 2022, sesiunea a II-a

Examenul național de Bacalaureat, sesiunea august-septembrie 2022, a debutat astăzi, 16 august 2022, cu proba Ea)-...308

17 aug 00:03LocalSute de nave, blocate de lipsa apei din Dunăre

Sute de nave sunt blocate pe Dunăre, de partea bulgărească, anunță autoritățile din țara vecină. Cele mai mari...589

17 aug 00:05LocalMarcel Ciolacu, despre schimbarea lui Goidea din Port: Acolo era un dezastru!

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, susține că mult discutata schimbare a șefului Portului Constanța nu a avut...3284

16 aug 23:42LocalDin 20 august, cresc amenzile pentru o greșeală banală făcută de mulți șoferi

1789

Politică
17 aug 00:09PoliticăCoaliția a analizat suprataxarea profiturilor companiilor din energie

Liderii coaliției de guvernare au discutat, marți, despre variante de supraimpozitare a companiilor din energie, au...298

17 aug 10:10PoliticăDosarul Revoluției: Ion Iliescu a acționat pentru generarea şi amplificarea unei psihoze securist-teroriste

Procurorii care au instrumentat dosarul Revoluţiei concluzionează, în rechizitoriul prin care fostul preşedinte Ion...514

17 aug 00:09PoliticăUSR cere ca tezele de doctorat ale premierului şi ministrului Cîmpeanu să fie analizate de CNATDCU

265

17 aug 00:00PoliticăScrisoare deschisă a președintelui PER, Dănuț Pop, către Marcel Ciolacu

Președintele Partidului Ecologist Român (PER), Dănuț Pop, semnează o Scrisoare deschisă adresată președintelui...228

17 aug 00:00PoliticăGabriela Firea va propune acordarea de carduri de reduceri și deduceri pentru familiile numeroase

Ministrul Familiei, Gabriela Firea a anunţat marţi că pregătește acordarea unor vouchere de reducere pentru...224

17 aug 00:08PoliticăClaudiu Târziu: 'Ascultaţi-mă bine, n-am băut nimic. Avem șanse să luăm peste 50% la parlamentare'

Preşedintele Consiliului Naţional de Conducere (CNC) al Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR), Claudiu Târziu, a...497

Interviuri
23 iun 00:14InterviuriCristian Cîrjaliu circulă cu mașina electrică, ca să facă economie la combustibil. Video

Cristian Cîrjaliu, primarul din Agigea, a revenit în studioul Replica pentru a dezbate subiecte de interes local și...3617

21 iun 00:08InterviuriEugen Teodorovici se pregătește pentru președinția României. Video

Eugen Teodorovici a vorbit, în partea a doua a interviului acordat ziarului Replica, despre liberalizarea pieței...2893

20 iun 00:03InterviuriBombă! Eugen Teodorovici: Spitalul Județean Constanța nu e sigur; la primul cutremur, pică! Video

5039

24 mai 00:05InterviuriCristinel Dragomir: PSD Constanța nu mai există din vina celor care îl conduc! Video

A fost două mandate vicepreședintele Consiliului Județean Constanța, dar și președinte interimar, după reținerea...5406

20 mai 00:11InterviuriLungoci: Făgădău a fost un bun manager, despre Mazăre am o reţinere... Video

Deputatul PSD, Lucian Lungoci, s-a aflat în studioul Replica de Constanţa, joi, 19 mai, unde a discutat despre legea...4215

19 mai 00:12InterviuriMohammad Murad: Nu m-am predat lui Cristian Radu și nu mă voi preda! VIDEO

8516

Monden
17 aug 00:00MondenMads Mikkelsen spune că uimitorul Johnny Depp ar putea reveni în Fantastic Beasts

Actorul Mads Mikkelsen l-a lăudat pe Johnny Depp ca fiind un „actor uimitor” şi a speculat cu privire la posibila...175

17 aug 19:07MondenActriţa italiană Gina Lollobrigida, în vârstă de 95 de ani, vrea să candideze pentru Senat

Actriţa italiană Gina Lollobrigida, în vârstă de 95 de ani, intenţionează să candideze pentru un loc în Senatul...223

17 aug 00:00MondenFilmul de acţiune 'Bullet Train' se menţine pe primul loc în box-office-ul nord-american

200

17 aug 00:00MondenActriţa Amber Heard îşi pregăteşte apelul contra lui Johnny Depp şi angajează noi avocaţi

Actriţa Amber Heard, care a făcut apel la sfârşitul lunii iulie după verdictul procesului său pentru defăimare...213

17 aug 00:00MondenActorul Tom Holland: 'Plec de pe social media. Este foarte dăunător pentru starea mea mentală'

Tom Holland, actorul Spider-Man, a anunțat că se retrage din social media, deoarece consideră că aceasta poate fi...211

17 aug 19:12MondenCântărețul R. Kelly e acuzat de noi infracțiuni sexuale

Cântăreţul R. Kelly, deja condamnat la 30 de ani de închisoare în iunie pentru infracţiuni sexuale, se va prezenta...197

17 aug 00:00MondenAcademia Americană de Film şi-a cerut scuze actriţei amerindiene Sacheen Littlefeather

La aproape 50 de ani după ce a fost huiduită pe scena premiilor Oscar pentru că a refuzat un premiu în numele lui...263

17 aug 00:00MondenActorul britanic Duggie Brown, cunoscut pentru rolul din serialul 'Coronation Street', a decedat la 82 de ani

Actorul britanic de comedie Duggie Brown, care a jucat în serialele ''Coronation Street'' şi ''Last Of The Summer...187

17 aug 00:09MondenAlexandru Arșinel, transportat de urgență la spital de la azilul în care locuiește

885

Mapamond
17 aug 00:00MapamondIncident armat într-un tramvai în Suedia: O femeie rănită în abdomen, presupusul agresor - arestat

O femeie a fost împuşcată în abdomen marţi în timp ce circula într-un tramvai în oraşul Göteborg, cel mai...177

17 aug 00:00MapamondPrăbuşirea podului rutier în sudul Norvegiei nu s-a soldat cu victime

Un pod rutier din lemn s-a prăbuşit luni dimineaţă în sudul Norvegiei, iar două vehicule care circulau pe pod - un...217

17 aug 00:00MapamondCel puţin 20 de persoane au murit carbonizate într-un accident rutier în Pakistan

169

17 aug 00:00MapamondLetonia a livrat Ucrainei şase obuziere şi patru elicoptere

Ucraina a primit şase obuziere din Letonia, a anunţat ministrul ucrainean al apărării, potrivit DPA. "Împreună vom...175

17 aug 00:00MapamondExplozii la un depozit de muniţii la o bază rusă din Crimeea - MAE rus: 'Un act de sabotaj'

Exploziile produse marţi dimineaţă la un depozit de muniţii dintr-o bază rusă din Crimeea, peninsula ucraineană...182

17 aug 00:00MapamondUcraina - Centrala din Zaporojie: Discuţie telefonică între Macron şi Zelenski

Preşedintele francez Emmanuel Macron a purtat marţi o convorbire telefonică cu omologul său ucrainean Volodimir...180

17 aug 00:43MapamondVaccinată de 4 ori, Prima Doamnă a Americii, Jill Biden, s-a infectat cu Covid

Prima Doamnă a SUA, Jill Biden (71 de ani), a fost testată pozitiv pentru Covid-19 și se confruntă cu „simptome...331

17 aug 00:43MapamondO tornadă puternică a lovit Halkidiki, localitatea unde românii merg în vacanțe. Video

O tornadă puternică a lovit peninsula Kassandra (Halkidiki) din Grecia. Unii martori au surprins și au distribuit...1064

17 aug 00:42MapamondExplozii puternice la centrala nucleară Zaporojie: Rusia și Ucraina se acuză reciproc

563

Sănătate
17 aug 00:00SănătateRomânia se va confrunta cu o epidemie severă de gripă, în această iarnă

e prognozează forme de gripă severe în acest an, după ce, timp de doi ani am avut pandemie de coronavirus. Adriana...221

17 aug 00:00SănătateAdriana Pistol: Tendinţa de descreştere a cazurilor de COVID-19 este evidentă

Adriana Pistol, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, a afirmat marţi că tendinţa de scădere a numărului...177

17 aug 00:00SănătateAdriana Pistol: Două cazuri de variola maimuţei, în ultima săptămână; vor fi primite 5.000 doze de vaccin

162

17 aug 18:08SănătateCe boli pot semnala problemele de vedere

Problemele de vedere pot anunța inclusiv diferite afecțiuni cerebrale. Dacă ți s-a întâmplat să vezi dublu, să...237

17 aug 00:00SănătateMedicament minune împotriva cancerului la sân. Anunțul făcut de AstraZeneca

AstraZeneca spune că un studiu în fază avansată confirmă beneficiile medicamentului Enhertu pentru cancerul de sân...220

17 aug 00:00SănătatePistol: Rata de vaccinare pentru poliomielită este de 75-77 la sută şi ar trebui să fie minim 80-85 la sută

Secretarul de stat în cadrul Ministerului Sănătăţii Adriana Pistol a afirmat că rata de vaccinare împotriva...175

17 aug 00:00SănătateMinisterul Sănătăţii: 280 de persoane cu COVID, internate la terapie intensivă

Un număr de 3.975 de persoane cu COVID-19 sunt internate în unităţile sanitare de profil, cu 235 mai multe faţă de...169

17 aug 00:00SănătateMinisterul Sănătăţii: 3.600 de cazuri noi de COVID-19

Un număr de 3.600 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, cu...166

17 aug 00:00SănătateAparat unic în vestul ţării, ce măsoară rezistenţa pulmonară pe căile respiratorii, la Spitalul 'Victor Babeş'

166

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT