REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.6° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
11.6° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Sorin Andrei: "Noi nu votam dupa telefoane sau mesaje"

Sorin Andrei: "Noi nu votam dupa telefoane sau mesaje"

Replica API 14 august 2010 | 00:00 142

Liberalii din Mangalia ii dau peste nas pedelistului Paul Foleanu

Liberalii din Mangalia ii dau peste nas pedelistului Paul Foleanu

Şedinţa extraordinară de la Mangalia, convocată joi, încă face valuri. Pedeliştii mangalioţi au tras aer în piept, au analizat alături de liderul Zanfir Iorguş, şi au tras linia: nu doar primarul PSD Claudiu Tusac ori aleşii locali de la PNL sunt "vinovaţi" pentru eşecul democrat-liberal de la şedinţă, când PDL nu a reuşit să-şi impună amendamentele, ci şi proprii consilieri. Drept urmare, PDL Mangalia a decis "propunerea de sancţionare cu excluderea din partid a consilierilor locali Ioan Negrea şi Dănuţ Moldovan". "Motivele ce au stat la baza adoptării acestei decizii sunt încălcarea hotărârilor partidului şi refuzul de a vota în Consiliul Local Mangalia propunerile PDL", se arată într-un comunicat de presă al PDL Mangalia, iar traducerea este: consilierii în cauză nu au votat amendamentul propus în şedinţa din data de 12 august a.c. de colegul lor de partid Paul Foleanu. Situaţia este extrem de amuzantă, ştiut fiind faptul că cei doi consilieri propuşi spre excludere sunt consideraţi "ostili" deputatului Zanfir Iorguş (preşedintele PDL Mangalia), în schimb, ei au "trecere" la conducerea judeţeană a PDL Constanţa. Şi mai amuzant este însă faptul că amendamentul propus de Paul Foleanu s-a bătut cap în cap, la şedinţă, cu un amendament anterior, depus de liberali, de unde se poate trage concluzia că Moldovan şi Negrea au votat după logică şi nu la comanda partidului. Partidul are însă reguli, iar revenind la reguli, amintim că pedelistul Paul Foleanu a acuzat PNL că s-a înţeles la şedinţă cu PSD, lăsând de înţeles că PNL ar fi avut bătut anterior palma cu PDL. Preşedintele PNL Mangalia, consilierul Sorin Andrei, neagă categoric aceste informaţii.

Reporter: Domnule Sorin Andrei, PDL susţine că la Mangalia s-a creat o nouă majoritate: PSD-PNL, începând de la şedinţa de joi, 12 august. Cum stau lucrurile? Aţi făcut o înţelegere cu primarul Claudiu Tusac (preşedintele PSD Mangalia)?

Sorin Andrei: Referitor la şedinţa de consiliu, pot să vă spun că a existat, în majoritatea timpului, o atitudine corectă a tuturor consilierilor. La organigramă au existat însă dispute, dar PNL nu a avut nici un fel de înţelegere, nici cu PSD, nici cu PDL. Am prezentat propriile noastre amendamente şi vreau, cu această ocazie, să îi răspund domnului Paul Foleanu, că amendamentul care a căzut la vot, propus de domnul Foleanu, nu a fost votat nici de colegii lui din PDL. Deci, care alianţă? Noi nu am votat organigrama propusă de PSD, de primar. Noi am avut amendamentele noastre.

Rep.: Dar, totuşi, aţi avut înainte de şedinţă vreo discuţie, vreo înţelegere cu vreunul dintre cele două partide, aţi încălcat vreo promisiune de vot?

S.A.: Nu avem şi nu am avut înţelegeri cu o formaţiune politică sau alta, aşa că nu am încălcat nimic. Înainte de şedinţă, noi, consilierii PNL, ne-am întâlnit, am discutat pe marginea organigramei propuse de primar, şi am gândit o organigramă care să aibă un spirit liberal, de unde şi amendamentele noastre. Ştim singuri să ne alegem calea, avem propriile noastre viziuni, iar cine doreşte să discutăm pe proiecte, punctual, are uşa deschisă. Repet însă, nu am avut înainte de şedinţa din 12 august nici o înţelegere cu PDL.

Rep.: PDL susţine însă că aţi făcut jocul primarului, care va înlătura din primărie, conform noii organigrame, oamenii vechi şi vor fi păstraţi cei ai lui Tusac.

S.A.: Aici, am sesizat că din nou greşeşte domnul Foleanu. Organigrama nu conţinea nume, ci doar posturi, funcţii. Şi să nu uităm că este ordonanţa Guvernului Boc cea care impune ca noi să facem reduceri de personal în primărie. Oare PDL Mangalia nu e în acelaşi partid cu cel al domnului Boc?

Rep.: Conform teoriei PDL, aţi jucat teatru la şedinţă, aţi propus primii amendamentele, v-aţi prefăcut a fi împotriva PSD pentru ca PDL să le voteze, apoi, când PDL a propus ceva nu aţi votat.

S.A.: Haideţi să explicăm exact cum stau lucrurile. Da, am propus noi primii amendamentele. Conform viziunii PNL, 4 persoane la departamentul mass-media în primărie sunt prea multe, aşa că rămân 2, iar celelalte două vor fi mutate pe un compartiment unde este nevoie de mai mulţi oameni. La capitolul consilieri personali ai primarului noi am spus că nu este nevoie decât de unul. Au fost votate amendamentele, apoi domnul Paul Foleanu a venit cu un amendament prin care propunea ca primarul să nu aibă nici un consilier personal. Cum să votăm un amendament care contrazicea pe primul, pe al nostru, pe care în schimb l-a votat şi PDL? Unde este logica? În cazul acesta, în loc să deblocăm situaţia din administraţie, noi folosim îndărătnicia?

Rep.: Pe de altă parte, şi primarul are ceva să vă reproşeze. Şi anume că, prin amendamentele pe care le-aţi adus, s-ar putea ca organigrama să nu fie corect întocmită şi să blocaţi activitatea din primărie.

S.A.: E posibil să aibă dreptate. Organigrama trebuia discutată cu toţii şi atunci nu ar mai fi fost tensiunea din şedinţă şi am fi putut împreună să o facem conform cu ordonanţa. Vom aştepta însă răspunsul celor de la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, pentru a ne spune dacă organigrama este bună, iar dacă nu, există posibilitatea să ne întâlnim din nou în şedinţă pentru a rectifica.

Rep.: În concluzie... PDL are o problemă cu PNL?

S.A.: PDL dacă denigrează şi aruncă cu noroi nu rezolvă nimic. Dacă noi avem un alt punct de vedere nu înseamnă că suntem împotriva cuiva. Noi nu votăm după telefoane, mesaje, ci după cum am hotărât în Biroul Politic al PNL Mangalia. Cu siguranţă suntem capabili să ne facem singuri destinu şi să ne asumăm paşii pe care îi facem.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614