Sorin Andrei: Sunt în măsură să deţin funcţia de primar interimar
Sorin Andrei: Sunt în măsură să deţin funcţia de primar interimar
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestMangalia
Mangalia
Prefectul Claudiu-Iorga Palaz a notificat Consiliul Local Mangalia, solicitând anularea Hotârârilor 139 şi 140/2011 privind schimbarea din funcţia de viceprimar al Municipiului Mangalia a lui Mincă Ion şi, respectiv, alegerea în funcţia de viceprimar al Municipiului Mangalia a lui Andrei Daniel Sorin. "În adresa trimisă Consiliului Local Mangalia am precizat considerentele pentru care apreciem că cele două hotărâri au fost adoptate nelegal: Ordinul Prefectului 779/24.11.2011 privind delegarea atribuţiilor primarului Municipiului Mangalia domnului viceprimar Mincă Ioan, invocat de altfel în preambului HCL 139/2011, nu poate fi anulat; consilierul Andrei Daniel Sorin îşi înregistrase la data de 20.06.2011 demisia sub nr. 24602, conform registrului de intrare-ieşire al primăriei, iar Filimon Constantin era viceprimar în baza unei hotărâri adoptate în 24.07.2011. În plus, hotărârile de numire a lui Andrei Daniel Sorin şi a lui Filimon Constantin sunt suspendate, fiind pe rolul instanţei, prin urmare singurul act administrativ care produce efecte juridice este Ordinul Prefectului 779/24.11.2011. Nu în ultimul rând, sunt şi alte elemente procedurale care impun revocarea celor două hotărâri, ca atare o eventuală neconformare va atrage după sine acţionarea în instanţă, potrivit legii 544/2004 prvind contenciosul administrative", a transmis Claudiu-Iorga Palaz. În ciuda acestor declaraţii, Ion Mincă nu reuşeşte încă să preia activitatea din primărie, ştampilele fiind de negăsit - fapt pentru care prefectul a avansat soluţia anulării lor. În acelaşi timp, interesant de precizat că liberalul Sorin Andrei, cel votat de consilieri pe funcţia de viceprimar cu atribuţii de primar interimar, delară că, din punctual său de vedere, a preluat legal atribuţiile mai-sus numite. Conform acestuia, hotărârea de numire a sa a ajuns la Prefectură, iar el nu are la cunoştinţă ca prefectul să o fi atacat. "Sunt în măsură să deţin această funcţie (de primar interimar -n.r.)", a declarat, pentru Replica, Sorin Andrei.
Alexandra ANTON
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News