REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.4° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
15.4° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

Sorin Roşca Stănescu: În închisoare am predat deţinuţilor istoria civilizaţiei. Mă întorc în politică

Sorin Roşca Stănescu: În închisoare am predat deţinuţilor istoria civilizaţiei. Mă întorc în politică

Replica API 26 iunie 2015 | 21:43 164

Sorin Roşca Stănescu

Sorin Roşca Stănescu a declarat, la ieşirea din penitenciarul Jilava, că în cele aproape nouă luni de detenţie a citit mult şi a predat deţinuţilor istoria civilizaţiei, iar în viitor intenţionează să revină în politică, dar „din direcţia societăţii civile”, potrivit mediafax.ro. „Am lucrat foarte mult, am citit foarte mult, am ţinut cursuri de istorie a civilizaţiei, care mi-au făcut mare plăcere”, a spus Stănescu. Acesta a spus că în primul rând doreşte să-şi facă un control medical amănunţit după care intenţionează să revină în politică, dar nu din postura de parlamentar, ci din cea de reprezentant al societăţii civile. „Politică voi face, dar nu ştiu dacă mă mai gândesc vreodată să mă mai întorc într-un Parlament aşa cum este Parlamentul nostru şi nici într-un executiv sfâşiat ca cel pe care îl avem. Politică se poate face şi din direcţia societăţii civile, se poate face în scris, eu am scris zilnic, am publicat zilnic, voi publica în continuare”, a spus Sorin Roşca Stănescu. Tribunalul Ilfov a decis definitiv, joi, eliberarea condiţionată a lui Sorin Roşca Stănescu, după ce a executat aproape nouă luni din pedeapsa de doi ani şi patru luni de închisoare primită în dosarul „Rompetrol”.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102