REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.5° Constanța Mar., 23 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6708
11.5° Constanța Marți, 23 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6708
 

Sorin Scarlat, noul director general al CNAIR

Sorin Scarlat, noul director general al CNAIR

Replica API 11 iulie 2019 | 00:22 590

Consiliul de Administrație al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), s-a întrunit miercuri după-amiază pentru stabili, printre altele, cine va prelua funcția de director general al companiei, după ce actualul șef, Narcis Neaga, și-a anunțat marți seară demisia.

Astfel, Sorin Scarlat, Director General Adjunct Direcția Generală Dezvoltare Infrastructură Rutieră, a fost desemnat de CA drept noul director general al CNAIR, așa cum PUTEREA a anunțat anterior, în exclusivitate.

Scarlat ocupă această funcție din luna mai 2018, iar anterior a fost Director General Adjunct Direcția Dezvoltare Autostrăzi și Drumuri Expres. El este de profesie inginer constructor, fiind în prezent, potrivit propriului CV, doctorand la Universitatea Tehnică de Construcții București.

Premierul Viorica Dăncilă i-a solicitat, luni, ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, revocarea lui Narcis Neaga din funcţia de director general interimar al CNAIR, acuzând întârzieri nejustificate şi un slab management al conducerii CNAIR în implementarea proiectelor de infrastructură de transport.

„În urma analizei din care au rezultat întârzieri nejustificate şi un slab management al conducerii CNAIR în implementarea proiectelor de infrastructură de transport şi având în vedere determinarea Guvernului de a nu mai admite întârzieri în realizarea investiţiilor, prim-ministrul Viorica Dăncilă a cerut ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, revocarea lui Narcis Neaga din funcţia de director general interimar al CNAIR", se arată într-un comunicat de presă.

Marţi, în şedinţa de Guvern, prim-ministrul a solicitat din nou demiterea şefului CNAIR. Potrivit Vioricăi Dăncilă, conducerea Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a blocat în mod nejustificat evoluţia unor proiecte.

puterea.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Face pe dracu'si specialistu lu peste.Nu se va face nimic pa na nu vacumpara terenurile o sleahta de parlamentari ptr despagubiri
0
0
Vream strazi si autostrazi ca in tarile occidentale.
2
0

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218