REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.7° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
12.7° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Sorin Strutinsky, trimis în judecată de DNA pentru mai multe fapte de corupţie

Sorin Strutinsky, trimis în judecată de DNA pentru mai multe fapte de corupţie

Replica API 3 martie 2015 | 00:08 178

Documente falsificate, viramente fictive şi solicitare de bani!

Documente falsificate, viramente fictive şi solicitare de bani!

Gabriel Sorin Strutinsky

Omul de afaceri constănţean, Gabriel Sorin Strutinsky, a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru patru infracţiuni de trafic de influenţă, dintre care una în formă continuată, instigare la săvârşirea a două infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, instigare la săvârşirea a două infracţiuni de spălare a banilor, în formă continuată. Totodată, menţionăm că acesta se află în aest. În rechizitoriul întocmit de procurori se arată că a pretins anumite sume de bani în baza unor contracte încheiate cu Direcţia Apelor Dobrogea Litoral, a falsifcat documente şi i-a determinat pe reprezentanţii unor societăţi să efectueze, în mod repetat, operaţiuni comerciale cu caracter fictiv, prin care a transferat sume de bani, din patrimoniul societăţii beneficiare a banilor publici în patrimoniul altor societăţi. Persoana constrânsă a ajuns să fie, în cele din urmă, denunţător în cazl de faţă. Astfel, în cursul anului 2009, Strutinsky a pretins de la o persoană, care este şi deunţătorul, o sumă de bani reprezentând un procent de 10% din contravaloarea facturilor fiscale ce urmau a fi încasate de către societatea comercială reprezentată de denunţător, în baza a trei contracte încheiate cu Direcţia Apelor Dobrogea Litoral. În schimbul sumelor de bani pretinse, acesta, prevalându-se de influenţa exercitată asupra funcţionarilor D.A.D.L. şi asupra Ministrului Mediului de la acea vreme, a promis că îi va determina să respecte obligaţiile contractuale asumate, referitoare la plata preţului către societatea comercială respectivă.

Ulterior, în baza pretinderii inițiale, în perioada 2009 – 2012, a primit de la denunțător suma totală de 1.286.958,17 lei, banii fiind virați din conturile bancare ale societății reprezentate de denunțător, în conturile bancare ale societăților comerciale indicate de suspect, respectiv S.C. New Home Construct S.A., S.C. Mehmetoglu S.R.L., SC Nefermin S.R.L., S.C. Panel Building System S.R.L. și S.C. Cds Project S.R.L. În aceeaşi perioadă, Strutinsky, urmărind obținerea foloaselor pretinse anterior, ca obiect al infracțiunii de trafic de influență i-a determinat pe reprezentanții societății denunțătorului și pe cei ai societăţilor menţionate mai sus să falsifice mai multe contracte, aceste înscrisuri fiind folosite pentru efectuarea plăților corespondente și justificarea acestora în evidențele contabile. De asemenea, în perioada 2009 - 2013, Strutinsky Gabriel Sorin i-a determinat pe reprezentanții acelorași societăți să efectueze, în mod repetat, operațiuni comerciale cu caracter fictiv, prin care a transferat sume de bani, din patrimoniul societății beneficiare a banilor publici în patrimoniul aceloraşi societăţi. În acest mod, banii au fost reintroduși în circuitul civil, cunoscând că provin din săvârșirea infracțiunii de trafic de influență. Tot în anul 2012, afaceristul a pretins, de la aceeaşi persoană, o sumă de bani reprezentând un procentaj de 10% din contravaloarea facturilor fiscale ce urmau a fi încasate de aceeași societate reprezentată de denunțător, în baza unui contract încheiat cu Compania Națională Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța (extinderea unei dane din portul Constanța). În schimbul sumelor de bani pretinse, acesta, prevalându-se de influența exercitată asupra funcționarilor C.N. Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța, a promis că îi va determina să respecte obligațiile contractuale asumate, referitoare la plata banilor, în baza contractului. Pe parcursul desfășurării activității infracționale, după ce societatea beneficiară a contractului de lucrări a încasat suma de aproximativ 5.000.000 lei, denunțătorul a renegociat, în data de 11.01.2015, cu Gabriel Sorin Strutinsky, suma pe care acesta din urmă o pretindea, de la 10%, la 8%, respectiv de la suma de 500.000 lei, la 400.000 lei. Şi faptele au continuat. A cerut bani de la acelaşi denunţător în temeiul unui contract cu cu Compania Națională Administrația Canalelor Navigabile S.A. Constanța şi i-a pus pe reprezentanţii societăţilor să falisfice documente şi să efectueze vitamente fictive. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța, cu propunere de a se menține măsurile preventive și măsurile asigurătorii dispuse asupra bunurilor mobile și imobile (în valoare totală de 1.305.912 lei și 6.844 euro), proprietatea inculpatului GabrielSorin Strutinsky, până la concurența sumei de 1.892.844,97 lei.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218