REPLICA ONLINE CONSTANTA

19° ConstanÈ›a Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
19° ConstanÈ›a Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

Şoseaua de coastă a lui Mazăre şi parcul eolian al RAJA, blocate de Ministerul Mediului?!

Şoseaua de coastă a lui Mazăre şi parcul eolian al RAJA, blocate de Ministerul Mediului?!

Replica API 13 octombrie 2012 | 00:00 169

Cât de multă treabă ar fi făcut Radu Mazăre, primarul Constanţei, dacă n-ar fi avut frână politică? Lua şoseaua de coastă cu el acasă, în mormânt sau rămânea a constănţenilor, a României? Se întreabă senatorul PSD Nicolae Moga. De altfel, Felix Stroe, directorul SC RAJA SA, susţine că este consilier municipal din anul 2000 şi cunoaşte extrem de bine toate proiectele pe care le are Consiliul Local. "Deşi sunt proiecte extraordinare, din păcate 80% dintre ele nu au putut fi implementate din cauza barierelor legislative", a declarat Felix Stroe. Acesta susţine că, pentru proiectul şoselei de coastă, exista inclusiv acea înţelegere financiar europeană, însă Ministerul Mediului nu a dorit să elibereze un aviz. "Mai lipsea un petec de hârtie, acel aviz al Ministerului Mediu, care putea fi favorabil sau nefavorabil, şi pe care nu a vrut să-l dea. Aşa s-a dus şoseaua de coastă", susţine Felix Stroe. Directorul RAJA este nemulţumit pentru faptul că nu a reuşit să implementeze nici proiectul conceput în colaborare cu Departamentul de Comerţ al Statelor Unite. Proiectul se referea la construirea unui parc eolian, o investiţie de 47 de mii de dolari. "Consumul mediu lunar al companiei era de aproximativ 50 MW. Parcul eolian urma să fie construit de americani total gratuit, la cheie. Ni-l dădeau în primire şi în primii doi ani ne dădeau asistenţă tehnică gratuită. Investiţia nu se făcea pentru PSD de Constanţa, se făcea pentru România. Există un metru cub de documente, din care lipseşte avizul Ministerului Mediului. Nu erau de acord să construim un parc eolian în Dobrogea, pentru că se afla pe traseele principale de migraţie a gâştelor cu gât roşu. Astăzi, Dobrogea este plină de parcuri eoliene şi gâştele cu gât roşu nu şi-au schimbat traseul. Acel parc eolian, care ar fi însemnat curentul gratuit pentru RAJA, preţul apei, era pentru membrii PSD? Preţul apei nu-l plătesc şi membrii PDL, PNL, PRM? Aşa s-a pierdut o investiţie total gratuită", a explicat Felix Stroe.

Alexandra VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102