SPARGERE pe 1 ianuarie! Un constănţean a rămas fără mai multe bunuri: hoţul este copil al străzii!
Locuinţa unui constănţean a fost spartă chiar pe 1 ianuarie! Hoţii au profitat că nu era nimeni acasă şi au plecat cu mai multe bunuri. De fapt, în urma anchetei s-a stabilit că este vorba despre un singur infractor, Cristian Damian, în vârstă de 16 ani, care fugise de la Adăpostul pentru Copiii Străzii de pe strada Decebal. Acesta a fost arestat la domiciliu. Precizăm că un caz similar a avut loc în decembrie 2016.
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța - Biroul Investigații Criminale l-au identificat și reținut pe Cristian Damian, în vârstă de 16 ani, din Constanța, bănuit de comiterea faptei, ca urmare a cercetărilor în cazul unei infracțiuni de furt din locuință,
Astfel, la data de 01.01.2017, tânărul ar fi pătruns în locuința unui bărbat din Constanța, de unde ar fi sustras mai multe bunuri.
Persoana în cauză a fost reținută pe bază de ordonanță pentru o perioadă de 24 de ore, iar ulterior prezentată instanței de judecată care a dispus măsura arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile. "Dispune luarea faţă de inculpatul Damian Cristian () a măsurii arestului la domiciliu, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 03.01.2017 până la 01.02.2017 inclusiv. În baza art.221 alin.1 C.proc.pen. impune inculpatului obligaţia de a nu părăsi imobilul în care locuieşte, situat în mun. Constanţa, str.Decebal, nr.13 bis- Adăpostul de zi şi noapte pentru copiii străzii, jud. Constanţa, fără încuviinţarea judecătorului de drepturi şi libertăţi", potrivit minutei judecătoreşti. Amintim că un caz similar s-a petrecut şi în decembrie 2016.
Liliana CHIRU

După trei mandate de primar, Cristian Radu, de la Mangalia, pare să se fi săturat de administrație publică, așa...1846
Noua firmă a afaceristului Dumitru Țigănescu, a mai prins un contract un statul, fiind vorba despre Draft Dinamic...443
Mircea Vizitiu, adjunctul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, a fost pus la dispoziție prin act...2219
Un cunoscut om de afaceri a fost găsit mort pe un câmp, lângă mașina sa. Din primele informații, bărbatul s-ar fi...1061


ConstanțaUmiditate: 65%
Vânt: 7.06 m/s
Presiune: 1013 milibari

Campionatele Mondiale de natație de la Budapesta au fost marcate de un episod rar întâlnit. În timpul probei de...652
Înotătorul român Robert Glinţă s-a calificat, vineri, în finala probei de 50 m spate, la Campionatele Mondiale de...305
Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul 19 mondial, o va avea ca adversară pe Karolina Muchova din Cehia...165
Tenismanul sârb Novak Djokovic, deţinătorul trofeului şi favoritul numărul unu, îl va înfrunta pe sud-coreeanul...146


La începutul anului 2021, cotidianul Replica anunța că se pregătește un mega proiect la nivelul administrației...2769
Emax Real Estate, în parteneriat cu Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța, organizează...368
Cadrele medicale au fost solicitate să intervină în cursul zilei de vineri, 24 iunie a.c., pe strada Zmeurei din...530
Scandal sângeros la Judecătoria Constanța se lasă cu repercursiuni. Atacatorul a fost reținut de polițiștii...841
România s-a implicat în decizia de acordare a statutului de țară candidată la UE pentru Republica Moldova și...286
Marcel Ciolacu a reacționat pe Twitter după ce Moldova și Ucraina au primit statutul de state candidate la aderarea...256
Preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul PSD Marcel Ciolacu, a afirmat, joi, că a susţinut, la şedinţa PES de la...284
Preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul PSD Marcel Ciolacu, a afirmat, joi, că Adrian Chesnoiu "a ales cea mai...428
Într-o perioadă în care toată lumea aleargă după putere și funcții, Tit Liviu Brăiloiu, fost senator PSD de...3872
Prefectul județului Constanța, Silviu Iulian Coșa, s-a aflat în studioul Replica, luni, 16 mai. În cadrul...2343
Primarul din Poarta Albă, Vasile Delicoti, a fost prezent în studioul Replica de Constanţa, miercuri, 4 mai, în...2527
Lică Neagu, președintele Federației Naționale a Sindicatelor Șoferilor din România, s-a aflat marți, 19 aprilie,...2811
Kim Kardashian, în vârstă de 41 de ani, a fost invitata prezentatorului Jimmy Fallon la emisiunea pe care acesta o...136
Fiica supermodelului Heidi Klum, Leni, a împlinit pe 4 mai vârsta de 18 ani, iar frumoasa adolescentă vrea să...164
Magnatul presei Rupert Murdoch, în vârstă de 91 de ani, şi a patra sa soţie, modelul american Jerry Hall, vor...139
Reprezentanţii Uniunii Europene de Radio şi Televiziune (EBU), instituţia care organizează concursul Eurovision, au...114
Criza alimentară mondială declanşată de războiul din Ucraina va ucide milioane de oameni, făcând ca populaţii...126
Parlamentul European (PE) a aprobat prelungirea cu un an, până la 30 iunie 2023, a posibilităţii folosirii...126
Liderii UE au decis să acorde Ucrainei şi Republicii Moldova statutul de candidat oficial la aderarea la Uniunea...322
Autorităţile bulgare au luat decizia de a suspenda de mâine și până duminică, inclusiv, lucrările de reparații...476
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) va decide joi dacă va declara variola maimuței o urgență sanitară...128
Guvernul a aprobat o Hotărâre prin care furnizorii de servicii de medicină fizică şi de reabilitare şi punctele de...130
Al șaselea caz de variola maimuței a fost diagnosticat joi, 23 iunie a.c., în România, fiind vorba de un bărbat de...455
Guvernul Austriei a anunţat joi renunţarea completă la politica sa de vaccinare obligatorie împotriva COVID-19,...351