rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 5 iulie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Specialist: Numărul cazurilor de pacienţi cu boli inflamatorii intestinale a crescut în ultimii 20 de ani

Accesul la medicamente de ultimă generaţie, la suplimente şi nutriţie corespunzătoare, simplificarea traseului pacientului şi măsuri pentru menţinerea unei vieţi sociale şi profesionale active sunt câteva dintre măsurile propuse de pacienţi care se confruntă cu boli inflamatorii intestinale.

Cu ocazia Zilei internaţionale a luptei împotriva bolilor inflamatorii intestinale, marcată în fiecare an pe 19 mai, Asociaţia Persoanelor cu Boli Inflamatorii Intestinale din România (ASPIIR), în parteneriat cu Societatea Română de Gastroenterologie şi Hepatologie (SRGH) şi Clubul Român pentru Boala Crohn şi Colită Ulcerativă (RCCC) au iniţiat campania Generaţiile BII, prin care îşi propun să lanseze o dezbatere cu privire la provocările fiecărei generaţii, dar şi despre soluţiile identificate de pacienţii cu boli inflamatorii intestinale.

"Viaţa cu BII este dificilă la orice vârstă. Avem în asociaţie pacienţi tineri, chiar sub 18 ani, dar şi pacienţi în vârstă, care se confruntă cu boala de peste 40 de ani. Pentru fiecare dintre ei, bolile inflamatorii intestinale aduc o serie de necunoscute şi provocări, fiind încă diagnosticate şi tratate insuficient sau cunoscute foarte puţin de populaţia generală", afirmă Isabella Grosu, preşedinte ASPIIR, într-un comunicat, scrie Agerpres.

ASPIIR a organizat o serie de discuţii cu fiecare categorie de pacienţi. Astfel, pacienţii tineri au semnalat ca principale provocări diagnosticul de multe ori întârziat, peste şase luni de la primele simptome, schimbarea repetată a schemelor de tratament pentru a controla boala şi lipsa compensării în cazul unor suplimente, precum cele de fier, afectarea vieţii sociale (lipsesc de la şcoală, de multe ori evită să iasă cu prietenii, sunt nevoiţi să lipsească de la serviciu mai multe zile pe lună) şi zilele multe şi lungi petrecute la spital pentru a-şi lua reţeta sau pentru a-şi administra tratamentul.

În ceea ce priveşte persoanele mature la vârstă activă, acestea s-au confruntat cu dificultăţi la diagnosticare în unele oraşe, acolo unde nu există specialişti dedicaţi bolilor inflamatorii intestinale. Totodată, aceste persoane au semnalat că au dezvoltat multiple complicaţii, care au necesitat internări repetate, schimbări de tratamente şi chiar chirurgie.

"În România, medicii se confruntă din ce în ce mai mult cu pacienţi de vârstă tânără şi adulţi activi, numărul cazurilor crescând în ultimii 20 de ani. Trebuie să ştim că BII se manifestă diferit de la un caz la altul. (...) În România există şapte centre dedicate îngrijirii pacienţilor cu BII, care beneficiază de echipe multidisciplinare şi încearcă să îmbunătăţească traseul şi experienţa pacienţilor", a declarat prof. dr. Cristian Gheorghe, preşedinte SRGH.

Pacienţii cu boli inflamatorii propun simplificarea procedurii de eliberare de reţete (telemedicină), crearea unor trasee specifice în spitale şi a unor camere dedicate pentru administrare de tratament perfuzabil.

De asemenea, în opinia pacienţilor cu această afecţiune, ar fi nevoie şi de suplimentarea zilelor de concediu de odihnă, carduri de acces în orice toaletă publică pentru pacienţii cu BII şi oferirea unor deduceri pentru angajarea unor persoane cu o astfel de boală.

Bolile inflamatorii intestinale, din care fac parte boala Crohn şi colita ulcero-hemoragică (colita ulcerativă), sunt tulburări gastro-intestinale cronice.

Potrivit statisticilor, peste 15.000 de români de toate vârstele suferă de boli inflamatorii intestinale.

sâmbătă, 21 mai 2022395
GANDUL.RO
Mărturisire tulburătoare a tatălui Roxanei, românca ucisă de rechin, în Egipt
Comentarii
mai mult...Sănătate
5 iul 00:00SănătateDe ce se umflă picioarele vara. Cauze: de la deshidratare la boli de inimă ascunse

De ce se umflă picioarele vara. Numeroase persoane acuză dureri şi edeme la nivelul membrelor inferioare odată cu...296

5 iul 00:00SănătateRiscul unei diete nesănătoase. Poate duce la moarte subită214
5 iul 00:00SănătateCând să vă faceți griji pentru o durere de stomac? Atenție la aceste semne!225
5 iul 00:00SănătateAi dureri de spate și de oase? Iată ce vitamine îți lipsesc

Ai dureri de spate și de oase? Ai o stare de oboseală accentuată și parcă intri cam des în depresie…? Poți avea...356

5 iul 00:00SănătateAtac de cord: Băuturi care ar trebui evitate vara304
5 iul 00:00SănătateCe să faci și să nu faci dacă te-a mușcat o viperă. 10 lucruri care îți pot salva viața258
5 iul 00:00SănătateLipsa de iod, cea mai importantă cauză de retard mintal. Semnele deficitului

Iodul este un microelement care se găseşte în cantităţi mici în organismul uman (15-20 mg la adult), rolul său...213

5 iul 00:00SănătateAtenție la durerile de umăr stâng! Pot fi un semn al inflamației inimii262
5 iul 00:00SănătateAlzheimer: 10 semne timpurii care prevestesc temuta maladie316
5 iul 00:00SănătateAlimente care pot ajuta la scăderea riscului de cataractă

Cataracta este o afecțiune oculară extrem de frecventă, care se manifestă prin opacifierea cristalinului sau a...248

5 iul 00:00SănătateStudiu: Ce se întâmplă dacă fumezi și bei cafea pe stomacul gol237
5 iul 00:00SănătateApple Watch ar putea măsura temperatura corpului188
Vremea
27.3°23.2° - 27.3° marţi, 5 iulie 2022
ConstanțaUmiditate: 49%
Vânt: 3.67 m/s
Presiune: 1014 milibari

Loto
6/49424419282613
5/403327383218
joker28272059
Horoscop
mai mult...SPSportRT
5 iul 00:00SportSimona Halep, gest 'controversat' față de Rafael Nadal, la ceremonia de la Wimbledon. Video

La Wimbledon s-a sărbătorit centenarul turneului, iar cu această ocazie organizatorii au invitat marii jucători în...998

5 iul 00:00SportFotbal: Internaţionalul brazilian Gabriel Jesus, de la Manchester City la Arsenal

Atacantul internaţional brazilian al echipei Manchester City, Gabriel Jesus, a semnat un angajament cu Arsenal Londra...200

5 iul 00:00SportTenis: Novak Djokovic, calificat în sferturile de finală la Wimbledon

Sârbul Novak Djokovic, triplul deţinător al titlului, s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de tenis...305

5 iul 00:00SportCristiano Ronaldo, absent de la reunirea lotului lui Manchester United

Atacantul portughez Cristiano Ronaldo (37 ani), care a afirmat că ar putea pleca de Manchester United, nu a fost...268

Local
5 iul 23:29LocalFestivitate de Absolvire la Universitatea Maritimă din Constanța!

Universitatea Maritimă din Constanța a organizat sâmbătă, 2 iulie 2022, la Baza Nautică, Festivitatea de Absolvire...674

5 iul 23:30LocalCutremur de 4,1 grade în România

Cutremurul s-a produs în apropierea oraşelor Brașov (73 km), Ploiești (81 km), Bacău (113 km), Brăila (117 km),...623

5 iul 23:30LocalMinor în pericol de înec, la Olimp, a intervenit elicopterul SMURD

688

5 iul 23:29LocalVal de dosare penale pentru operatorii economici de pe litoral care vindeau îmbrăcăminte ”de firmă”

Agenții economici de pe litoral, în atenția polițiștilor! La data de 2 iulie a.c., poliţişti din cadrul...741

5 iul 23:29LocalBărbat dispărut! Dacă l-ați văzut, sunați la 112!

La data de 3 iulie a.c., în jurul orei 21.00, polițiști din cadrul Secției 4 Poliție Constanța au fost sesizați...721

5 iul 23:29LocalÎn localitatea Corbu, apa potabilă se va furniza după un program prestabilit

Ca urmare a fenomenului de secetă accentuată din ultima perioadă, s-a înregistrat o creștere a consumului de apă...592

5 iul 23:30LocalConferință de presă cu ocazia festivalului Neversea, care va debuta pe 4 iulie! Video

Organizatorii Neversea, alături de autoritățile locale, au organizat în cursul zilei de luni, 4 iulie a.c., o...668

5 iul 23:31LocalGruparea Mobilă Constanța la datorie, în weekendul 1-4 iulie

În zilele de vineri, sâmbătă și duminică, un număr de 300 de jandarmi din cadrul Grupării Mobile Constanța au...386

5 iul 23:31Local245 intervenții ale pompierilor militari constănțeni, în weekendul 01-04 iulie

302

Politică
5 iul 00:04PoliticăKlaus Iohannis a semnat: recheamă ambasadorii României din mai multe state

Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000...446

5 iul 00:04PoliticăGuvernul va impozita progresiv profitul din jocurile de noroc

Modificările aduse Codului fiscal urmează să intre luni în transparenţă decizională până vineri, iar...461

5 iul 00:04PoliticăNicolae Ciucă a decis! Numele miniștrilor vizați de o posibilă remaniere

916

5 iul 00:05PoliticăElena Udrea face clarificări tăioase privind dosarul Buzăianu

Elena Udrea se dezice total de orice implicare în dosarul Buzăianu. Fostul ministru spune că nu a avut nicio...710

5 iul 00:05PoliticăKlaus Iohannis i-a scris lui Joe Biden, de Ziua SUA

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis Președintelui Statelor Unite ale Americii, Joseph R. Biden, Jr., o...289

5 iul 00:06PoliticăPSD, replică la 'compromisul' PNL pe impozitare: 'Să deslușim împreună cum și cu cine s-au luptat cei din PNL'

431

Interviuri
19 mai 00:12InterviuriMohammad Murad: Nu m-am predat lui Cristian Radu și nu mă voi preda! VIDEO

A lăsat mediul de afaceri, după 30 de ani, pentru a începe o carieră în politică. Are încredere că poate schimba...7159

18 mai 00:10InterviuriLiviu Brăiloiu: Rămân în PSD. Bun, rău, de pușcăriași… eu acolo rămân. Video

Într-o perioadă în care toată lumea aleargă după putere și funcții, Tit Liviu Brăiloiu, fost senator PSD de...4166

17 mai 00:11InterviuriCoșa spune că autorecenzarea nu e periculoasă: Unele date sunt deja în sistem! Video

2571

20 iun 00:03InterviuriBombă! Eugen Teodorovici: Spitalul Județean Constanța nu e sigur; la primul cutremur, pică! Video

Fostul ministrul al Fondurilor Europene și al Finanțelor, Eugen Teodorovici, explică, într-un interviu acordat...3975

24 mai 00:05InterviuriCristinel Dragomir: PSD Constanța nu mai există din vina celor care îl conduc! Video

A fost două mandate vicepreședintele Consiliului Județean Constanța, dar și președinte interimar, după reținerea...4349

20 mai 00:11InterviuriLungoci: Făgădău a fost un bun manager, despre Mazăre am o reţinere... Video

Deputatul PSD, Lucian Lungoci, s-a aflat în studioul Replica de Constanţa, joi, 19 mai, unde a discutat despre legea...3364

7 mai 00:15InterviuriDezvăluiri! Care ar fi ”mecanismul jafului organizat din Mangalia”?! Video

Dacă în plan personal, Radu Cristian se poate lăuda cu o avere de invidiat, nu același lucru se poate spune despre...5754

5 mai 22:01InterviuriDelicoti: Legislația este problema reală a României în ceea ce privește administraţia publică! Video

Primarul din Poarta Albă, Vasile Delicoti, a fost prezent în studioul Replica de Constanţa, miercuri, 4 mai, în...2727

20 apr 00:04InterviuriLică Neagu: Tariful la taximetrie va fi de maxim 3,5 lei/km! Video

3011

Monden
5 iul 00:00MondenVedetele cu cele mai ciudate contracte prenupțiale! Catherine Zeta-Jones are multe pretenții

Iubirea este un sentiment profund, frumos, însă de multe ori nu durează veșnic. Vedetele de peste Ocean, conștiente...383

5 iul 00:00MondenAmazon simplifică modalitatea prin care utilizatorii se pot dezabona la serviciul Prime

Gigantul american de vânzări cu amănuntul online Amazon a simplificat modalitatea prin care utilizatorii se pot...187

5 iul 00:00MondenAnimaţia "Minions: The Rise of Gru" a dominat box office-ul nord-american în weekend

182

5 iul 00:00MondenAnca Pandrea, cu salvarea la spital. Actrița e plină de vânătăi

Anca Pandrea (76 de ani), simpatica actriță din serialul „Numai iubirea”, face cu greu față căldurii, așa că...432

5 iul 00:00MondenCum a reușit să slăbească peste 40 de kilograme? Adele a făcut trei schimbări simple, dar eficiente

Adele a reușit să dea jos aproximativ 45 de kilograme în doar doi ani, după ce a făcut o serie de schimbări în...373

5 iul 00:00MondenJohnny Depp, bun de plată, după ce Amber nu a mai donat din banii de divorț

Credeți că momentul în care Johnny Depp a ieșit marele învingător al procesului de defăimare avut cu fosta...333

5 iul 00:00MondenFestivalul Internaţional de Film Transilvania revine la Sibiu

Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) revine la Sibiu, între 7 şi 10 iulie. Biletele au fost puse în...194

5 iul 00:00MondenPeter Brook, gigantul care a schimbat pentru totdeauna imaginea teatrului

Peter Brook, decedat sâmbătă la vârsta de 97 de ani, a fost alături de Konstantin Stanislavski unul dintre cei mai...186

5 iul 00:00MondenHarry Styles, 'devastat' după ce concertul său de la Copenhaga a fost anulat în urma atacului armat

184

Mapamond
5 iul 22:56MapamondIncendiu în Moscova: A ars partea superioară a unui celebru zgârie-nori. Video

Un incendiu a izbucnit la partea superioară a unui turn din complexul Capital Towers din Moscova, anunță media...645

5 iul 22:56MapamondOlaf Scholz: Războiul ar putea dura mult timp, pentru că Putin l-a pregătit mai demult

Decizia preşedintelui rus Vladimir Putin de a declanşa o invazie asupra Ucrainei vecine a fost luată cu mult timp...486

5 iul 22:56MapamondŞaptezeci de diplomaţi ruşi şi familiile lor au părăsit Bulgaria

525

5 iul 23:00MapamondZeci de lideri politici se adună în Elveția pentru elaborarea „Planului Marshall”

Lideri din zeci de țări, organizații internaționale, instituţii financiare și sectorul privat sunt pregătiți să...362

5 iul 22:58MapamondConturile de Twitter şi YouTube ale armatei britanice au fost sparte

Conturile de Twitter şi YouTube ale armatei britanice au fost piratate, duminică, iar o anchetă este în curs de...300

5 iul 22:58MapamondRusia acuză Occidentul că instigă Ucraina să atace ținte din Rusia

Kievul și „manipulatorii săi occidentali” nu vor sfârși bine dacă își continuă provocările în Rusia, a...549

5 iul 22:56MapamondO navă rusă care transporta grâu ucrainean a fost arestată în Turcia

Autorităţile vamale turce au arestat o nava rusă de tip cargo ce transportă grâu ucrainean furat, a anunţat...650

5 iul 22:54MapamondEuropa se topește: în Spania s-au înregistrat 43 de grade Celsius

Europa se topește din cauza valului extrem de caniculă. În sudul Spaniei, temperaturile au urcat până la 43 de...411

5 iul 22:54MapamondLupte grele în Melitopol. Ucraina recunoaşte că pierde teren în Lisiceansk

451

Sănătate
5 iul 00:00SănătateLipsa de iod, cea mai importantă cauză de retard mintal. Semnele deficitului

Iodul este un microelement care se găseşte în cantităţi mici în organismul uman (15-20 mg la adult), rolul său...213

5 iul 00:00SănătateAtenție la durerile de umăr stâng! Pot fi un semn al inflamației inimii

Sindromul Dressler este un tip de pericardită (inflamația pericardului) și este considerat o boală autoimună. De...262

5 iul 00:00SănătateAlzheimer: 10 semne timpurii care prevestesc temuta maladie

316

5 iul 00:00SănătateAi dureri de spate și de oase? Iată ce vitamine îți lipsesc

Ai dureri de spate și de oase? Ai o stare de oboseală accentuată și parcă intri cam des în depresie…? Poți avea...356

5 iul 00:00SănătateAtac de cord: Băuturi care ar trebui evitate vara

Temperaturile ridicate pot crește riscul apariției mai multor afecțiuni cardiace prin suprasolicitarea inimii,...304

5 iul 00:00SănătateCe să faci și să nu faci dacă te-a mușcat o viperă. 10 lucruri care îți pot salva viața

Dr. Tudor Ciuhodaru, medic primar la Unitatea de primire a Urgentelor din cadrul Spitalului Clinic de Urgenta „Sf....258

5 iul 00:00SănătateAlimente care pot ajuta la scăderea riscului de cataractă

Cataracta este o afecțiune oculară extrem de frecventă, care se manifestă prin opacifierea cristalinului sau a...248

5 iul 00:00SănătateStudiu: Ce se întâmplă dacă fumezi și bei cafea pe stomacul gol

Fumatul este un obicei nesănătos, iar unii cercetători sunt de părerea că nici cafeaua nu îți face prea mult...237

5 iul 00:00SănătateApple Watch ar putea măsura temperatura corpului

188

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT