REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.6° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
10.6° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Specialiştii SMURD au salvat peste 1.500 de persoane şi au aplicat mii de sancţiuni pe litoral

Specialiştii SMURD au salvat peste 1.500 de persoane şi au aplicat mii de sancţiuni pe litoral

Replica API 19 septembrie 2016 | 00:00 162

Bilanţ

Bilanţ

Peste 1.500 de persoane, aflate în dificultate au fost asistate, în acest sezon estival, de către pompierii SMURD dislocaţi pe plajele de pe litoralul românesc. 980 unităţi de turism şi agrement de pe litoral au fost verificate de către inspectorii de prevenire.

Prin dislocarea personalului operativ din zece judeţe, peste de 350 de pompieri au fost la datorie, zilnic, cu tehnică specifică de intervenţie (ambarcaţiuni, ambulanţe SMURD, şenilate), în măsură să intervină în misiunile orientate spre siguranţa celor care au optat să-şi petreacă timpul liber pe litoral. Pe durata sezonului estival au fost angrenate 29 de autospeciale de stingere, pregătite să intervină la incendii sau alte situaţii de urgenţă în orice punct din judeţul Constanţa, iar în porturile Tomis, Mangalia, Costineşti şi Eforie, precum şi pe lacurile din staţiuni, au fost operaţionalizate cinci ambarcaţiuni IGSU, încadrate de scafandri din cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă din ţară şi conduse de personal al Gărzii de Coastă.

De la operaţionalizarea acestor puncte de prim-ajutor ale pompierilor SMURD au fost desfăşurate 1.543 de misiuni. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în staţiunea Costineşti, unde au fost asistate medical 657 de persoane, urmate de Eforie - 321 persoane, Jupiter - 257 persoane , Mamaia - 203 persoane si Techirghiol - 105 cazuri. Pe perioada sezonului estival, inspectorii de prevenire au participat la acţiuni de promovare a mesajului informativ-educativ în rândul turiştilor, precum şi la activităţi de îndrumare, instruire şi control pe linia respectării măsurilor de apărare şi stingere a incendiilor.

Astfel, în perioada 13 iunie - 31 august a.c., au fost derulate 570 de controale la 980 unităţi de turism şi agrement, în urma cărora au fost aplicate 3.744 sancţiuni contravenţionale (2.932 avertismente şi 812 amenzi), în cuantum de peste 920.000 lei. Cele mai multe obiective controlate au fost din următoarele categorii: alimentaţie publică - 307, hoteluri - 266, vile turistice - 220, hosteluri - 37, pensiuni - 34, case de vacaţă - 28. De asemenea, personalul specializat a mai verificat 19 discoteci şi cluburi, 11 tabere şcolare şi 10 campinguri.

Mihaela UNGUREANU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367