REPLICA ONLINE CONSTANTA

4.2° Constanța Mar., 19 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6673
4.2° Constanța Marți, 19 Martie 2024 Anul XX Nr. 6673
 

Spectacole și proiecții cinematografice, la Teatrul „Oleg Danovski”

Spectacole și proiecții cinematografice, la Teatrul „Oleg Danovski”

Replica API 26 septembrie 2020 | 21:11 1954

Stagiunea 2020- 2021 continuă sâmbătă, 26 septembrie, de la ora 19:00, cu spectacolul „Voievodul Țiganilor”. Opereta în trei acte de Johann Strauss-fiul, după un libret de Ignatz Schnitzer aduce pe scena TNOB soliștii Doru Iftene, Laura Eftimie, Lucia Mihalache, Silvia Simionescu, Daiana Gavrilescu, Mihnea Lamatic, Mădălin Băldău, Marius Eftimie, Bogdan Ocheșel, Octavian Minea, Cristian Parmac, Ștefan Acsinte, Marian Irimia, Iulian Bratu, Matias Eftimie și David Popescu.

Regia artistică, scenografia şi textul sunt semnate de Lucia Cicoară Drăgan, iar conducerea muzicală este asigurată de Gheorghe Stanciu.

„Elixirul dragostei”, operă a cărei muzica a fost compusă de Gaetano Donizetti, pe un libret de Felice Romani va fi prezentată publicului, duminică, 27 septembrie, de la ora 19:00. Regia artistică poartă semnătura lui Ognian Draganov. Scenografia este concepută de Cătălin Arbore.

Conducerea muzicală este asigurată de Sebastian Pascale. Corpul de soliști este format din: Laura Eftimie, Mădălin Băldău, Marius Eftimie, Bogdan Ocheșel și Mihaela Ionescu.

Potrivit organizatorilor, spectacolele se vor desfășura în condiții de siguranță cu respectarea normelor de distanțare fizică:

- Accesul publicului va fi permis numai în condiţiile purtării de mască (medicală/nonmedicală) pe toată durata spectacolului. Pentru a oferi o protecţie eficace, masca trebuie să acopere gura şi nasul;

- Accesul la spectacolele instituției se face cu 30 de minute înainte de începerea spectacolului și până la ora specificată pe bilet;

- Spectacolele se vor derula fără pauză și vor dura de la 1 oră și 30 minute până la maxim 2 ore;

- Așezarea publicului în sală se va face conform regulilor de distanțare așa încât capacitatea sălii nu va fi mai mare de 150 de locuri;

- Publicul este încurajat să achiziționeze bilete pe cât posibil online, astfel încât contactul fizic să fie minimizat în locaţii.

Biletele vor putea fi achiziționate conform diagramei atât la Agenția de bilete aflată în incinta instituției (intrarea dinspre parc), cât și online accesând www.tnobconstanta.ro/bilete. Prezența publicului în sală se va face în funcție de ordinea vânzării locurilor.

Programul Agenției de Bilete: luni- 11:00-17:00, marți – închis, miercuri-joi-vineri- 11:00 -17:00, sâmbătă – duminică – 17:30 – 18:45(închis în zilele fără spectacol).

Programul proiecțiilor din acest weekend, Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”

Sala de cinema a Centrului Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” va găzdui astăzi, de la ora 17:30, proiecția comediei „Un tataie de coșmar”(”The War with Grandpa/2D/AG). Peter e încântat de faptul că urmează să locuiască nu numai cu părinții săi, ci și cu bunicul Jack, de care era foarte apropiat. Asta până când trebuie să se mute in podul care îi trezea coșmaruri, pentru a-i lăsa camera sa noului venit. Dar Peter nu se va da bătut așa de ușor și adunându-și prietenii vor încerca cu toții să îl scoată din sărite pe bunic, printr-o serie de farse care mai de care mai creative. Regizor: Tim Hill. În distribuție: Robert de Niro, Christopher Walken, Uma Thurman. Filmul poate fi urmărit și duminică, 27 septembrie, de la ora 20:30.

De la ora 20:00, cinefilii au ocazia să se reîntâlnească cu Elizabeth Debicki, Robert Pattinson, Kenneth Branagh, John David Washington în „Tenet/ 2D/AP-12”. Filmul regizat de Christopher Nolan este o poveste epică a cărei acțiune debutează în lumea spionajului international. Înarmat cu un singur cuvânt - Tenet - şi luptând pentru supraviețuirea întregii lumi, protagonistul călătoreşte printr-o lume crepusculară a spionajului internaţional, într-o misiune a cărei acţiune se va desfăşura dincolo de timpul real. Filmul va putea fi vizionat sâmbătă și duminică, de la ora 15:00.

Producția „Mulan/3D/AG” va fi prezentată publicului sâmbătă, 26 septembrie de la ora 12:00. În regia lui Niki Caro, filmul prezintă călătoria epică a lui Hua Mulan, fiica unui bătrân luptător, care se deghizează în bărbat și ia locul tatălui său în armată. Procesul inițiatic o va transforma într-un războinic venerat, îi va aduce respectul întregii națiuni și îl va face mândru pe tatăl ei. Pelicula va fi programat și sâmbătă, de la ora 18:00 iar duminică, de la ora 12:00 și 18:00.

„Noii Mutanți”(”The New Mutants”/ 2D/AP-12) revine în sala de cinema a Centrului Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” sâmbătă, 26 septembrie, de la ora 20:30. În producția regizată de Josh Boone cinci tineri mutanţi, care abia îşi descoperă abilităţile în vreme ce sunt ţinuţi închişi într-o instituţie secretă, încearcă să se salveze, dar şi să se lepede de păcatele comise în trecut. Cu Anya Taylor-Joy, Charlie Heaton, Maisie Williams, Henry Zaga, Blu Hunt.

Prețul biletelor:

- 2D – preț bilet: 16 lei întreg; 4 lei copii/elevi/studenți; 8 lei pensionari * în limita locurilor disponibile;

- 3D – preț bilet: 18 lei întreg; 4,5 lei copii/elevi/studenți; 9 lei pensionari * în limita locurilor disponibile

Informațiile legate de programul de vânzarea biletele sunt disponibile pe site-ul oficial http://www.cmeptjc.ro/, pe pagina de Facebook sau direct la casieria centrului, din bulevardul Ferdinand, nr. 56 (fostul Cinema Republica).

Tot în acest weekend se va desfășura Concursul Național „Arca lui Noe”. Evenimentul realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Constanța va avea loc mâine, începând cu ora 09:00, pe scena în aer liber, amplasată în Piațeta Cazino din stațiunea Mamaia.

Concursul cuprinde 36 de secțiuni: teatru, creație literară, dans, multi-talent, trofeul trofeelor, generația de aur, remember, cel mai iubit artist, ultra fresh, scaune întoarse, duete, show, eurovision, muzică instrumentală, creație muzicală, muzică vocală clasică, miss „Arca lui Noe”, mister „Arca lui Noe”, cea mai bună voce de studio, duelul mini-vedetelor.

Toate evenimentele vor avea loc cu respectarea strictă a tuturor normelor de protecție împotriva contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2.

V.S.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
De ce nu se poate comenta la articolul cu Felix STROE?
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
294439101410
5/49
31213917-03-20243 0 1 5 5 7 6
joker
371118333920