REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.6° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
12.6° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Spectacolul "Desculţ în parc" s-a bucurat de mare succes la public

Spectacolul "Desculţ în parc" s-a bucurat de mare succes la public

Replica API 4 februarie 2013 | 00:00 330

Actori aplaudaţi la scenă deschisă

Actori aplaudaţi la scenă deschisă

Sâmbătă, 2 februarie a.c., începând cu ora 19.00, a avut loc premiera piesei "Desculţ în parc" de Neil Simon. Născut la 4 iulie 1927, dramaturgul şi scenaristul Neil Simon, este autorul a numeroase comedii jucate mai întâi pe Broadway, traduse şi jucate apoi în întreaga lume. Este singurul autor în viaţă al cărui nume este purtat de un teatru de pe Broadway. Scriitor prolific, a scris timp de două decenii în medie o piesă pe an. După piesele sale au fost realizate filme, pentru care a scris de asemenea şi scenariul. A cochetat şi cu musicalul scriind libretul pentru "Sweet Charity". Pentru piesa "Lost in Yonkers" a fost distins cu Premiul Pulitzer pentru dramaturgie. Piesa "Desculţ în parc", scrisă în 1963, a fost jucată pentru prima dată pe Broadway, unde s-a bucurat de un mare succes. Pusă în scenă la Constanţa în regia lui Liviu Manolache, piesa a fost jucată de Florina Stănculeţ, Tani Ştefu, Nina Udrescu, Liviu Manolache şi Gelu Ciobanu. Sala Teatrului de Stat a fost plină de spectatorii curioşi să afle povestea celor doi tineri, proaspăt căsătoriţi. Acţiunea a decurs lin, fără grabă, iar replicile au fost presărate cu un umor fin, insinuant. Comicul situaţiilor s-a amplificat fiind redat atât de bine de actori, încât au smuls hohote de râs şi aplauze spectatorilor. Nina Udrescu, deşi obişnuită să joace în roluri de dramă, a făcut un rol de excepţie, schimbând atmosfera în sală şi starea spectatorilor, din momentul apariţiei în scenă. Nici Liviu Manolache nu s-a lăsat mai prejos încântând cu prestaţia, vocea şi stilul inconfundabil, cu care deja ne-a obişnuit. Mesajul piesei este însă unul extrem de serios, care ne aduce aminte să ne bucurăm de fiecare clipă a vieţii şi să preţuim fiecare dar al ei, să nu mai fim absorbiţi permanent de lucrurile cotiniene, care din păcate ne umplu de obicei viaţa. La finalul spectacolului, actorii au fost aplaudaţi la scenă deschisă, iar spectatorii au plecat cu o stare bună, cu zâmbetul pe buze, lucru pe care şi-l doreşte orice artist.

Marieta ŞTEFAN

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108