REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.2° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
18.2° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

SPIT cumpără calculatoare de la fosta firmă a lui George Vișan

SPIT cumpără calculatoare de la fosta firmă a lui George Vișan

Replica API 24 septembrie 2022 | 00:00 2653

Fosta firmă a unui director din cadrul Portului Constanța, specializată în comerțul cu amănuntul, se va ocupa de furnizarea echipamentelor informatice din cadrul Serviciului Public de Impozite, Taxe și alte Venituri ale Bugetului Local din Constanța. Este vorba despre Top Sistems SRL, societate fondată de George Gabriel Vișan, în prezent Director Comercial în cadrul CNAPM.

Serviciul Public de Impozite, Taxe și alte Venituri ale Bugetului Local Constanța a lansat pe 29 mai 2022 procedura de licitație în vederea achiziționării de echipamente și licențe informatice, contractul fiind estimat la 926.898 de lei și împărțit pe mai multe loturi.

Obiectul achiziției constă în furnizarea de echipamente și licențe informatice necesare autorității în vederea desfășurării în condiții normale a activității privind stabilirea, constatarea, urmărirea și încasarea impozitelor și taxelor ce se fac venituri la bugetul local al Municipiului Constanța.

George Vișan

Una din firmele înscrise la licitație și desemnată câștigătoare este și societatea Top Sistems SRL, firmă fondată de PSD-istul George Vișan, în prezent Director Comercial în cadrul CNAPM. Mai exact, societatea va trebui să furnizeze echipamente informatice pentru care va fi plătită cu suma de 707.929 de lei.

Date despre societatea Top Sistems SRL

Firma care va furniza echipamentele informatice serviciului aflat în subordinea Primăriei Constanţa are ca domeniu de activitate comerţul cu amănuntul al altor bunuri noi, în magazine specializate şi a declarat pentru anul 2021 cifră de afaceri de 1.302.521 lei şi un profit net de 38.172 lei, cu 5 angajaţi, dar şi datorii de 266.377 lei. În ultimii ani, Top Sistems SRL a primit contracte în valoare de sute de mii de euro de la instituţii publice din Constanţa, precum Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Consiliul Judeţean Constanţa, Primăria Constanţa etc. Fondatorul Top Sistems SRL, care s-a retras între timp din firmă, este George Gabriel Vişan. În prezent, firma este deținută în totalitate de Trache George Florin.

Andreea VREJOIU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Nici macar metodele de furt nu s-au schimbat, la fel o sa fie si peste 20 de ani, nimic nu se schimba in Romania, ultimul loc in Europa! Care sunteti mai tineri plecati de aici.
0
1
Visane pare scarba esti! Panai si Verginica este peste tine! feresca Domnul
2
2
Ce smecher e asta? Pielea plii fix..aia e
2
2
Visan este chiar un baiat ok ,tzepuit de Felix si Dumitrache, asa ca incearca si el sa supravetzuiasca..stati linistiti ca el e copil mic pe langa alti balauri
2
1
Visan controleaza mai multe firme in Romania si Cipru. Are pamanturi si hotel in Navodari pe care le ascunde sa stie lumea de ele.
4
1
Mai crede ca Visan nu are vreo treaba cu TopSistem ori e p***t ori e p****. Informat. Buahahahaha.
2
0
Visan este zilnic la sediul firmei topsistem penyru ca el este sef. Sluga lu Dumitrache vrea kaskaval din contracte cu statul. Visane te cauta la PSD o fata Cristina si cere banii ei. Ai mintit fata ca o angajezi in port si ai patasito. Pai nu asa face un smeker.
5
0

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218