REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.2° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
16.2° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Spitalul din Medgidia, în criză: cadrele medicale pleacă în Germania

Spitalul din Medgidia, în criză: cadrele medicale pleacă în Germania

Replica API 16 mai 2012 | 00:00 154

Managerul unităţii a ajuns să facă tot mai multe gărzi

Managerul unităţii a ajuns să facă tot mai multe gărzi

Marea problemă cu care se confruntă unităţile sanitare o constituie lipsa personalului medical, iar cum posturile sunt blocate, activitatea desfăşurată se obturează încet, dar sigur. În această situaţie se află şi Spitalul Municipal Medgidia care, la capitolul personal medical, se luptă cu un deficit acut. Şi cum situaţia era deja precară din cauza pensionărilor multiple, iată că acum a sosit o nouă febră a demisiilor, în favoarea unui loc de muncă mai bine plătit pe alte meleaguri. Potrivit managerului unităţii spitaliceşti, Stere Buşu, lipsa cea mai mare se înregistrează în cazul anesteziştilor, unde posturile sunt ocupate prin bunăvoinţa a două cadre medicale ieşite la pensie, dar care au hotărât să rămână în continuare în incinta spitalului pentru a da o mână de ajutor. Nici la Pediatrie situaţia nu este mai roz, aici fiind prezenţi doar trei medici, la Neonatologie - nici unul iar pe Urgenţă sunt doar 3 din 5 câţi ar trebui să fie. Mai mult decât atât, unul dintre cei trei medici deja şi-a anunţat demisia pentru a pleca în Germania. "Situaţia este mai mult decât cruntă. La acest capitol suntem vai de noi. Pe urgenţă lucram cu 3 medici din 5, iar acum îmi mai pleacă unul. Nu am ce să-i fac, are dreptate. Dacă în Germania este mai bine plătit, este normal să aleagă ce este mai bun, nu-l pot ţine aici cu forţa", a declarat, pentru "Replica", dr. Stere Buşu, managerul Spitalului Municipal Medgidia. În acest scop, gărzile medicilor existenţi s-au îndesit pentru a putea acoperi orele de program. Nici managerul unităţii nu este exclus de pe lista cu program prelungit, acesta făcând tot mai multe gărzi. "Eu sunt medic pe Urgenţe şi trebuie să asigur gărzile. Spre exemplu, săptămâna aceasta fac vreo 3-4 gărzi. Nu am ce face. Muncim la foc automat. Poate că se vor debloca posturile şi situaţia se va îmbunătăţi", a mai spus dr. Stere Buşu.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367