REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.7° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
12.7° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Spitalul Județean, precizări despre pacienta care ar fi murit după 16 ore de așteptare

Spitalul Județean, precizări despre pacienta care ar fi murit după 16 ore de așteptare

Replica API 4 februarie 2020 | 14:50 535

După ce o femeie și-a pierdut viața, la sfârșitul săptămânii trecute, în secția de primiri urgențe a Spitalului Județean Constanța, iar fiul acesteia a acuzat medicii că nu i-au acordat îngrijirile medicale cuvenite, reprezentanții spitalului au adus lămuriri suplimentare în cadrul unei conferințe organizată marți, 4 februarie.

Cu această ocazie, managerul Spitalului Clinic Județean Constanța, Cătălin Grasa, a precizat că „am organizat această conferință de presă pentru a va prezenta filmul evenimentelor de când s-a internat și până când a survenit decesul, în resuscitare. Pacienta s-a prezentat pentru fenomene de dispnee, pe niște afecțiuni cronice, cardio-pulmonare”.

Directorul medical, Bogdan Obadă, a detaliat firul cronologic al evenimentelor: „Pacienta s-a prezentat la ora 7:30 în UPU, cu ambulanța, cu simptome respiratorii de aproximativ trei zile, pe fondul unei patologii cardiace. Primul consult a fost la 8:07 minute, realizat de către medicul urgentist. Pacienta era stabilă hemodinamic, s-au efectuat EKG, analizele de sânge uzuale, radiografie pulmonară, s-a instituit tratament cu ser fiziologic, Ventolin. La ora 10:00, a fost consultul e boli interne, s-au solicitat, în plus, alte analize, mai specifice, al doilea set de analize. La ora 11:10 a fost efectuat consultul cardiologic, la solicitarea medicului internist. În continuarea, pacienta era stabilă hemodinamic. S-a solicitat, de dată această, încă un set de analize țintite pe funcția cardiacă, analize care au fost solicitate în dinamică, la ora 11:00, și la ora 15:00. S-a solicitat și computer tomograf torace, nativ, s-a solicitat computer tomograf în calculator, CT-ul (n.r.: computer tomograf ) s-a efectuat la ora 19:30. A existat o pauză între ora 12:00 și ora 19:00, explicată prin faptul că au fost 8 solicitări de cod roșu pentru CT, 11 solicitări de cod galben și 4 de cod verde. Toate au fost solicitări cu segmente multiple. Pacienta a făcut computerul tomograf la ora 19:30, existând încă o reevaluare la ora 18:30 a medicului urgentist, pacienta fiind stabilă hemodinamic. Rezultatul scris al CT-ului a venit la ora 20:30, a fost reevaluată de medicul urgentist, în continuare a fost stabilă hemodinamic. În urmă rezultatului CT, s-a evidențiat hidropneumotorax, revărsat pericardic, s-a solicitat și un consult chirurgical, iar în jurul orei 21:50 s-a înrăutățit starea generală a pacientei, devinind instabilă hemodinamic, producându-se stopul cardio-respirator. În ciuda manevrelor de resuscitare, acestea au rămas fără rezultat. ”

A.M.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Sambata si duminica toti medici sunt acasa. In spital raman residenti, adica studenti.Cele mai multe decese au loc sambata si duminica, deoarece nu se uita nimeni la pacienti care sunt lasati de izbeliste. La sectia ATI asistentele si medici lasa pacienti critici sa moara ca sa primeasca comision de la firma de pompe funebre din curtea spitalului. Medici legisti primesc si ei spaga de la sefii de sectie si de la firma de pompe funebre. Spitalul e o masinarie de ucis oameni. Medicamentele sunt administrate doar pe hartie, si sunt revandute farmaciilor din zona spitalului. Sa vina DNA acolo.
6
0
Anormal ce se intampla! Urgenta este plina doar de rezidenti ! Unde sunt specialistii? Tot rezidentii au vazut-o pe biata femeie? Ce fac specialistii de nu coboara sa vada pacientii in urgenta? Unde sunt specialistii Spitalului Judetean?
4
0
Eu am.fost la UPU Constanta, imi ers fff rau..am asteptat vreo 5 ore, mi am revenit si ammplecat acasa.
6
0
Grasa minte si se ascunde dupa proceduri.Nici un cod nu spune insa ca pacientul trevuie sa astepte 16 ore pt a fi internat sau trimis acasa.Bai Grasa...16 ore, esti tampit sau nu realizezi cat de mult inseamna asta.Grasa este un produs psd mediocru, nu un rezultat al competentile profesionale.Este las si nu apune ca Urgenta este lipsita de spatiu, ca medicii sunt putini si ca spitalul inca nu este dotat cum trebuie. Nu spune ca toate astea se intampla pt ca parlamentarii psd de cta nu au facut nimic pt spital.NIMIC!,doar mint si manca cacat.Spitalul trebuie condus de profesionisti, nu de slugi
9
0
!JOS GRASA!JOS OBADA!AlooooooooooooooPolitia!Constanta isi plinge mortii!SCJU este drumul mortii!Jos cu incompetentii!Sint numiti politic,nu dupa criterii de competenta in medicina!
9
0
Grasa Catalin si virusul morti Obada din imagine, sunt pupilele protejate de catre Horia Tutuianu, presedintele consiliului local. Oare de ce ii sprijina pe acesti indivizi malefici? Fondurile de bani deturnate de catre cei doi, sunt pentru finantarea partidului lui Tutuianu. Tot raul din acest spital, se trage din coruptie. Coruptia ucide!
11
0
Rusine cadrelor medicale, asta daca stiu ce inseama.Incompetenti si indiferenti asa pot fi descrisi!
12
0
medicii au omorat un om. vin procurorii, alte animale, vor deschide un dosar care se va ingalbeni de vechime.
13
0
CRIMINALI ! AU OMORAT UN OM, PRIN NEINDEPLINIREA ATRIBUTIUNILOR DE SERVICIU, NEGLJENTA SI INCOMPETENTA. LA PUSCARIEEEEEE !
16
0
Tata a stat in urgenta CTA 12 ore, om cu 2 infarcturi, care tusea si scuipa sange, cand venea dnvistele cu lipsa de Ca intrau primele in urgenta.Asta e vrajeaka cu codurile lor de kkt
13
0
E grele la noi bre!
4
0
SCHIMBATI-L DRACULUI PE JAVRA AIA DE GRASA. CHIAR SUNTETI TAMPITI VOI ASTIA CU PUTERE DE DECIZIE? ALT BOU NU GASITI? A IMALUL ASTA DE GRASA ESTE DOAR O LEGUMA.
15
0
deci care e diferenta dintre medicii nazisti din lagare si acesti monstri ordinari purtatori de halate? de holocaustul pacientilor din spitalele din rromania morti cu zile cand se va vorbi?
17
0
Voi nu o sa va imbolnaviti? Sa va dea Creatorul exact acelas tratament si atentie cum ati tratat si voi pacienti din spitalul judetean Constanta care aveau zile si au murit din pricina incompetentei si ticalosiei voastre
13
0
Doctori astia nici nu cred in Dumnezeu. Doar pretind ca cred. Cat despre aceste 2 specimene, Grasa managerul morti si Obada Directorul hotilor de vieti vor fi pedepsiti pe masura crimelor lor. Dumnezeu nu doarme!
14
1
O varianta cusuta cu ata alba pentru ca sa acopere adevarul.
14
2
a decis el ca ii e lena sa mai stea 40 de minute sa ma puna laparoscopic si m-ataiat pe burta aiurea,a vazut ca nu am nimic,m-a cusut la loc si asta e.Eu nascusem normal si din lene,m-au tinut 2 saptamani cu hematom.Logic ca eram zombie si ei ziceau ca tb sa imi scoata uterul,ca am infectie si am deja un copilacum.Dr Savin o da pe mama fara din cabinet cu apelativul"iesi afara",desi avea scaun cu sange si ea ii dadea pastile de hemoroizi.La palpare a simtit ceva,dar a decis sa o dea afara din cabinet,cand I-a zis mama ca nu mai poate sta cu pastile.Avea cancer std 3.Oncoloaga nu i-a dat chimio
14
1
niste jeguri ordinare in proportie de 95 la suta ,pentru leprele astea nu suntem decat sursa de venit,atat.
25
1
astia sunt niste criminali ajungi acolo te omoara cu zile , ar trebui puscarie dar de spagi puternice sa fie acolo !!!
25
2
O simpla ecografie ar fi aratat ca pacienta e in tamponada si edem pulmonar, ecografie care nu dureaza mai mult de 5 minute si se face bedside. Este parte din FastScan extins, orice medic urgentist ar trebui sa stie asta. Dar na, sistemul nostru minunat.
27
0
Sa numai intre nici un pacient in acest spital. De ce ambulantele aduc pacienti in acest spital si nu ii duc la spitalul de origine a orasului de resedinta? Ca sa se spele bani doar in acest spital. Bani se duc apoila partid Celelate spitale locale sunt lasate fara fonduri si aparate medicale intentionat. Caracatita PSD lucreaza, ca tu pacientule sa mori in acest spital.Consiliu local Constanta este cel care manevreaza spitalul Constanta prin Grasa si Obada, cei doi sefi de lagar de concentrare.
24
3
Asa te lasa sa astepti cu orele,e ceva normal sa astepti! Nu se uita la tine! Si medicii spitalului ridica salarii de peste 15000 lei luna in mana,net.Nu meritau asemenea salarii!! Olguta sa ajunga pe mana lor!
26
1
OBADA, CA OBADA, DAR BANDITUL DE C. GRASA CE MAI CAUTA IN FRUNTEA SPITALULUI? aaaaaDA, JUDETUL CONSTANTA E TOT PESEDIST....!
29
1
asta este crima din partea medicilor de la urgente.nu dageaba a amenintat ala cu pistolul medici de la urgenta
27
1
Sistemul medical romanesc este la pamant datorita in primul rand incompetentei autoritatilor de a face politici clare de sanatate si in al doilea rand managementului dezastruos din spitalele noastre
29
2
Grasa este un exponent al indiferentei medicilor fata de oamenii suferinzi fara pe, relatii sau amarati. Daca ar avea o farama de moralitate sau constiinta ar demisiona imediat, dar el este un jeg uman, medicul bogatilor. Rusine! Si acum va veni randul lui popa de la sml sa spuna ca de fapt mortul e vinovat ca era bolnav. Si apoi randul parchetului sa confirme ca mortul trebuia arestat dar norocul lui ca a murit. Sa radem, sa plangem......Dumnezeu sa o odihneasca si sa i pedepseasca pe cei care merita!
28
0
Colegiul mediciilor este conceput sa acopere incompetenta mediciilor deoarece medicii cotizeaza anual. Comisia de malpraxis este conceputa sa acopere toate cazurile de ucidere si malpraxis ale mediciilor. Medicii legisti afiliati spitalelor acopera crimele mediciilor in loc sa le deconspire. Poiltia se face ca ploua, deoarece sefii lor sunt pusi politic in functii de aceleasi partide care au pus si pe cei 2 clovni criminali din poza articolului. Ce sanse aveti daca ajungeti la acest spital? Zero! Sunteti cobai lor, apoi dupa teste sunteti ucisi. CNAS este in cardasie.
37
1
cand taiati salariile uriase si nejustificate ale medicilor?cred ca dupa alegeri,nu?
31
3
Sistemul medical si cel juridic romanesc trebuiesc rase din temelii si reinfiintate dupa standarde europene. La Constanta situatia este sub orice critica cel putin referitor la aceste domenii. De ce nu ne putem alinia cu standartul altor orase din Roamania, unde lucrurile se misca spre normalitate? Suntem coplesiti, asfixiati de mediocritate si de interese gregare, grupuri organizate cu scop de acumulare materiala de imbogatire imediate, fara scupule si fara sa le pese de ceea ce le este strain lor adica de constanteni.
34
2
UPU Constanta este un purgatoriu. Nu am competenta in a diagnostica pregatirea profesionala a medicilor de acolo. Insa din punct de vedere al organizarii aceasta sectie este o MARE CATASTROFA !!! Managementul UPU Constante este deplorabil. Pentru urgenetele minore organizarea este execrabila !!! Numarul cadrelor sanitare este mult mai mic decat numarul pacientilor. Si acest lucru nu este de ieri de alaltaieri. Este de cand functioneaza aceasta sectie de primiri urgente. Nmeni nu ia nici o masura. Au murit oameni si vor mai muri oameni la UPU Constanta si nimic nu se va schimba ...
36
2
Am asteptat 4 ore o ambulanta la Mangalia, am ajuns la CTa la ore 16 si pe la ora 2 dimineata m-a vazut un medic si tomograful mi-a fost facut la ora 7 dimineta. ei ce ziceti? A........ la Mangalia este tomofraf dar.................
27
2
Asa popor, asa medici, asa conducatori
23
2
legenda spune ca ei inca mai fac analize
24
3
Vor salarii ca afara si le - au si primit ,dar competenta si actul medical oferit este de lumea a treia ! Pina nu or sa raspunda penal ptr incompetenta , tot mortul o sa fie de vina ca doar traim in Romania !
34
4
Ce medici sunteti voi daca fara ajutorul CT-ului nu mai sunteti in stare sa puneti un diagnostis de hidropneumotorax? De asta aveti salariile marite? Mai, pe voi nu va trage nimeni la raspundere? Ce fel de urgenta este asta?
37
3
Medicii romani inca nu inteleg ca ei sunt obligat sa trateze pacientii; Ei procedeaza ca si cum ar face un mare serviciu pacientului daca-l trateaza; Trebuie sa-si schimbe atitudinea si sa fie responsabili pe fiecare pacient in parte, chiar si penal cand este cazul.
36
3
Isi asuma omorul? va fi cineva condamnat pentru omor? Abatorul de la Spitalul Judetea functioneaza zi si noapte fara oprire.
28
3
A murit din cauza voastra incompetentilor. Meritati scuipati in fata.
37
3
La Medgidia si infirmierele sunt sefe
21
3
Spitalul Mortii...medici prosti, rai si incompetenti, cardasie cu cioclii, asistentele joaca solitaire, pacientii ii tin legati de paturi la Terapioe Intensiva, sectie de care nu se atinge nimeni, desi ar fi cazul.. se acopera malpraxisul, nu sunt in stare sa isi asume vreo greseala.
41
2
Comunict.Spitalul Judetean Constanta. Pai bine mai tovarasi si omul ala care a venit cu bolnava si a aspteptat o ora ,doua,trei,zece si nici macar dupa atata timp nu a venit cu spaga la ce se putea astepta,el nu stie regula!!?,la urgenta se vine cu plicul si in maxim o singura ora femeia era internata,daca nu ai bani ce cauti la spital,pai in orasul metropola Constanta nici o cafea nu poti sa bei fara 50 de lei.
29
3
deci pacienta a murit datorita revarsatului pericardic care a afectat functionarea normala a inimii, coroborat cu hidropneumotoraxul care a impiedicat ventilarea corecta a plamanilor, Probabil pe fond de insuficienta cardiaca s-a suprapus viroza pulmonara - poate miocardita- rezultand in final tamponada cardiaca si edem pulmonar acut si in final deces. Trebuia 1.punctie pericardica.2.tratamentul EPA- edem pulmonar acut De ce soliciti examen chirurgical cand tie-ti trebuie consult cardiologic sau de chirurgie cardiovasculara
38
2
Daca eu intru pe rosu si accidentez pe cineva fac puscarie. Daca un medic sau asistent nu intervine prompt si pacientul moare din vina neinterventiei, medicii nu sunt pedepsiti. Vrem condamnari, sa faca puscarie vinovatii. Fara explicatii de acoperire mincinoase. Faza este ca daca unul este condamnat, el va divulga toate crimele in care sunt bagati toti. De aceea se acopera intre ei. Ce clica de oameni josnici in toate aspectele profeseaza in acest spital? De ce politia nu actioneaza? Pentru ca sunt controlati politic. Se fac bani multi manjiti cu sange acolo care se duc la partide politice.
37
4
Eu sunt pregatit sa fac puscarie..
14
1
ce masini sunt in parcarea spitalului...nemernicii astia fac bani din moarte
29
3
o bomba pe cladirea numita spital si toi acesti nenorociti sa piara
23
2
Numai minciuni. Alt caz de malpraxis care se musamalizeaza. Acesti 2 criminali, managerul si directorul medical sunt buni doar sa acopere si sa musamalizeze. Toti angajati spitalului se acopera uni pe celalat deoarece toti sunt implicati in ucderi, coruptie, spaga. Acest caz eate ucidere cu premeditare intrucat nu s-a intervenit intentionat la timp.Vrem un spital fara acesti criminali care ucid pacienti. Se fura medicamentele pacientilor si se impart bani intre toti medicii implicati. Sa fie arestati vinovati urgent.
35
3
Si tata a fost tinut ca un caine in urgenta fara tratament si fara diagnostic corect. Daca fac asa si cand o sa aiba mama nevoie sunt pregatita sa ii bag in puscarie.
34
3
Ati gasit explicatia: vinovat este mortul. V-au trebuit analize peste analize, pana a decedat femeia. Sunteti incompetenti si tupeisti. Mama mea am dus-o de urgenta la spital. A intrat pe targa intr-o sala unde trebuia sa se ocupe de ea o asistenta tanara. Asteptam pe hol in fata usii. Ce credeti ? Iese asistenta pe hol, se intalneste cu un tanar caruia ii spune: m-am balacit intr-o pi.... In cateva ore mama mea a murit. Acesta este personalul medical al Spitalului Judetean care gaseste scuze la orice eveniment. Rusine sa va fie.
45
3
Primele 16 ore sunt mai grele dupa care iti cresc sansele de supravietuire, asta inteleg din conferinta lor.
32
2
"Pestele de la cap se impute" SINCE FOREVER!Niste animale cu aspect uman si diplome!Ce merita arestati medicii...nu toti dar o mare parte dintre macelarii astia cu pretentii de pers a 2a plural?Sa le vorbeasca nebunii lor cu 2 deodata cand fraierul e doar UNUL!
36
4
ce inseamna codurile hotilor : spaga !!!
30
4
Caractere nepermise rusine traiasca cenzura
29
2
Voi nu gresiti niciodata???? Asumati-va greselile, nenorocitilor!!!
34
5

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218