REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.2° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
16.2° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

SPITALUL TBC BAGĂ 200 de MII de LEI în DEZINFECTANŢI

SPITALUL TBC BAGĂ 200 de MII de LEI în DEZINFECTANŢI

Replica API 7 august 2020 | 15:01 1563

Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Constanţa a lansat o achiziţie prin care intenţionează să cumpere produse de dezinfectare. Valoarea totală estimată a contractului este de 253.919 de lei.

În contextul epidemiei de coronavirus şi al creşterii numărului de infectări, Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Constanţa doreşte să achiziţioneze dezinfectanţi, conform Serviciului Electronic de Achiziţii Publice. Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 12 august.

Ce prevede achiziţia

Contractul prevede achiziţionarea de produse de dezinfectat precum dezinfectant de nivel înalt pentru suprafeţe critice şi dispozitive medicale, dezinfectant rapid de nivel mediu pentru suprafeţe semicritice şi dispozitive medicale, dezinfectant de nivel înalt pentru dezinfecţia prin nebulizare automată a aeromicrofibrei şi dezinfectant de nivel mediu pentru dezinfecţia igienică a mâinilor prin frecare.

Care sunt condiţiile de participare la licitaţie

Ofertanţii, subcontractanţii şi terţii susţinători nu trebuie să se încadreze în situaţiile prevăzute la art. 164, art. 165 si art. 167 din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice. Orice operator economic participant la procedură, indiferent dacă este ofertant individual, membru al unei asocieri, subcontractant sau terț susținător trebuie să demonstreze capacitatea de exercitare a activității sale profesionale prin înscrierea în registrul comerțului.

Informaţii suplimentare

Clasamentul ofertelor se stabileşte prin ordonarea crescătoare a preţurilor respective, oferta câştigătoare fiind cea de pe primul loc, respectiv cea cu preţul cel mai scăzut. În cazul în care două sau mai multe oferte sunt situate pe primul loc, autoritatea contractantă va solicita ofertanţilor o nouă propunere financiară, prin intermediul SEAP. Fiind o procedura de achiziţie desfăşurată integral prin mijloace electronice, operatorii economici pot solicita clarificări şi pot transmite răspunsuri doar prin intermediul SEAP.

Diana MAXIMIUC

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102