REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.8° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
11.8° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

'Sport Dance Festival' continuă în școlile constănțene

'Sport Dance Festival' continuă în școlile constănțene

Replica API 12 noiembrie 2019 | 00:00 130

„Sport Dance Festival”, proiectul sportiv derulat de Clubul Sportiv Phoenix Constanța în parteneriat cu Primăria Municipiului Constanţa, s-a derulat luni, 11 noiembrie a.c., la Școala Gimnazială Nr. 37 din Constanța.

Peste 700 de elevi ai acestei școli au participat timp de două ore la un program antrenant. Elevii au dansat, au jucat fotbal, baschet dar și handbal. Activitatea s-a desfășurat pe terenul de sport al școlii. Scopul proiectului este îndrumarea copiilor și a tinerilor către mișcare și sport, dezvoltarea spiritului de echipă și a spontaneității precum și implicarea activă a copiilor în proiecte sportive, prin care să se dezvolte sănătos pentru a deveni adulți responsabili.

„Sport Dance Festival” se desfășoară în perioada 15.10.2019 – 31.11.2019 în 8 instituții de învățământ din municipiu. Vineri, 15 noiembrie, proiectul sportiv ajunge la Școala Gimnazială Nr. 23 "Constantin Brâncoveanu" din Constanța. Amintim că acest proiect este la cea de-a treia ediție, bucurându-se de un real succes în rândul elevilor constănțeni. Printre partenerii proiectului finanțat de Primăria Municipiului Constața se numără: Facultatea de Educație Fizică și Sport a Universității Ovidius din Constanta, Inspectoratul Școlar Județean Constanța și Direcția pentru Sport și Tineret Constanța.

D.B.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614