Spune-ti of-ul, sa te calmezi

Sunt aşa cum mă "modelezi" tu, cum mă "vezi" tu, cum vrei tu să interpretezi. E uşor să stai şi să scrii comentarii, să le laşi anonim sau nu. Dar chiar mă cunoşti? Sau doar te aperi şi încerci să-ţi speli propria imagine? Să ţi-o "modelezi" altfel, să te prezinţi cum vrei tu, cum te ştii tu sau cum nu eşti dar ai vrea să te ştie lumea. Acesta este un răspuns pentru puhoiul de comentarii de la articolul despre "Carul cu proşti care s-a răsturnat la Cernavodă". Şi nu este un articol semnat de mine. Dar am încredere, citind reacţiile, că respectiva sau respectivii chiar nu au argumente care să contrazică cele scrise. Dacă ar fi avut, ori ar fi tăcut, ori le-ar fi expus ca la carte, elegant şi punctual. Am văzut însă doar un oarecare, "miorlăind" nişte comentarii disperate, despre cum nu cunoaştem una sau alta. Ei bine... noi nu te cunoaştem, dragă anonimule. Noi nu ştim ce fiinţă complexă eşti, ce familie model ai sau ce frământări interioare, probleme ai etc., ci doar relatăm nişte fapte, constatate de alţii sau de noi, după cum ne-a dus capul. Iar dacă ceva a fost greşit, replica trebuia să vină altfel. Să înjuri ca tolomacul pe Internet - asta e cea mai la îndemână "armă" - e o soluţie? Probabil mai alină durerea din suflet. Şi probabil a fost mare durerea aia, de vreme ce înjurăturile au fost ca de la uşa cortului. Şi oare crezi, anonimule, că noi nu ştim să înjurăm? Şi, uite-aşa, am ajuns să dau sfaturi şi consiliere inimilor zdrobite care se descarcă pe Internet. Admit: unele comentarii chiar te pot afecta. Trece însă "sensibilizarea" atât de repede, că ajungi imun. Imun, nu nesimţit. Iar după ce ajungi imun, ajungi şi la concluzia că e mai bine să laşi liber, necenzurată, frustrarea unora. De ce? Asta, cu amuzament, n-o spun, fiindcă aş da "din casă" motivele pentru care unii preferă comentariile "la liber". Până la o limită, să nu creadă lumea că orice e posibil.