SRI dotează Penitenciarul Poarta Albă cu o poartă care detectează metalele

Comisarul şef Gelu Dincă, despre viaţa din spatele gratiilor

Comisarul şef de penitenciare Gelu Dănuţ Dincă a declarat într-un interviu acordat în exclusivitate cotidianului "Replica" faptul că Penitenciarul Poarta Albă este pe lista de "priorităţi" a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor privind modernizarea condiţiilor şi siguranţa locului de deţinere. Cât despre gardul instituţiei, nereabilitat de ani buni, şeful unităţii penitenciare de la malul mării susţine că investiţia ar depăşi 100 de miliarde lei vechi, fonduri pe care administraţia nu le-ar deţine, însă speră ca în viitorul apropiat proiectul de reabilitare al gardului să se materializeze cu ajutorul unor parteneriate private. Tot comisarul şef de penitenciare Gelu Dănuţ Dincă a mai precizat că, la începutul anului 2012, unitatea pe care o manageriază va fi dotată cu ajutorul Serviciului Român de Informaţii (SRI) cu o poartă detectoare de metale care va îmbunătăţii siguranţa accesului în Penitenciarul Poarta Albă. Directorul unităţii penitenciare a vorbit şi despre modalităţile de introducere a obiectelor interzise în celulele deţinuţilor, dar şi despre sancţiunile aplicate în cazul unor cadre prinse pe picior greşit.

Reporter: Aţi fost numit director la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Poarta Albă într-un moment dificil, în urma pensionării domnului Valentin Bejenariu şi a demisiei domnului Cătălin Bejan ca urmare a evadării unui deţinut. Cine credeţi că se face vinovat de respectivul incident şi ce aţi fi făcut dumneavoastră dacă eraţi director în noaptea respectivă?

Gelu Dănuţ Dincă: Domnul Cătălin Bejan şi-a dat demisia din motive personale şi nu ca urmare a evadării unui deţinut. Dacă aş fi fost director în acea noapte cred că nu aş fi putut să fac prea multe, pentru că problemele nu erau legate neapărat de noaptea respectivă. Oricine ar fi fost director atunci nu ar fi putut face nimic. Nu poţi să faci serviciul în locul celor care sunt plătiţi să-şi desfăşoare activitatea 24 din 24 de ore. Nici un director nu poate să ştie ce se întâmplă 24 din 24 de ore, dacă unul, la un moment dat, o jumătate de oră, nu îşi face treaba cu simţ de răspundere. Acea jumătate de oră este suficientă pentru a se întâmpla ceva. Problema ar fi dacă reuşeşti ca director înainte de a se întâmpla astfel de cazuri să motivezi oamenii, să-i faci să înţeleagă că sunt plătiţi să desfăşoare o activitate în mod conştiincios. Dacă lucrurile nu funcţionează suntem obligaţi să demarăm anumite controale care până la urmă trebuie să ducă la rezultatul pe care îl dorim.

Rep.: Am dori să ne vorbiţi despre siguranţa deţinerii şi regimul penitenciar. La ce măsuri aţi recurs pentru ca situaţii de genul celor înregistrate în 2007 să nu se mai repete?

G.D.D.: Ca măsuri nu prea sunt multe la dispoziţie pentru că, aşa cum aţi spus, am venit într-o perioadă destul de grea şi toată lumea simte greutatea situaţiei. Mă refer la faptul că, în această perioadă, oamenii sunt mai puţin motivaţi, sunt mai puţine pârghii de a motiva oamenii, la care se adaugă şi diminuarea salariilor, iar plata pentru munca desfăşurată nu se ridică la nivelul la care ar trebui să fie. Mai mult, numărul angajaţilor a scăzut. Din 2007, de când am fost numit director şi până în prezent, Penitenciarul Poarta Albă funcţionează cu 60 de cadre mai puţin, iar activităţile pe care le desfăşurăm sunt mult mai multe.

Rep.: Gardul unităţii penitenciare corespunde standardelor europene? Poate fi escaladat uşor?

G.D.D.: Gardul corespunde standardelor europene ca şi construcţie, dar este destul de vechi. Noi am luat măsuri de îmbunătăţire pe anumite laturi unde am mai constatat deficienţe. Pentru sistemul de pază, în limita banilor pe care i-am avut, am construit garduri suplimentare pentru a creşte siguranţa deţinerii. Am făcut în interiorul penitenciarului un gard mai mic, cu sârmă nouă, pentru că investiţia pe tot perimetrul era destul de mare şi nu ne-o puteam permite. Am făcut demersuri către Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi în toate discuţiile pe care le-am avut cu oficialii de la Bucureşti ni s-a promis că Penitenciarul Poarta Albă, având în vedere vechimea instituţiei, este printre priorităţile sistemului penitenciar privind modernizarea condiţiilor şi siguranţa locului de deţinere.

Rep.: La ce valoare s-ar ridica proiectul privind reabilitarea gardului unităţii penitenciare?

G.D.D.: În prezent nu avem o valoare actualizată, dar în urmă cu 15 ani costurile se ridicau la 50 de miliarde lei vechi. La pretenţiile actuale cred că numai investiţia de împrejmuire a perimetrului depăşeşte 100 de miliarde lei vechi.

Rep.: Când credeţi că vor fi alocate fondurile necesare pentru implementarea proiectului de reabilitare a gardului unităţii penitenciare?

G.D.D.: Nu ştiu când se vor găsi fonduri pentru acest proiect, dar ştiu sigur că se fac demersuri pentru implemntarea parteneriatului public privat şi sperăm ca investitorii să găsească atractiv şi sistemul penitenciar. Sunt state europene care au implementat cu succes acest parteneriat public privat şi ne bazăm şi noi pe acest tip de parteneriat pentru că din alte surse nu prea se pot face prea multe lucruri în sistem.

Rep: În sistemul penitenciar putem discuta despre proiecte cu finanţare europeană?

G.D.D: Nu ne putem baza pe fonduri europene pentru construcţia de penitenciare sau pentru reparaţii capitale la unităţile existente. Prin accesarea proiectelor cu fonduri europene nu putem îmbunătăţii condiţiile de detenţie, decât într-o măsură foarte mică. Noi am accesat un astfel de proiect cu finanţare europeană, pe care l-am implementat cu succes la Secţia exterioară Valu lui Traian, pentru calificarea persoanelor vulnerabile, dar pentru construcţia de unităţi penitenciare sau pentru îmbunătăţirea condiţiilor existente nu există fonduri. Singura posibilitate pe care o avem la îndemână ar fi să contribuim şi noi la îmbunătăţirea condiţiilor de deţinere cu veniturile proprii rezultate în urma folosirii deţinuţilor la activităţi productive.

Rep.: Referitor la sistemul integrat de acces în penitenciar, recent aţi efectuat o deplasare la Tulcea. Povestiţi-ne despre proiect.

G.D.D.: Având în vedere că fondurile alocate sistemului penitenciar nu sunt cele pe care ni le-am dori am luat legătura cu alte instituţii din Sistemul de Apărare care dispun de fondurile necesare şi au posibilităţi de înnoire a unor aparate care ne-ar trebui şi nouă. Mă refer la porţi detectoare de metale şi aparate de scanat bagaje, pentru care deja am luat legătura cu Serviciul Român de Informaţii, care are disponibile anumite dotări care ne sunt necesare şi nouă. Având obligaţia de a îmbunătăţi periodic securitatea la anumite obiective, au fost receptivi la cerinţele noastre şi obiectele pe care le înlocuiesc ni le vor ceda nouă în speranţa că, în viitorul apropiat, sistemul penitenciar va beneficia de toată atenţia cuvenită. Din păcate nu foarte multe instituţii beneficiază de fonduri pentru îmbunătăţirea anumitor condiţii şi nu ştiu ce alte structuri ar mai putea să ne ajute. Ei au avut posibilitatea, dar şi disponibilitatea de a ne ceda o poartă detectoare de metale care va îmbunătăţi siguranţa accesului în Penitenciarul Poarta Albă.

Rep.: Cine şi cum reuşeşte să le introducă deţinuţilor telefoane mobile sau droguri în celule?

G.D.D.: Modalităţile de introducere a acestor obiecte interzise în incinta penitenciarului sunt foarte diversificate. Din dorinţa de a avea fructul oprit, deţinuţii încearcă să introducă astfel de obiecte în penitenciar, iar noi încercăm să le descoperim. Din moment ce am descoperit o modalitate, deţinuţii recurg la o alta. Nu este nici un secret că la Secţia exterioară Valu lui Traian şi la Penitenciarul Poarta Albă o modalitate de introducere a telefoanelor este aceea de a le arunca peste gardul unităţii. Obiecte interzise pot ajunge în penitenciar prin Sectorul Vizită, cu ajutorul maşinilor care aprovizionează unitatea, dar şi cu ajutorul unor cadre ale noastre. Deşi efectuăm controale şi colaborăm cu toate instituţiile abilitate pentru a depista astfel de cazuri, nu doar la Poarta Albă se întâmplă astfel de lucruri, ci în tot sistemul există scăpări. Cei care recurg la astfel de modalităţi acţionează la orele de schimbare de tură a cadrelor şi este destul de greu de depisat pentru că nici tehnica nu ne ajută. Din această cauză ne contruntăm cu un aflux de obiecte interzise, în special telefoane, cu toate că, la nivelul penitenciarului, în interiorul celulelor este implementat un sistem de telefonie ce este disponibil 24 din 24 de ore. Fiecare deţinut are o cartelă cu un cod de bare care îi permite apelarea unor numere pe care ni le declară. Acest lucru nu este pentru a controla cui dă telefon deţinutul, ci pentru protecţie. În cazul în care unui deţinut îi fură cineva cardul ce conţine bani virtuali, nu poate apela alte numere în afară de cele pe care le-a declarat posesorul cartelei. Practic, dacă un deţinut ar fura cartela unui coleg, nu ar putea suna decât la familia lui.

Rep.: Câte cadre au fost prinse pe picior greşit şi cum au fost sancţionate?

G.D.D.: Nu am reuşit să depistăm foarte multe cadre. Au fost două cazuri, dar pe lângă faptul că sunt greu de depistat, este şi greu de probat. Nu este greu să arunci un pachet peste gard la tura de noapte, să treci în mod corespunzător prin poartă şi apoi să recuperezi pachetul într-un moment mai liber, dar probatul este foarte dificil. Dai un om afară, te judeci cu el şi, dacă nu reuşeşti să probezi extraordinar de bine fapta sa, ai parte de diverse surprize mai puţin plăcute. Referitor la cele două cazuri, menţionez că unul a decis să demisioneze, iar cu cel pe care l-am dat afară încă ne judecăm, pentru că a contestat măsura în instanţă.

Rep: Cât de fondate au fost acuzaţiile deţinuţilor la adresa cadrelor şi cum s-a ajuns la concluzia că angajaţii penitenciarului au fost cei care le-au "livrat" telefoane mobile?

G.D.D.: Primim şi noi informaţii, dar nu poţi da un om afară din sistem pe motiv că ne-a comunicat cineva ceva despre el. Încercăm să mai adunăm probe şi ne dorim să-i prindem în flagrant. Cele două cazuri de care am amintit s-au petrecut în perioada când introducerea de obiecte interzise în penitenciar nu era reglementată ca infracţiune. Acum o astfel de faptă este sancţionată ca atare şi dacă la ora actuală am depista pe cineva că ar introduce obiecte interzise în penitenciar, pe lângă sancţiunea administrativă care presupune desfacerea contractului de muncă, se sesizează şi Parchetul şi se lasă cu pedeapsă penală.

Rep.: Deţinuţii folosesc telefoanele pentru coordonarea afacerilor din exterior sau pentru a vorbi cu familia? Ce ne puteţi spune?

G.D.D.: Cu toate că la Secţia exterioară Valu lui Traian deţinuţii au acces la telefon 24 din 24 de ore, justificarea tuturor este aceea că vor să vorbească cu familiile. Aceştia invocă diverse chestii cum ar fi că există diverse oferte cu minute şi pot vorbi mai mult în comparaţie cu telefonia fixă unde, spun ei, ar fi mai scump. Deţinuţii au de ales în a face ceva mai scump, dar legal, şi în a face ceva mai ieftin, dar ilegal. Este decizia dânşilor, însă este clar că noi prezumăm că folosirea telefoanelor mobile este făcută în scopul de a se sustrage unor fapte penale, de a face fapte ilicite de teama că prin alte mijloace că ar fi depistaţi. Chiar dacă i-am pune deţinutului telefon la pat, tot ar vrea altul pentru că unul i se dă, iar celălalt îi este interzis şi ce este interzis este mult mai dorit.

Alexandra VASILE