REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.5° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
12.5° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Sri Lanka: Poliţia a găsit 87 de detonatoare într-o autogară din Colombo; guvernul decretează stare de urgenţă

Sri Lanka: Poliţia a găsit 87 de detonatoare într-o autogară din Colombo; guvernul decretează stare de urgenţă

Replica API 23 aprilie 2019 | 00:00 417

Poliţia din Sri Lanka a găsit 87 de detonatoare de bombe în autogara principală din capitala Colombo, la o zi după seria de atentate sinucigaşe în care şi-au pierdut viaţa cel puţin 290 de persoane, inclusiv cetăţeni străini, relatează AFP şi Reuters.

Forţele de ordine anunţă, într-un comunicat, că '87 de detonatoare au fost descoperite în autogara privată Bastian Mawatha din Pettah', un cartier al capitalei situat la jumătatea distanţei între hotelurile şi biserica din Colombo lovite duminică de explozii.

'Poliţia a găsit 12 dintre detonatoare împrăştiate pe sol şi, ulterior, a cercetat o groapă de gunoi în care au mai fost găsite încă 75', au precizat autorităţile.

Guvernul a anunţat luni decretarea stării de urgenţă de la mijlocul nopţii de luni (18:30 GMT) din motive de 'securitate publică'.

Starea de urgenţă are drept scop întărirea acţiunii forţelor de securitate, dotându-le cu puteri speciale. Starea de urgenţă 'a fost decisă în scopul de a autoriza poliţia şi cele trei forţe (ale armatei) să asigure securitatea publică', a comunicat preşedinţia.

AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Prindeti-i si lichidatii pe acesti anormali care ucid cetateni nevinovati !
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614