Starleta porno, Ioana Șufană, tot mai aproape de hotelul cu 5 etaje din Satul de Vacanță
Starleta porno, Ioana Șufană, tot mai aproape de hotelul cu 5 etaje din Satul de Vacanță
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestIoana Șufană, ex Botezatu, a ajuns în atenția locală prin prisma numeroaselor investiții de la malul mării. În ultimii ani, societățile pe care le deține au edificat mai multe imobile de-a lungul litoralului românesc. De la Năvodari și până în Satul de Vacanță, aici unde societatea se chinuie încă din anul 2017 să ridice un hotel cu 5 etaje. După mai multe refuzuri din partea Primăriei Constanța, societatea a reușit să se încadreze în cerințele impuse și astfel își continuă procedurile în vederea demarării lucrărilor. Recent, societatea a depus la Agenția pentru Protecția Mediului o solicitate pentru ca aceasta să evalueze impactul pe care lucrările l-ar avea asupra mediului. Se pare că această acţiune nu este necesară, iar Șufană se poate apuca de construcția hotelului.
Protecţia Mediului Constanţa a publicat, recent, un document prin care anunţă că nu este necesară efectuarea evaluării impactului asupra mediului în ceea ce priveşte proiectul Ioanei Șufană, acela de a construi un hotel P+4E-5E, în Satul de Vacanță, în locul Casei Teleorman.
Casa Teleorman, deținută de Darie, a ajuns la Ioana Șufană
Casa Teleorman, deținută de Cristian Darie, fost vicepreședinte al Consiliului Județean Constanța, și soția sa Ruxandra Luminița Darie, a fost scoasă la licitație. Imobilul era compus din terenul intravilan în suprafaţă totală de 1.824,8 metri pătrați, pe care erau amplasate construcţiile C1 - restaurant, cu regim de înălţime parter, cu o suprafaţă construită de 408,9 metri pătrați, compus din două saloane, un separeu, un bar, o bucătărie, o cameră frigorifică, un oficiu, o spălătorie, două depozite, un hol, două grupuri sanitare şi o mansardă (şarpantă), şi construcţia C2 - carmangerie şi patiserie, cu regim de înălţime parter, având o suprafaţă construită de 87,52 metri pătrați.
Imobilul a fost adjudecat de societatea Io Star Development Sun SRL, deținută de Ioana Șufană.
Demersurile au fost începute în anul 2017
Demersurile pentru construirea noului imobil au fost demarate în anul 2017, atunci când societatea a obținut 2 certificate de urbanism ce vizau desființarea imobilelor existente, ulterior, în locul acestora apărând un hotel cu regimul de înălțime P+4-5E.
Câțiva ani mai târziu, mai exact în 2021, societatea a schimbat planul de bătaie și a modificat proiectul. Se dorea un imobil cu 6 etaje. Din păcate, noua construcție nu se încadra în reglementările urbanistice stabilite de PUZ aprobat prin HCL nr.44/10.02.2011 în privința funcțiunii și regimului de înălțime”.
După mai multe încercări eșuate, societatea a dorit să edifice o parcare supraetajată și un hotel, pentru care a și primit un document de urbanism. Câteva luni mai târziu, mai exact în prima jumătate a lunii decembrie, societatea a obținut un certificate de urbanism ce viza construirea unui hotel, cu 5 etaje.
Cine este Ioana Șufană?
Ioana Șufană a devenit cunoscută în urma multitudinii de investiții pe care le edifică pe raza municipiului Constanța și în zona de nord a stațiunii Mamaia. Firmele controlate de aceasta, De Toate în Construcții SRL, înființată în anul 2015, Io Star Development Sun SRL, Alexio Star Development SRL, Alexio Project Investment SRL, Alexio Real Estate Development SRL și Alexio Star Management SRL, au în plan dezvoltarea mai multor proiecte imobiliare.
Ioana Șufană nu este Șufană, dar oare cum e posibil acest lucru? Ei bine, femeia și-a schimbat numele în urmă cu mai bine de 5 ani din Botezatu în Șufană.
Ioana Botezatu s-a născut la 15 iulie 1983 în Constanța. După câțiva ani în care a predat la o școală din București, femeia a decis că este nevoie să facă o schimbare radicală în viața ei. De asemenea, gurile rele spuneau că starleta porno și-a terminat studiile prestând la profesorii care i-au dat, astfel, note de trecere. Așa se face că a decis să plece în Statele Unite ale Americii pentru a activa într-un domeniu mai puțin ortodox, și anume domeniul filmelor pentru adulți, cunoscută sub numele de Sensual Jane sau Janelle. Cunoscută ca Sensual Jane, Ioana, a reușit să se facă remarcată extrem de repede datorită fizicului său și s-a impus pe piața filmelor XXX. A jucat în zeci de producții și a reușit să câștige sume impresionate de bani, câștigurile ei fiind cotate la câteva mii de dolari lunar, scria click.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.