START campaniei de prevenire a furturilor: Atenţie la buzunare!
START campaniei de prevenire a furturilor: Atenţie la buzunare!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin Pinterest„Protect Your Pocket!”
„Protect Your Pocket!”
Miercuri dimineaţă a fost lansată campania europeană de prevenire a furturilor din buzunare „Protect Your Pocket!”, inițiativă a Rețelei Europene de Prevenire a Criminalității (EUCPN) din cadrul Comisiei Europene.
Scopul proiectului este conștientizarea populației cu privire la măsurile de autoprotecție ce trebuie adoptate pentru a preveni furturile din buzunare.
De aceea, poliții din 25 de state europene, printre care și Poliția Română, partenere în cadrul EUCPN și EUROPOL, și-au unit forțele pentru lansarea acestei campanii de prevenire.
Astfel, în mediul urban, oamenii vor putea viziona pe ecrane stradale trei videoclipuri, concepute pentru diseminarea mesajului.
Fiecare film demonstrează, cu umor, cum un personaj animat nu acordă atenție obiectelor din buzunarele lui, în timp ce se află într-o mare mulțime.
"De aceea, apreciem că o atenție sporită trebuie acordată bunurilor dumneavoastră mai ales atunci când vă aflați în aglomerație, la evenimente (concerte, spectacole, festivaluri, pe stadion, în mijloacele de transport în comun etc.), unde hoții de buzunare pot profita de orice moment pentru a acționa. Nu purtaţi bani sau valori în buzunarele laterale ale hainelor!", precizează oamenii legii.
P.S.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News