REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
12.4° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Statistică. Peste 200 de copii părăsiți, într-un an, în Constanța

Statistică. Peste 200 de copii părăsiți, într-un an, în Constanța

Replica API 1 iunie 2020 | 00:00 973

Copiii reprezintă cel mai frumos dar pe care îl poate primi o familie, însă se pare că există și persoane care au atât de puțin suflet încât, la naștere, sau în primii ani din viață, aleg să îi părăsească. Astfel, în anul 2019, 218 copii s-au aflat în situații de risc de părăsire sau chiar părăsiți. Și numărul mămicilor minore ar trebui să dea de gândit…

Într-o zi în care copilul este sărbătorit, ar trebui să ne amintim că în județul Constanța sunt zeci de copii abandonați lunar, ce merită și ei o a doua șansă. Conform statisticilor, în anul 2019 numărul de copii aflați în situație de risc de părăsire sau părăsiți, internați lunar în Spitalul Clinic Judetean de Urgentă ”Sf. Apostol Andrei” Constanța, care au beneficiat de serviciile oferite de către specialiștii din cadrul Centrului de Intervenție în Regim de Urgență au fost: în luna ianuarie 22 de copii, februarie 13, martie 21, aprilie 16, mai 23, iunie 17, iulie 16, august 19, septembrie 28, octombrie 10, noiembrie 18, decembrie 15. Totalul însumează un număr de 218 de copii părăsiți de mame în primii ani din viață, iar unii chiar de la naștere. Astfel, numărul de copilași sub vârsta de 1 an a fost de 182 iar cei aflați între 1 și 2 ani au fost în număr de 36.

O veste bună este că dintre acești copii, 199 au fost reintegrați în familie, 18 au fost plasați la asistenți maternali profesioniști, unul singur fiind prematur decedat.

Doar 10 procese verbale de constatare a părăsirii copilului

Conform datelor, numărul de procese-verbale de constatare a părăsirii copilului întocmite în conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr.1103/2014 pentru aprobarea metodologiei privind realizarea obligațiilor ce revin autorităților administrației publice locale, instituțiilor și profesioniștilor implicați în prevenirea și intervenția în cazurile de copii aflați în situație de risc de părăsire sau părăsiți în unități sanitare, art.17, este de 10.

175 de mame minore în 2019

Mulți vor judeca faptele acestor mame însă nu toți știu că foarte multe sunt minore. Astfel, în anul 2019, din mediul urban al județului Constanța, au fost înregistrate două nașteri cu mame de 10-13 ani și 102 nașteri, mamele având vârste între 14 și 17 ani; în mediul rural: 3 nașteri – mame cu vârste cuprinse între 10 și 13 ani și 68 nașteri – 14-17 ani. Totalul acestor cazuri este de 175 de copii născuți cu mame minore. Cu toate acestea, toți au fost lăsați în familie nefiind dați în plasament.

Diana BERECHET

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Dumnezeu sa ii ajute, ca parintii i au abandonat! Ar trebui ca in China, sa nu siba voie orice dobitoc sa se inmulteasca. Doar cine trebuie ar trebui sa aiba voie sa faca copii
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108