REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.7° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
14.7° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Staţiunea Mamaia, ocupată în proporţie de 70%, în minivacanţa de Rusalii

Staţiunea Mamaia, ocupată în proporţie de 70%, în minivacanţa de Rusalii

Replica API 2 iunie 2012 | 00:00 121

Sezonul estival este oficial deschis. Odată cu minivacanţa de Rusalii, turişti s-au îngrămădit să-şi petreacă timpul liber la malul mării astfel încât, gradul de ocupare al Staţiunii Mamaia este de 70%. Potrivit lui Nicolae Bucovală, preşedintele Asociaţiei Patronale Mamaia, turiştii s-au înghesuit să profite de ofertele puse la dispoziţie de către hotelieri pentru această perioadă. "Hotelierii care au dorit să intre în program, au un grad de ocupare şi până la 90 - 95%. Cei care au mers pe formula clasică, ceva mai puţin. Însă stăm bine. Sunt turişti. Nu vom egala performanţa înregistrată de 1 mai dar cred că vreo 15.000 de turişti tot vor fi. Vom vedea", a declarat, pentru "Replica", Nicolae Bucovală. Aşadar, turiştii care au ales să profite de ofertele speciale pentru aceste 3 zile, vor scoate din buzunar între 120 şi 150 de lei pentru o cameră de două persoane, pe noapte, cu mic dejun inclus. Cum vremea se arată destul de binevoitoare, apogeul numărului de turişti se aşteaptă a fi înregistrat în noaptea de sâmbătă spre duminică.

L.C.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218