REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.3° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
10.3° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Staţiunea Neptun a fost construită în numai zece luni

Staţiunea Neptun a fost construită în numai zece luni

Replica API 11 iunie 2011 | 00:00 841

Ce s-a făcut în timpul comuniştilor şi nu se mai face acum:

Ce s-a făcut în timpul comuniştilor şi nu se mai face acum:

Construită în perioada comunistă, staţiunea Neptun este situată între lacurile Neptun, în partea de est şi Pădurea Comorova la vest. Puţini ştiu, însă, că ea a fost practic pusă pe picioare în numai zece luni de zile. Şeful grupului de şantiere Neptun din acele vremuri, ing. Ioan Burtea, este cel care a construit nu numai cele mai multe unităţi de cazare din Neptun, dar şi alte hoteluri şi vile din sudul litoralului românesc. Prezent vineri, 10 iunie, la cea de-a XX-a ediţie a Reuniunii Naţionale a Constructorilor, acesta ne-a povestit că Neptunul l-a terminat în 1972, pe vremea când nu împlinise nici măcar 30 de ani. Complexul Belvedere-Panoramic-Amfiteatru, şi-a amintit Burtea, l-au finalizat în 1971, iar în 1973 a fost dată circuitului turistic şi Cap Aurora. "Între timp, am construit şi alte zone din Venus, Saturn", a declarat el. Totul a fost posibil cu 2.000 de muncitori, care au lucrat timp de zece luni la foc continuu. "Se lucra în două ture, a câte 12 ore. Până şi duminica munceam. Aveam liber doar după-amiaza", a rememorat Burtea. În Neptun, a adăugat specialistul, au fost construite aproximativ 1.700 de locuri de cazare. "În total, am făcut pe litoral, în trei ani, circa 6.000 de locuri de cazare. Începeam lucrările în octombrie, la scurt timp după ce plecau ultimii turişti", a precizat el. La un moment dat, în intervalul lunilor mai-iunie 1970, efectivele de muncitori au fost mărite, aşa că pentru un timp relativ scurt s-a lucrat cu 12.500 de oameni. Acum, staţiunea are, nu numai hoteluri, dar şi numerooase vile, restaurante şi terase. Din păcate, spune Burtea, "cu mici excepţii, staţiunea arată jalnic. Neptunul a avut, înainte de Revoluţie, un stil arhitectonic deosebit. Acum s-au făcut pe ici-colo nişte plombe, care nu fac altceva decât să te calce pe nervi", a conchis el.

Mirabela PANFIL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614