REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.8° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
11.8° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Stațiunea OLIMP, în atenția dezvoltatorilor imobiliari!

Stațiunea OLIMP, în atenția dezvoltatorilor imobiliari!

Replica API 20 octombrie 2021 | 00:57 1444

Societatea Zaphyr Tour & Travel SRL, o firmă implicată în mai multe proiecte imobiliare, intenționează să construiască un imobil în stațiunea Olimp. În acest sens, Agenția pentru Protecția Mediului anunță public asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul lansat de societate. Mai exact, se dorește construirea unui imobil cu regimul de înălțime 2S+P+1E cu funcțiunea de apartamente de vacanță și spații comerciale. Vă reamintim că, investitorul a edificat proiecte și pe plaja din Năvodari, vorbim despre un complex rezidențial de blocuri și spații comerciale, dar și un imobil de 4 etaje în zona hotelului Scandinavia. Societatea este deținută de Dumitru Vasile.

(captură Google Maps)

Continuă șirul investițiilor în stațiunile din sudul litoralului. De această dată, societatea Zaphyr Tour & Travel SRL a lansat la Agenția pentru Protecția Mediului un proiect ce prevede construirea unui imobil în Olimp. Mai exact, conform solicitării de emitere a acordului de mediu, se dorește construirea unui imobil cu regimul de înălțime 2S+P+1E cu funcțiunea de apartamente de vacanță și spații comerciale. Imobilul ar urma să fie amplasat în localitatea Olimp, strada Olimp, numărul 16D.

Informaţiile privind proiectul propus/memoriul de prezentare pot fi consultate la sediul autorităţii competente pentru protecţia mediului din municipiul Constanta, str. Unirii , nr. 23, județul Constanta şi la sediul titularului Zaphyr Tour&Travel SRL.

Societatea nu se află la prima investiție imobiliară

Societatea Zaphyr Tour&Travel SRL nu este străină de acest domeniu, de-a lungul anilor ridicând mai multe construcții de-a lungul litoralului. Spre exemplu, în anul 2017, societatea se apuca de construcția unui complex rezidențial de blocuri și spații comerciale, la doi pași de mare, în Năvodari. În 2016 însă, aceeaşi firmă se lansa într-un proiect în zona hotelului Scandinavia din staţiunea Mamaia, mai exact construcţia unui bloc cu 4 etaje. (captură Listefirme.ro)

Date despre Zaphyr Tour&Travel SRL

Societatea Zaphyr Tour&Travel SRL a fost înființată în anul 2012 și are sediul în municipiul Constanța, pe strada Dragoslavele, 1C. are ca obiect principal de activitate - Hoteluri și alte facilități de cazare similare. În anul 2020, societatea a raportat o cifră de afaceri de 8.905.548 RON cu un profit de 2.786.937 RON și un număr de 1 angajați, după 8 ani de activitate. Unicul administrator al societății este Dumitru Vasile.

Andreea VREJOIU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614