REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.1° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
8.1° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Staţiunile din sudul litoralului mizează pe turismul balnear pentru recucerirea turiştilor

Staţiunile din sudul litoralului mizează pe turismul balnear pentru recucerirea turiştilor

Replica API 2 iunie 2014 | 00:00 166

Congres medical, la a doua ediţie în Eforie

Congres medical, la a doua ediţie în Eforie

Primăria oraşului Eforie a organizat, în perioada 30-31 mai a.c., a doua ediţie a Congresului Medical cu tema "Dezvoltarea turismului balnear pe litoralul Mării Negre", manifestare organizată în cadrul evenimentul Balneo-turism la Eforie. Obiectivul Congresului a fost identificarea căilor optime pentru promovarea şi diversificarea ofertei balneare în oraşul Eforie şi, în general, pe litoralul românesc. La evenimentul organizat de Primăria condusă de Ion Ovidiu Brăiloiu au participat Adrian Stan, primar al oraşului Techirghiol, Ersun Anefi, subprefectul judeţului Constanţa, Aurel Borşan, preşedinte al Fundaţiei Amfiteatru, reprezentanţii sanatoriilor balneare Vraja Mării, Mirage, Europa, Spitalul Clinic Eforie Nord, Sanatoriul Mangalia şi alte unităţi de cazare şi tratament.

În cadrul lucrărilor, primarul oraşului Eforie a declarat: "Staţiunile Eforie Nord şi Eforie Sud s-au dezvoltat foarte mult în ultimii ani prin investiţii în infrastructura de turism balnear. Au apărut noi baze de tratament, altele au fost modernizate, iar calitatea serviciilor se ridică la cele mai înalte standarde din Europa". De asemenea, primarul Brăiloiu a arătat că: "Primăria se implică în susţinerea investitorilor serioşi. Acest Congres este un exemplu, dar nu este singurul. Oraşul nostru a fost reprezentat în acest an la cele mai importante târguri de turism din lume, respectiv cel de la Berlin şi de la Moscova, iar numeroşi turişti şi operatori s-au arătat extrem de interesaţi de oferta noastră, mai ales pe partea balneară". În cadrul discuţiilor, Brăiloiu a evidenţiat şi obstacolele şi dificultăţile care apar în calea dezvoltării rapide a turismului balnear pe litoral: "Instabilitatea legislativă, birocraţia şi incoerenţa strategică la nivel central sunt marile obstacole pe care trebuie să le depăşim. Lucrurile merg spre bine, dar nu merg atât de repede spre bine cum a; dori eu sau fiecare dintre dumneavoastră". La rândul său, subprefectul judeţului Constanţa, Ersun Anefi, a declarat că are încredere în potenţialul oraşului Eforie, iar semnalele privind dezvoltarea celor două staţiuni sunt vizibile şi benefice pentru cetăţeni. Adrian Stan, primarul oraşului Techirghiol, a remarcat faptul că nu există o prioritizare la nivel naţional a investiţiilor strategice, alocându-se fonduri pentru proiecte total nefezabile, în loc să fie exploatate eficient resursele turistice importante din România. Totodată, Adrian Stan a subliniat faptul că staţiunile balneare de pe litoralul Mării Negre, respectiv Eforie, Techirghiol şi Mangalia trebuie să facă o prioritate din "recucerirea" turiştilor români, care în ultimii ani s-au orientat către destinaţii din afara României.

Planuri şi statistici

În cadrul evenimentului, au fost dezbătute aspecte ce ţin de beneficiile tratamentelor cu nămol sapropelic, oportunităţi de dezvoltare ale turismului balnear în contextul economic actual, finanţarea europeană pentru turismul balnear dar şi competitivitatea unităţior de profil de pe litoralul Mării Negre, în raport cu oferta de pe piaţa internaţională. Un punct important al dezbaterilor a fost legat de probleme legislative cu care se confruntă unităţile medicale de stat şi în special problema personalului insuficient, problemă ce îngreunează activitatea unor sanatorii şi spitale cu o cotă de piaţă, dar şi potenţial foarte mari. Pentru o mai bună conjugare a eforturilor de promovare a turismului balnear de pe litoral, preşedintele Fundaţiei Amfiteatru, Aurel Borşan, a propus organizarea unităţilor de profil într-un "cluster de turism balnear", sistem care se dovedeşte foarte eficient mai ales în Uniunea Europeană, dar şi în Transilvania, acolo unde a fost implementat cu succes. Aurel Borşan a mai arătat că turismul a fost singura activitate economică neafectată de criză, anul trecut înregistrându-se un vârf de peste 1 miliard de turişti la nivel mondial. La acest fapt se adaugă şi statisticile care arată că 80% dintre europeni îşi petrec vacanţele pe teritoriul Uniunii Europene, fapt ce ar trebui să încurajeze inclusiv investiţiile pe litoralul Mării Negre. Congresul medical cu tema "Dezvoltarea turismului balnear pe litoralul Mării Negre" a fost organizat în cadrul evenimentului Balneo-Turism la Eforie, eveniment aflat deja la a doua ediţie. În cadrul acestei manifestări au mai fost organizate concerte în aer liber, spectacole şi activităţi educative pentru copii, expoziţii, workshop-uri şi concursuri sportive. Prin aceste evenimente, Primăria Eforie urmăreşte să promoveze turismul local, să contribuie la creşterea gradului de ocupare a facilităţilor de cazare şi tratament pe toată durata anului şi, nu în ultimul rând, să-i încurajeze pe operatori să se orienteze în mod egal, prin pachete de turism balnear, spre turiştii străini şi români pentru care Eforie păstrează o norietate foarte bună.

Alexandra VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614