REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.8° Constanța Mar., 23 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6708
10.8° Constanța Marți, 23 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6708
 

Statul român, obli-gat să-i plătească despăgubiri fostu-lui senator Voicu!

Statul român, obli-gat să-i plătească despăgubiri fostu-lui senator Voicu!

Replica API 11 iunie 2014 | 00:00 229

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a dispus marţi ca statul român să-i plătească fostului senator PSD Cătălin Voicu despăgubiri de 4.500 de euro pentru tratament degradant, din cauza condiţiilor de detenţie din arestul preventiv înaintea procesului în care a fost judecat şi condamnat pentru trafic de influenţă, dar şi pentru încălcarea dreptului la viaţă privată şi de familie, prin scurgerea de către autorităţi în presă a unor fragmente din conversaţii telefonice interceptate, anunţă Realitatea TV. Potrivit CEDO, Cătălin Voicu a depus mai multe plângeri în conformitate cu Articolul 3, care interzice tratamentul inuman sau degradant etc. El a acuzat de asemenea şi încălcarea Articolului 8 (dreptul la respectarea vieţii private şi de familie), pentru că autorităţile au scurs către presă fragmente din rechizitoriu, în special transcrieri de conversaţii obţinute prin ascultarea telefonului în timpul operaţiunilor de urmărire penală împotriva sa şi a celorlalţi inculpaţi din dosar, potrivit agerpres.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218