REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.6° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
12.6° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Statul va primi de la Petrom dividende de peste 80 de milioane de euro

Statul va primi de la Petrom dividende de peste 80 de milioane de euro

Replica API 26 martie 2012 | 00:00 222

Petrom propune acţionarilor, printre care se află şi statul român, dividende totale de 1,75 miliarde de lei, aproape jumătate din profitul record înregistrat anul trecut, de 3,75 miliarde de lei. Cum statul deţine, prin Ministerul Economiei, 20,64% din acţiunile companiei petroliere controlată de OMV, acesta ar urma să primească dividende de 361 milioane de lei, echivalentul a 83 de milioane de euro. Propunerea de acordare a dividendelor va fi discutată în Adunarea Generală a Acţionarilor programată pentru 27 aprilie, potrivit unui convocator al companiei. Valoarea dividendelor este cu 75% mai mare decât cea de anul trecut, când compania a distribuit acţionarilor dividende în suma de peste 1 miliard de lei. Pentru acest an, dividendul brut propus este de 0,031 lei/acţiune, iar raportat la cel mai recent preţ de la bursa, de 0,38 lei/titlu, randamentul este de peste 8%. În schimb, salariaţii nu vor primi prime pentru participarea la profit, directoratul Petrom propunând acţionarilor să nu stabilească un fond de premiere a angajaţilor, conform finatistii.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108