REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.1° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
18.1° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

STELIAN ION își dorește o Românie fără HOȚIE. Cum decurg NEGOCIERILE cu liberalii! VIDEO

STELIAN ION își dorește o Românie fără HOȚIE. Cum decurg NEGOCIERILE cu liberalii! VIDEO

Replica API 23 octombrie 2020 | 00:00 2116

USR-PLUS Constanța a depus joi, 22 octombrie, listele pentru alegerile parlamentare ce vor avea loc, cel mai probabil, în această iarnă. Stelian Ion deschide lista pentru Camera Deputaților, în timp ce Remus Negoi este în capul listei de candidați pentru Senat. Stelian Ion, actual deputat și vicepreședinte USR, a acordat un interviu cotidianul Replica în care a vorbit despre așteptările partidului pe care-l reprezintă la alegerile parlamentare, cât și despre tensiunile existente între PNL și USR. Stelian Ion speră că de această dată, va reuși să ducă o campanie în care va reuși să vorbească doar despre programul "O Românie fără hoție" și că nu va fi nevoit, din nou, să se apere în urma unui eventual val de atacuri.

"Dacă nu era USR, Liviu Dragnea ar fi reușit să-și ducă planul la bun sfârșit"

Vicepreședintele USR își dorește să facă din România o țară în care legea se aplică și se respectă. Programul "O Românie fără hoție" prevede o reconstrucție aproape din temelii a țării noastre, în domenii vitale.

"Dacă nu era USR în perioada trecută, cred că era un mare minus pentru România. Cred că Liviu Dragnea ar fi reușit să-și ducă planul la bun sfârșit, de modificare a codurilor penale și procedură penală. Soarta României ar fi fost cu totul alta, poate par vorbe mari, dar am fost în centrul lucrurilor și am simțit și văzut nemijlocit ce s-a întâmplat. Oamenii trebuie să știe de contribuția pe care am avut-o. Veți vedea câte proiecte am avut de-a lungul timpului, multe dintre ele respinse de PSD pe criterii exclusiv politice, pentru că ce nu era de la ei nu era bun. Nu este corectă această abordare și, indiferent din partea cărui partid vine un proiect de lege, el trebuie votat și susținut. Mi-aș dori să se întâmple acest lucru în viitorul Parlament, mizez pe o majoritate PNL și USR. Este important ce se va întâmpla în campanie, dar ce văd că se întâmplă în aceste zile, cu atacuri furibunde care vin din partea colegilor liberali, că am fi partizat cu PSD la votul pe candidatura lui Iordache nu sunt premise bune. Strategia PNL pare a fi aceea de a arăta cu degetul spre alții, cu o îndrăzneală nejustificată.", a declarat Stelian Ion, vicepreședintele USR.

"Negocierile merg înainte, dar nu cu viteaza pe care mi-aș dori-o"

Revenind pe plan local, negocierile dintre USR și PNL nu avansează într-o direcție prea bună, în condițiile în care cei de la USR au înaintat mai multe propuneri și nu au primit niciun răspuns momentan din partea liberalilor.

"Negocierile merg înainte, dar nu cu viteza pe care mi-aș dori-o. Am avut câteva întâlniri cu colegii din PNL, am reușit să îngemănăm cele două programe, le-am înaintat o variantă colegilor liberali, dar încă nu am primit răspunsul. Probabil că unul dintre motive este apropierea alegerilor parlamentare. Este important ca în următoarele zile să aibă loc mai multe întâlniri. Mi-aș dori o comunicare directă între primar și consilierii USR, pentru că ei reprezintă echipa cu care primarul va lucra. O lipsă de comunicare directă ar fi o greșeală și sper că va exista această comunicare. Am văzut dorință din partea domnului Huțucă și a echipei acestuia, cu care a venit la negocieri, doar că mi-aș fi dorit ca lucrurile să se desfășoare mai rapid. Se apropie data la care se va depune jurământul și se trenează destul de mult aceste discuții și negocieri. Noi așteptăm răspunsurile pe atribuții și program de guvernare. Mi-aș fi dorit ca la negocieri să asiste și Vergil Chițac, acest lucru nu s-a întâmplat, dar nu va fi un impediment. Se poate lucra și prin intermediari, dar este mai greu și anormal.", a mai adăugat Stelian Ion.

"Este o prostie să te gândești că USR ar vota vreodată cu Iordache"

USR a formulat și depus o contestație în urma votului la Consiliul Legislativ, Stelian Ion precizând pe marginea acestui subiect că nu s-a întrunit numărul necesar de voturi pentru a obține acea funcție. De asemenea, vicepreședintele USR argumentează motivele pentru care acuzațiile de blat venite din partea liberalilor sunt "o prostie".

"Nu a fost niciun blat. USR nu a avut o miză pentru această funcție, pentru că nu este atât de importantă. Această funcție obținută de colegul meu George Dircă este una secundară. Nu a fost desemnat de partid să candideze, ci și-a dorit el asta, pentru că este un avocat bine pregătit, cu experiență, a fost președintele Comisiei de Constituționalitate. Evident că l-am susținut și, până la urmă, de ce să nu-l susținem? Este un om foarte bun. A găsit sprijin chiar și printre liberali. Să vii să susții un blat cu PSD, mi se pare o exagerare și o rea credință. Președintele României a spus că este o chestie de campanie și a mai arătat spre majoritatea toxică de acum, pe care o arătăm și noi. Mai plauzibil este să bănuiești pe cineva din PRO România care a intrat ulterior în PNL și și-a exercitat votul zilele trecute, decât să bănuiești un membru USR. Am încercat să discutăm cu cei din PNL, să vedem dacă nu cumva era o variantă bună de boicot, să nu ne prezentăm la vot, și ar fi fost bună această variantă. Am primit răspunsul că ei vor merge la vot, iar în aceste condiții a trebuit să ne prezentăm. Altfel, eram noi de vină că pierdea Augustin Zegrean în fața lui Iordache. Este o prostie să te gândești că USR ar vota vreodată cu Iordache după luptele crâncene pe care PNL le-a dus și nu le-a dus.", a explicat Stelian Ion, vicepreședintele USR.

"A făcut el primul pas, pentru a nu fi umilit și aruncat peste bord"

Stelian Ion a comentat și modul în care Decebal Făgădău a ieșit din spațiul public, dându-și demisia doar după ce ar fi simțit că oricum va fi înlăturat de colegii de partid.

"Este o cortină care se trage peste o carieră politică care ar fi putut avea o altă soartă dacă omul ar fi știut să se desprindă de ceea ce a însemnat Radu Mazăre și gașca lui. Dacă nu ar fi devenit arogant, dacă ar fi știut să comunice cu toată lumea, nici nu pierdea alegerile. Dușmanul cel mai mare al lui a fost propria persoană și gestul în sine de a-și da demisia este unul corect. Oricum la cum se sfâșie PSDiștii pentru un loc pe liste ar fi fost dat la o parte și simțea că dacă nu-și va da demisia, oricum va fi îndepărtat de colegi. Simțind asta, a făcut el primul pas pentru a nu fi umilit și aruncat peste bord. A ratat lamentabil, putea avea o carieră și să rămână un nume pentru Constanța, dar a ratat. Nu a știut, nu s-a priceput sau nu a vrut.", a mai precizat Stelian Ion.

Video:

Sorin HULUBEI

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218