STELIAN ION vede o MAJORITATE alături de PNL! Video
USR Plus Constanța a susținut o conferință de presă, după rezultatul final, în urma alegerilor locale, la municipiul Constanța. Stelian Ion a precizat faptul că, dacă ar fi fost alegeri în două tururi, USR ar fi câștigat. Totodată, nu a ezitat să-i ureze lui Decebal Făgădău ”Concediu plăcut... prelungit!”
Evenimentul a fost prilejuit de finalizarea numărării voturilor care i-a plasat pe cei de la USR Plus pe locul doi în topul preferințelor constănțenilor. Remus Negoi, candidatul de la Consiliul Județean l-a definit pe Stelian Ion ca fiind „paratrăsnetul nostru”. „Constanța va renaște. Că vor unii, că nu vor, nu se pot opune acestei schimbări. Îi vom obliga ca acest oraș să renască. Este bizar că, chiar dacă nu ai fost locul I, primești în continuare felicitări. Da, primim. Orasul a arătat că vrea schimbare. E fabulos că am scapat de PSD în Constanța, pentru că a însemnat corupție generalizată, sărăcie. E o mare realizare a constănțenilor, cărora le mulțumesc foarte, foarte mult. Le mulțumesc pentru încrederea pe care ne-au acordat-o. Dacă am fi avut alegeri în 2 tururi, USR câștiga primăria. Decebal Făgădău s-a cam bătut singur, cu nerealizările lui. A avut o șansă istorică să schimbe ceva în orașul acesta și nu a făcut-o. Făgădău va intra în concediu prelungit, pe 20 de ani. Concediu plăcut! ”, a spus Stelian Ion.
Planurile de viitor ale celor de la USR Plus
În curând vom afla dacă la Constanța se vor face alianțe și care vor fi viitorii viceprimari și consilieri. Deocamdată, cei de la USR Plus sunt conștienți că sunt prea noi în politică dar cu toate astea au avut un scor foarte mare pe municipiu. Rămâne de văzut ce se va întâmpla în continuare. "Vom avea 4 sau 5 consilieri. Majoritatea trebuie să o facem cu cei de la PNL. Vom vedea în ce măsură ceea ce ne dorim noi poate fi realizabil. Sper că va primi înţelepciunea, astfel încât să facem o majoritate care să ne dea posibilitatea să ne ducem proiectele la bun sfârşit. Suntem prea noi în politică să ne tânguim acum că nu am obţinut nicio funcţie de primar în judeţ. Vreau să subliniez faptul că noi ne-am făcut cât de mult se poate datoria. Colegii mei au muncit pe brânci", a declarat Remus Negoi.
Video:
Diana BERECHET

USR se pare ca sunteti in cadere libera, sunteti mai toxici decat UDMR. Nu sunteti cinstiti, nici voi, nici Ciolos
steliane vezi ca te-au fraudat capusele ca la bucuresti sectorul unu ! cere renumararea voturilor !!!
Observ, Steliane, din comentariile de mai jos, ca nu prea le esti la inima unor constantenti prin atitudinea ta. Nu te grabi sa-i canti prohodul lui Fagadau pt ca voi, useristii, o veti da in gard cu politichia si va veti lua la harta cu ilustri liberali si din toata aceasta galceava, numai PSD si opozantii vor castiga.Daca veti prinde 4 ani coabitarea cu PNL va fi o mare reusita, desi ma indoiesc la cat de indarjiti ati intrat in politica romaneasca.Sa fiti intelepti si sa nu-i dezamagiti pe fraierii care v-au votat!
Rahatul asta cu okelari e un sarpe rahitic in slujba vechii garzi, infometat si plin de interese. Sper ca Amiralul sa-i arate ce-nseamna sa ai ceva intre picioare si sa-l faca sa-si arate adevarata fatza. FARA ALIANTE sau MAJORITATI. Decat aliante cu serpi, mai bine lipsa. Indiferent ce si cum.
Ramaneti asa cum sunteti.Nu ne faceti sa ne para rau ca am votat.Fara avocatii si acolitii lui Mazare in PNL.Fara Psd-isti,Usr-isti si fara machidoni.Stim ca sunt pana-n justitie increngaturi de asta nu scapa orasul acesta de mafie.Ei scapa tot timpul de dosare grele, sunt scapati de neamurile lor pe care le au pana si in justitie.
steliane sa-i sugi sosetele lui chitac.
este PSD.USR Constanta este PSD 2 Constanta.Este o mangla a cipanilor sa controleze orasul.
Vor puterea deplina! Veti vedea ce scandaluri vor provoca, inclusiv cu cei din PNL. Uitati va la figurile lor, parca sunt facuti de aceeasi mama!
aI CEDAT sTELIANE , CU CE TE AU SANTAJAT ?
ion stelian, avoCA.CATUL PUSCARIASULUI MAZARE in 3 DOSARE !!! MAFIA MAZARE spera ca acest ion stelian s-o scape de CONDAMNARILE care vor urma !!!
Ce echipa de circari au si astia de la USR.
Este necesar sa colaborati cu pnl la proiecte pentru ca altfel vor fii patru ani irositi si orasu va arata tot asa . Colaborare pentru dezvoltare . Va doresc succes si putere de munca . Pentru ca orasul Constanta arata jalnic . Ciuma rosie la distrus pe termen lung . Pentru cine se asteapta ca schimbarile sa se produca peste noapte , ori este nebun , ori este nebun . Inchipuitiva ca cineva va arunca cu acid pe fata . Cam asa arata constanta . Are nevoie de foarte multe operatii pentru a repara cat de cat raul facut .
daca usr se aliaza cu pnl, noi nu mai votam USR. ar trebui sa fiti atenti la afirmatii, fraierilor.
USRistii astia sunt tinerele lichele pline de tupeu din politica romaneasca. Vitelul asta a invatat sa puna dopul La sampanie dupa ce se credea primar
Poporu sa castigat cu niste salatani ,,hoti ,puturosi ,,si rai de gura,,
va fi istorie, pentru tine, conserva lui Mazare!
Fatalaule, dupa ce l ai facut praf pe Vergilica vrei alianta. Scla vete ne no ro cit!!
MUE Baroane Robinet!
steliane vezi ca te-au fraudat capusele ca la bucuresti ! cere renumararea voturilor !!!
aceeasi hoti, toti sunteti la fel
Penibilitatea acestui personaj primeste voturi, inseamna ca suntem o tara de mana a saptea! Aveti putina rabdare si verificati cu atentie ce o sa faca toti USR istii care au iesit primari in Bucuresti, Brasov, Timisoara, Bacau. Veti vedea ca poate, cu exceptia neamtului din Timisoara, restul vor fi varza, se vor certa cu toata lumea si in rest, zero! Dar asa trebuie, electoratul trebuie sa mearga pe puterea exemplului. Pacat ca facem experimente cu viitorul copiilor nostri!
cam asta e maximul pe USR Cta. Si asa a fost o mare surpriza, manipularea pe fb si in presa a mers snur pt USRi, ca de asta se pricep cel mai bine. Bine ca n am ajuns sluga la oamenii din spatele lui stelica, famiglia Dusu. Una peste alta, cu Caragheorghe voiai tu sa castigi primaria? nu stiu la ce se incadreaza, ciocoi noi sau vechi?
Alianta cu PNL si la treaba. Sunt atatea de facut in orasul asta..... chiar nu ai vrut sa fii viceprimar? Pacat...esti baiat destept....
Stelica nu plec pina nu-ti dau inca o garsoniera.....
aruncati cu pietre in hotii de PNL, acum v ati dat mana pentru ciolan ba v ati mai bagat in pat si pe Ciolan cu ai sai compatrioti, juma e voturi sunteti voi si familiile voastre, nu aveti functii sa impartiti cate cozi de posturi trebuie sa dati ca doar banii bagati in capmanie trebuiesc recuperati...
DEMISIA, dar stii de ce? Caci ti-a fost oferita functia de vice-primar dar ai refuzat, asa ca, stai jos, MILOGULE.
Demisia din ce functie? Ce legatura are functia lui de deputat cu faptul ca a pierdut primaria?
Da-ti demisia daca ai onoare
Taci si lasa pliscul jos! La fel si aia care te sustin inutil pe Facebook, gen Ghita din Pipera, fostul tau coleg de scoala. Ai iesit din atentia publicului si ai intrat deja in istorie... Ca un personaj inutil.
”Acordul UE, convenit de cele 27 de state la finalul lui iulie, privind reducerea voluntară cu 15 % a consumului de...224
Din 22 august începe construcția pe Lotului 1 al autostrăzii Ploiești – Buzău, anunță ministrul Transporturilor...268
UDMR ar trebui exclus de la guvernare în urma discursului susţinut de premierul ungar Viktor Orban în România, doar...200
Președintele PSD Marcel Ciolacu a declarat marți, într-o conferință de presă la Parlament, că dacă nu se va face...496


ConstanțaUmiditate: 47%
Vânt: 7.92 m/s
Presiune: 1012 milibari

Wolfsberger AC şi Viborg FF s-au calificat în play-off-ul Europa Conference League la fotbal, după ce au obţinut...261
Americanca Serena Williams, 41 de ani în această lună, a anunțat printr-o scrisoare deschisă pentru revista Vogue...389
Legendara jucătoare americană de tenis Serena Williams (40 ani) a debutat cu o victorie la turneul WTA 1.000 de la...380
Ion Ţiriac a vorbit despre problemele pe care le are Simona Halep în circuitul WTA şi de ce nu reuşeşte românca...1092


Nemulțumirile constănțenilor par să nu se mai oprească. Acum, iată, ei cer ca parcarea de la Spitalul Clinic...1147
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat, în apropierea graniţei cu Bulgaria, patru...370
La data de 8 august a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia, Biroului de Poliție Vama Veche - 2...523
Regia Autonomă „Exploatarea Domeniului Public și Privat” Constanța desfășoară constant acțiuni de...380
UDMR ar trebui exclus de la guvernare în urma discursului susţinut de premierul ungar Viktor Orban în România, doar...200
Nunta liderului AUR, George Simion, se anunță a fi o mare petrecere. Mirii vor avea mii de invitați, iar întreaga...554
Președintele PSD Marcel Ciolacu a declarat marți, într-o conferință de presă la Parlament, că dacă nu se va face...496
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, susține că se va face o remaniere guvernamentală și va solicita o discuție...542
Eugen Teodorovici a vorbit, în partea a doua a interviului acordat ziarului Replica, despre liberalizarea pieței...2699
Fostul ministrul al Fondurilor Europene și al Finanțelor, Eugen Teodorovici, explică, într-un interviu acordat...4919
Deputatul PSD, Lucian Lungoci, s-a aflat în studioul Replica de Constanţa, joi, 19 mai, unde a discutat despre legea...4102
A lăsat mediul de afaceri, după 30 de ani, pentru a începe o carieră în politică. Are încredere că poate schimba...8324
Celebrul actor Roger E. Mosley, vedeta „Magnum P.I.” a murit într-un mod tragic la vârsta de 83 de ani, în cursul...367
La show-ul de televiziune „Sunt celebru, scoate-mă de aici!” vor participa 12 celebrităţi care se vor lupta...289
O replică a 'Tronului de Fier' din serialul "House Of The Dragon", un prequel al celebrei producţii HBO "Game of...212
Filmul de acţiune '"Bullet Train", punctat de gaguri şi umor negru, a debutat pe primul loc în box office-ul...250
Un nou vaccin anti-COVID-19 considerat eficient împotriva subvariantei Omicron va fi disponibil pentru populaţia din...180
O bombă din Al Doilea Război Mondial a fost detonată duminică în nordul Italiei, într-o operaţiune în care 3.000...178
Hong Kong va reduce perioada obligatorie de carantină efectuată într-un hotel special de la o săptămână la trei...188
Premierul ungar Viktor Orban, aflat în vacanţă pe litoralul croat, a fost la un pas să se scufunde acolo cu o barcă...1461
Un număr de 4.299 de persoane cu COVID sunt internate în unităţile sanitare de profil, cu 305 mai multe faţă de...180
Un număr de 3.726 de doze de vaccin Pfizer, Moderna şi Johnson&Johnson au fost administrate în săptămâna 1 - 7...162
Managerii de spitale au reticențe în a raporta infecțiile nosocomiale pentru că acest lucru ar duce la depunctarea...470
Distribuirea pastilelor de iodură de potasiu se face în scopul administrării la persoanele de până în 40 de ani...453
Deaisugeocuaitailepra