REPLICA ONLINE CONSTANTA

4.2° Constanța Mar., 19 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6673
4.2° Constanța Marți, 19 Martie 2024 Anul XX Nr. 6673
 

Steve Golin, producător recompensat cu Oscar, a decedat la 64 de ani

Steve Golin, producător recompensat cu Oscar, a decedat la 64 de ani

Replica API 25 aprilie 2019 | 00:00 365

Steve Golin

Producătorul de film Steve Golin, recompensat cu premiul Oscar şi al cărui ochi ager de vânător de talente a contribuit la lansarea carierelor în cinematografie a unor regizori precum David Fincher, Spike Jonze sau Michael Bay, a decedat duminică în Los Angeles la vârsta de 64 de ani, informează miercuri DPA.

Prolificul Golin, care a marcat în mod decisiv lumea producţiilor independente de film şi televiziune, a pierdut lupta cu cancerul, au anunţat reprezentanţii săi.

''Suntem devastaţi de decesul lui Steve'', se arată într-un comunicat semnat de partenerii lui Golin de la Anonymous Content, compania pe care producătorul a fondat-o şi al cărei director executiv a fost.

''El a fost un deschizător de drumuri în industrie, un coleg devotat, un lider remarcabil şi un om cu adevărat bun. A fost o persoană deosebită, cu o creativitate intensă şi o minte abilă în afaceri'', se precizează în document.

Cu peste un deceniu în urmă, Golin a supravieţuit unei forme rare de cancer osos, însă a rămas fără omoplatul stâng.

În ciuda faptului că două dintre producţiile sale importante au fost proiectate la ediţia din 2018 a Festivalului Internaţional de Film de la Toronto - ''Boy Erased'' şi ''Outlaw King'' - şi a faptului că regizorul Alfonso Cuaron, cu care a colaborat, a dat startul sezonului premiilor cu o recepţie spectaculoasă pentru ''Roma'', Golin a avut doar o scurtă apariţie la eveniment, alimentând astfel zvonurile privind sănătatea sa precară.

Golin a fost nominalizat de trei ori la categoria cel mai bun film pentru ''Babel'', ''The Revenant'' şi ''Spotlight'', pentru acesta din urmă fiind recompensat cu premiul Oscar în 2016.

El a primit aprecieri şi pentru alte producţii, precum ''Wild at Heart'', în regia lui David Lynch, ''Eternal Sunshine of the Spotless Mind'', regizat de Michel Gondry, şi ''Boy Erased'', în regia lui Joel Edgerton.

Steve Golin a fost nominalizat de trei ori la Premiile Emmy pentru serialele de televiziune ''True Detective'', ''Mr Robot'' şi ''13 Reasons Why''.

AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
294439101410
5/49
31213917-03-20243 0 1 5 5 7 6
joker
371118333920