REPLICA ONLINE CONSTANTA

7.9° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
7.9° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Strada Alba Iulia din Constanţa: scandal cu focuri de armă din cauza unor lucrări neautorizate?!

Strada Alba Iulia din Constanţa: scandal cu focuri de armă din cauza unor lucrări neautorizate?!

Replica API 18 martie 2016 | 23:51 762

Suspectul a fost prins, cercetările continuă

Suspectul a fost prins, cercetările continuă

Scene desprinse, parcă, din filmele de acţiune, pe strada Alba Iulia din Constanţa! În cursul zilei de joi, 17 martie a.c., un conflict spontan a izbucnit în dreptul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Constanţa, Secţia Drumuri Naţionale, acolo unde se efectuează nişte lucrări pentru amenajarea unei parcări. Din câte se pare, un şofer s-a enervat din pricina faptului că traficul rutier era blocat, motiv pentru care ar fi tras cu pistolul! La scurt timp, făptaşul a fost prins.

Însă, situaţia este mult mai complicată, la un moment dat, pe parcursul cercetărilor, oamenii legii concluzionând că... nu s-a tras nici un foc de armă, întrucât... muncitorii din zonă se contrazic în declaraţii! Se pare însă că ancheta continuă şi ar fi căutat şi un al doilea suspect. Mai mult, locatari din zonă susţin că lucrările la parcare sunt... „ilegale, fără autorizaţie”!

Poliţiştii din cadrul Secţiei 4 au fost sesizaţi, la data de 17 martie a.c., despre faptul că, în urma unui conflict spontan, două persoane ar fi fost agresate, fiind vătămate corporal uşor iar o persoană ar fi folosit un pistol fără a cauza pagube materiale sau victime. Totul s-a petrecut pe strada Alba Iulia nr. 17, în dreptul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Constanţa, Secţia Drumuri Naţionale, atunci când un şofer s-a enervat întrucât traficul rutier era blocat. Acesta s-a luat la ceartă cu muncitorii, după care ar fi scos un pistol şi ar fi tras în plan vertical trei focuri de armă.

Se pare că nici o persoană nu a fost rănită, însă oamenii legii au şi demarat cercetările şi l-au identificat pe făptaş, urmând să ia măsurile legale ce se impun. Înainte de a folosi arma, se pare că bărbatul care se afla la volanul unui autoturism marca Renault Megane, gri, fiind vorba, după cum au spus martorii, despre un tânăr de circa 25 de ani, care s-a luat la harţă cu muncitorii, lăsându-se cu vătămări corporale, după care ar fi scos pistolul şi ar fi tras. „Un tânăr în vârstă de aproximativ 25 de ani de origine turcă a tras cu un pistol cu bile în doi angajaţi. Ei vroiau să aducă un utilaj care aruncă pietriş şi au pus piloni care au blocat sensurile de mers.

S-a făcut o coadă de vreo trei maşini, el a depăşit coloana, s-a enervate şi atunci a tras”, a spus paznicul. Însă, ce este şi mai ciudat se leagă de faptul că nimeni din jur nu a auzit nimic. Spre exemplu, vizavi se află un depozit de lemne, iar angajaţii au declarat, pentru „Replica”: „Nu am auzit nimic. Noi dacă spargem lemne aici... nu se aude. Nici n-am vazut”. La faţa locului au ajuns oamenii legii, care au declanşat cercetările. La scurt timp, poliţiştii Secţiei 4 au identificat un tânăr în vârstă de 22 de ani, bănuit că ar fi conducătorul autoturismului. În cauză poliţiştii din cadrul Secţiei 4 împreună cu cei de la Serviciul de Arme Exploziv şi Substanţe Periculoase efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi folosirea fără drept de armă.

După aceste precizări, oamenii legii au revenit cu precizări şi, surpriză! – se pare că, urmare a cercetărilor, la mijloc ar fi fost doar agresiunea, nu şi focurile de armă. „Nu a existat nici o armă”, au spus reprezentanţii IPJ Constanţa. Ciudat, pentru că, de cealaltă parte, alte surse din cadrul Poliţiei ne-au declarat: „Cercetările continuă. Posibil să fi fost o armă de tip air-soft. Posibil să nu fi fost deloc arma, să se fi speriat doar cei care au făcut sesizarea la 112 cum că se trage.

Mai avem şi varianta ca în Renault să se aflat doi tineri, nu doar unul”, au spus sursele noastre. Mai departe, un locuitor din zonă a susţinut că este interesant şi un alt aspect: „Lucrările sunt ilegale, fără autorizaţii. Cum pot lucra pe un drum din municipiu cei de la Regionala de Drumuri, care se ocupă de drumuri naţionale?! Strada Alba Iulia nu este drum naţional”.

Liliana CHIRU, Mihaela UNGUREANU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614