REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
12.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Stroe: „Sectorul românesc de apă şi canalizare este unul dintre cele mai moderne din Europa”

Stroe: „Sectorul românesc de apă şi canalizare este unul dintre cele mai moderne din Europa”

Replica API 16 mai 2017 | 13:42 450

La Bucureşti are loc Forumul Regional al Apei Dunăre - Europa de Est 2017, în perioada 15-17 mai a.c. Evenimentul în sine aduce în atenţia participanţilor informaţii de cea mai mare actualitate privind evoluţia şi dezvoltarea sectorului apei din România, dar şi din ţările din regiune. Evenimentul a fost inaugurat de către reprezentanţii Asociaţiei Apelor Române, prin preşedintele Felix Stroe, dar şi de invitaţii din întreaga Europă, la Palatul Parlamentului.

În cadrul EXPOAPA, care se desfăşoară în acest an alături de alte manifestaţii în cadrul forumului, invitaţii români şi străini puteau admira cele mai noi sisteme tehnologice pentru apă şi canalizare. Asociaţia Română a Apei s-a făcut remarcată pe plan mondial prin activitatea intensă şi interesul major pe care îl acordă în continua dezvoltare a tehnologiei din domeniu. Felix Stroe, preşedintele ARA, a punctat că România are unul dintre cele mai moderne sisteme de apă din Europa.

„Asociaţia Română a Apei este astăzi printre cele mai puternice organizaţii profesionale din România şi din Europa Centrală şi de Est. În cei 21 de ani de existenţă, ARA s-a implicat foarte mult în modernizarea sectorului cu apă din România, nu doar în sens tehnologic, ci şi în sensul reglementărilor. Astfel, sectorul românesc de apă şi canalizare este unul dintre cele mai moderne din Europa, în primul rând, prin felul în care este reglementat.

Datorită acestei reglementări şi funcţionarea este excelentă. Ceea ce vedeţi aici este a XIX-a ediţie a Expoapa. Este cea mai prestigioasă expoziţie de tehnologii de apă şi canalizare din întreaga Europa. Am avut ocazia să merg la congresuri mondiale, la multe expoziţii de acelaşi fel şi nu se compară”, a menţionat Felix Stroe, preşedintele Asociaţiei Române a Apelor.

Claudia CORBU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218