REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
13.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

STS a impartit celulare pentru raportarea recensamantului agricol

STS a impartit celulare pentru raportarea recensamantului agricol

Replica API 4 decembrie 2010 | 00:00 122

Recenzorii din Constanta se incurca la transmiterea SMS-urilor

Recenzorii din Constanta se incurca la transmiterea SMS-urilor

În comunele din judeţul Constanţa operaţiunile pentru Recensământul General Agricol 2010 au debutat cu stângul. Cu toată instruirea făcută de reprezentanţii Direcţiei Judeţene de Statistică Constanţa şi cei ai Serviciului de Telecomunicaţii Speciale recenzorii constănţeni au întâmpinat probleme în transmiterea datelor colectate din teren la Bucureşti. "Au rămas câteva zone care nu au transmis datele la Bucureşti pentru că nu toată lumea este pregătită pentru aşa ceva cu toate că am făcut o instruire în acest sens. Astfel, la Bucureşti transmitem noi SMS-urile pe care cei din judeţ nu au reuşit să le trimită", a declarat, pentru "Replica" de Constanţa, Enache Buşu, directorul Direcţiei de Statistică.

Acesta susţine că, începând din data de 8 decembrie a.c., în fiecare zi de miercuri şi vineri, recenzorii-şefi, pentru unităţile cu personalitate juridică de care răspund, vor transmite prin SMS informaţii privind numărul de chestionare completate, cumulat de la începutul perioadei. Fluxul de transmitere va fi declanşat automat de sistem, toţi recenzorii-şefi, respectiv coordonatorii, vor primi un SMS de atenţionare în fiecare zi de raportare, la ora 09.00, prin care sunt rugaţi să transmită informaţiile spre baza de date centrală. Începând cu ora 10.00 a fiecărei zile de raportare, reprezentanţii nominalizaţi din cadrul Secretariatului Tehnic Judeţean pot vizualiza şi valida datele înregistrate în baza centrală, de la secţiile de recensământ, asigurând preluarea, înregistrarea şi corectarea informaţiilor, validarea şi completarea datelor realizându-se numai în intervalul orar 10.00-12.00. După această oră, activitatea de validare va fi preluată la nivelul Secretariatului Tehnic Central. Menţionăm că subvenţiile pentru fermieri vor depinde în viitor de raportările la Recensământul General Agricol 2010. Dacă datele transmise de recenzorii constănţeni sunt eronate şi nu vor fi corectate, atunci fermierii ar putea avea de suferit. Pentru transmiterea datelor, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale a pus la bătaie 143 de telefoane mobile. "Pe 30 noiembrie am preluat în baza unui proces verbal 66 de telefoane pentru recenzori, 66 de telefoane mobile pentru recenzori şefi, 70 pentru secretarii primăriilor, 6 telefoane sunt de rezervă şi un telefon pentru Staţia de prelucrare a datelor. Aparatele se vor folosi doar în interes de serviciu, iar în zilele în care se fac raportările acestea nu au voie să fie închise. Cheltuielile legate de convonvorbiri, salarii, deplasări sunt suportate în cadrul RGA cu sprijinul Uniunii Europene. În februarie telefoanele vor fi înapoiate celor de la STS, iar cine le rătăceşte, nu îşi va primii banii pentru activitatea depusă", susţine Buşu.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218