REPLICA ONLINE CONSTANTA

19° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
19° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

Studiu: Bufeurile afectează memoria

Studiu: Bufeurile afectează memoria

Replica API 7 septembrie 2020 | 00:00 858

Dacă întâmpinați dificultăți în a identifica cuvântul potrivit pentru a vă exprima, puteți da vina pe bufeurile asociate cu menopauza.

Un nou studiu, publicat într-un jurnal al The North American Menopause Society, arată că bufeurile fiziologice sunt asociate cu scăderea memoriei verbale și cu modificări ale funcției cerebrale în timpul accesării amintirilor, mai ales în hipocamp și în cortexul prefrontal, scrie doc.ro.

Bufeurile influențează negativ memoria

Cercetări anterioare au arătat deja că femeile se confruntă cu un declin al memoriei când e vorba de comunicarea verbală (relatarea unei întâmplări, de exemplu) în timpul menopauzei. În acest nou studiu, RMN-ul a fost folosit pentru a documenta apariția bufeurilor și efectul lor specific asupra hipocampului și a cortexului prefrontal în timpul codificării și recunoașterii unei sarcini de memorie.

Punctele forte ale acestui studiu rezidă în utilizarea monitorizării bufeurilor pentru a confirma apariția acestora versus acceptarea mărturiilor personale ale pacientelor. RMN-ul a evaluat, practic, schimbările care aveau loc în timp real în creier în momentul testării.

Deși este nevoie de cercetări mai ample pentru a evalua în întregime fiabilitatea asocierii dintre bufeuri și alterarea funcțiilor cerebrale, acest studiu furnizează informații noi asupra unor zone specifice ale creierului implicate în memoria care pare să fie influențată de bufeuri.

Ce sunt bufeurile și cum pot fi combătute

Bufeurile reprezintă cel mai frecvent semn al menopauzei și perimenopauzei. Este vorba despre un val brusc de căldură însoțit uneori de înroșirea feței și transpirație.

Cauza precisă a bufeurilor nu se cunoaște, dar ele par să fie legate de schimbările petrecute în ceea ce privește circulația sângelui. Unele femei manifestă și un ritm cardiac crescut sau frisoane. Când au loc noaptea, bufeurile pot trezi persoana, provocând tulburări de somn.

Femeile se confruntă cu bufeurile aproximativ 7 ani, dar unele dintre ele pot ajunge la 11 ani sau mai mult. Nu există metode de prevenire a bufeurilor, doar evitarea factorilor declanșatori. Printre aceștia se numără:

Stresul

Căldura excesivă

Cafeaua

Alcoolul

Fumatul

Mâncărurile condimentate

Hainele strâmte

Pentru a obține un oarecare confort în această perioadă cu bufeuri, se recomandă purtarea hainelor mai lărguțe, din fibre naturale și folosirea ventilatoarelor. De asemenea, exercițiile fizice par să fie de ajutor, la fel și exercițiile de respirație.

Alimentația zilnică este importantă. Fitoestrogenii din plante ar putea combate bufeurile, medicina alternativă recomandând consumul de tofu și soia și administrarea unor suplimente alimentare precum cohoșul negru.

Pentru unele femei, însă, bufeurile pot fi extrem de deranjante, afectând excesiv calitatea vieții. În aceste cazuri, poate fi nevoie de o perioadă de terapie hormonală. Alte tratamente care pot fi prescrise sunt:

- Antidepresive în doze mici (fluoxetină, paroxetină, venlafaxină)

- Clonidină, un medicament pentru tensiunea arterială

- Gabapentin, anticonvulsiv

- B complex

- Vitamina E

- Ibuprofen

Cum se contracarează pierderile de memorie la menopauză

Gândirea încețoșată este una dintre cele mai frustrante probleme cu care se confruntă femeile la menopauză. Totuși, există câteva măsuri care pot fi luate pentru ca gândirea să rămână limpede și amintirile să revină în memorie mai ușor.

Exerciții pentru creier. Exercițiile fizice nu sunt de folos doar pentru corp, ci și pentru a păstra mintea în formă. Aerobicul și ridicarea greutăților par să fie cele mai indicate forme de mișcare pentru a declanșa formarea de noi celule nervoase și vase de sânge în creier. De asemenea, activitatea fizică crește producția de substanțe chimice care contribuie la repararea neuronilor existenți. Și exercițiile specifice pentru creier sunt utile, precum încercarea de a învăța pe de rost numere de telefon, poezii sau cuvinte în alte limbi.

Somn liniștit. Somnul poate deveni problematic la menopauză, dar e important ca femeile să facă tot posibilul pentru a dormi bine. Un somn bun este nu doar reconfortant fizic, ci ajută la concentrare, la o gândire clară și la o mai bună capacitate de a reține informații noi. În camera de somn trebuie să fie întuneric, liniște și o temperatură scăzută. De asemenea, oricât de tentate ar fi, femeile la menopauză nu trebuie să bea seara cafea sau alcool.

O dietă adecvată. La menopauză, contează foarte mult aportul de acizi grași Omega 3, precum cei din peștele gras (somon, ton, hering, macrou etc.) și nuci, dar și acidul folic, care se poate lua din legumele verzi cu frunze (spanac, varză creață, salată verde etc.).

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102