REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.4° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
18.4° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Studiu: Remdesivir reduce cu 62% riscul mortalităţii în cazul Covid-19

Studiu: Remdesivir reduce cu 62% riscul mortalităţii în cazul Covid-19

Replica API 15 iulie 2020 | 00:00 887

Medicamentul Remdesivir, produs de Gilead Sciences, a redus cu 62% riscurile mortalităţii în cazul pacienţilor bolnavi de Covid-19, conform unor noi rezultate anunţate de compania farmaceutică americană, informează agenţia de presă Bloomberg, citată de stirileprotv.ro.

Noua analiză a comparat datele obţinute în etape târzii ale bolii cu tratamentele aplicate la nivel real. Compania americană Gilead Sciences va prezenta oficial rezultatele la Conferinţa virtuală Covid-19, programată în cadrul Conferinţei internaţionale pe tema SIDA.

Potrivit datelor generale prezentate vineri, rata mortalităţii la pacienţii trataţi cu Remdesivir a fost de 7,6% în a 14-a zi de tratament, comparativ cu 12,5% în cazul pacienţilor netrataţi cu Remdesivir. Analiza arată şi că 74,4% dintre pacienţii trataţi cu Remdesivir s-au vindecat până în a 14 zi, faţă de 59% care nu au beneficiat de acest tratament.

Analiza comparativă a inclus 312 pacienţi trataţi cu Remdesivir în cadrul unui test clinic de lungă durată şi alţi 818 pacienţi cu aceeaşi severitate a bolii care au primit îngrijiri medicale standard, fără Remdesivir.

Valoarea acţiunilor Gilead Sciences a crescut cu 2,1%, atingând nivelul de 76,25 de dolari la New York până la ora 9.34 (16.34, ora României).

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367