REPLICA ONLINE CONSTANTA

23.4° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
23.4° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Studiu: Riscul de leucemie crește odată cu înaintarea în vârstă

Studiu: Riscul de leucemie crește odată cu înaintarea în vârstă

Replica API 18 iulie 2020 | 00:00 971

Mutațiile care au loc în celulele sangvine, asociate cu diverse tipuri de leucemie, sunt inevitabile pe măsură ce îmbătrânim, arată un nou studiu, scrie doc.ro.

Omenirea s-a străduit din cele mai vechi timpuri să încetinească îmbătrânirea. În prezent, dacă vrem să ne prelugnim speranța de viață, avem grijă la alimentație, luăm complexe nutraceutice anti-aging cu ubiquinol sau coenzima Q10, facem mișcare și ne străduim să renunțăm la vicii.

Pe măsură ce îmbătrânim, crește riscul de a dezvolta anumite boli. Demența, cancerul, bolile cardiovasculare, cataracta sunt afecțiuni care apar mai frecvent la vârstnici. Un nou studiu, realizat de cercetătorii de la Centrul RIKEN pentru Științe Medicale Integrative din Japonia sugerează că inclusiv riscul de leucemie poate crește odată cu înaintarea în vârstă, dacă sunt prezente anumite mutații în limfocite.

Modificările cromozomiale, inevitabile la persoanele în vârstă

Studiul, publicat în revista științifică Nature, raportează diferențele dintre mutațiile celulelor sangvine la japonezi și la populațiile europene. Analiza a descoperit că aceste mutații pre-clinice au fost puternic asociate cu diferite tipuri de cancer și pot explica de ce europenii au rate mai mari de leucemie limfocitară cronică, în timp ce japonezii au rate mai mari de leucemie cu celule T.

Celulele din sânge sunt reînnoite continuu dintr-un stoc de celule stem sangvine - numite HSCs - localizate în măduva osoasă. Aceste celule stem produc celule progenitoare care dau naștere la numeroase tipuri diferite de celule sangvine. Printre acestea se numără limfocitele, celule extrem de importante care alcătuiesc sistemul nostru imunitar, cum ar fi celulele T și celulele B.

Celulele sangvine care provin din aceeași celulă stem sau progenitor pot fi identificate prin observarea ADN-ului lor. De exemplu, toate celulele T derivate dintr-un anumit HSC sunt clone. Dacă HSC a avut o mutație, aceeași mutație va exista în toate celulele T din acea linie, dar nu și în alte celule T care provin din celule stem sangvine diferite.

Deși aceste tipuri de mutații clonale au fost studiate la populațiile europene, echipa de cercetători care a întreprins acest studiu suspecta că ar putea găsi rezultate oarecum diferite la populația îmbătrânită din Japonia, cuprinzând aproape 180.000 de indivizi.

Rezultatele lor au arătat că mutațiile clonale au avut loc la peste 35% dintre oameni în anii ‘90. Datele de la BioBank din Marea Britanie au arătat rezultate similare, dar procentele globale au fost puțin mai mici. Descoperirile noului studiu sugerează cu tărie că modificările cromozomiale în clonele hematopoietice reprezintă un eveniment inevitabil la persoanele în vârstă. Procentul mai mare de mutații din populația japoneză este probabil legat de vârsta medie mai mare a eșantionului, mai spun aceștia.

Cu toate acestea, comparații mai aprofundate cu datele BioBank din Marea Britanie au relevat mai multe diferențe. Echipa de cercetare a analizat toate mutațiile din linia celulelor T și a constatat că peste 80% dintre ele au avut loc în populația japoneză. Peste 90% dintre mutațiile celulelor B au apărut în eșantionul european. Aceste date sunt în concordanță cu cazurile de leucemie raportate.

Leucemia cu celule T apare de 10 ori mai des la japonezi decât la europeni, în timp ce leucemia limfocitară cronică, un tip de cancer asociat cu celulele B, este de 5 ori mai frecventă la europeni. Acest lucru nu înseamnă că mutațiile au avut loc în mod selectiv în diferite gene, în funcție de populație. Cercetătorii spun că se poate trage concluzia că avantajul unei anumite mutații cromozomiale diferă în funcție de contextul genetic și de mediu.

Autorii studiului au descoperit, de asemenea, componente genetice legate de riscul de a avea mutații clonale HSC. Ei au identificat mai multe spații de pe cromozomi pentru care variații genetice au fost asociate cu un risc crescut de mutatii sangvine clonale în general, precum și trei spații legate de mutații specifice în celulele B. Acest lucru înseamnă că probabilitatea sau riscul unei persoane de a avea una dintre mutațiile critice acum sau în viitor poate fi estimată căutând aceste variații în ADN-ul persoanei respective.

Astfel, deși mutațiile clonale HSC ar putea fi inevitabile, putem totuși face ceva în acest sens. Nu toată lumea care are aceste mutații dezvoltă cancer conchid cercetătorii. Cu toate acestea, un simplu test de sânge poate să identifice persoanele cu risc de leucemie, verificând mutațiile clonale HSC. Un test ADN bazat pe proba de sânge poate identifica, de asemenea, oamenii care au risc ridicat de a dezvolta mutațiile HSC critice în viitor.

Cum se poate scădea riscul de leucemie

Riscul de leucemie se poate scădea prin respectarea unor îndrumări ale specialiștilor, precum:

Renunțarea la fumat. Acest viciu este însoțit de o mulțime de riscuri pentru sănătate, fiind asociat cu diverse tipuri de cancer, hipertensiune și boli cardiovasculate. Renunțarea la fumat este cel mai bun mod de a reduce riscul de leucemie, sunt de părere experții în sănătate.

Menținerea unei greutăți corporale normale. Unele studii au arătat că excesul de greutate și obezitatea pot crește riscul de leucemie. Este posibilă reducerea riscului de leucemie având o greutate corporală sănătoasă, care se obține printr-o alimentație echilibrată și cu ajutorul exercițiilor fizice regulate.

Evitarea contactului cu benzenul și formaldehida. Multe persoane au locuri de muncă la care se pot afla în jurul substanțelor chimice dăunătoare, cum ar fi benzenul. Niveluri scăzute de benzen se găsesc și în benzină, noxe și atmosferă. De asemenea, poate proveni din lipici, vopsea și diverse produse de curățare. E necesar să se urmeze cu atenție instrucțiunile de siguranță când vine vorba de vopsit: e bine să se utilizeze o mască și să se aerisească bine încăperea în care sunt utilizate vopselele, pentru a contribui la scăderea riscului de expunere.

Evitarea expunerii la radiații. Anumite teste, cum ar fi radiografiile în timpul vizitelor la medic sau la stomatologie, dau doze mici și nepericuloase de radiații. Dar, pentru că radiațiile se acumulează în corp de-a lungul timpului, pot crește riscul de leucemie. E bine, deci, ca aceste proceduri să se efectueze doar la sfatul medicului, nu la insistențele pacientului, atunci când este neapărată nevoie.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367