REPLICA ONLINE CONSTANTA

4.4° Constanța Mar., 19 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6673
4.4° Constanța Marți, 19 Martie 2024 Anul XX Nr. 6673
 

Studiu: Tulburarea disforică premenstruală, speranțe noi de tratament

Studiu: Tulburarea disforică premenstruală, speranțe noi de tratament

Replica API 18 ianuarie 2021 | 00:00 1031

O echipă de cercetători suedezi a găsit dovezi că simptomele mentale ale tulburării disforice premenstruale se îmbunătățesc după tratamentul cu un modulator al receptorilor de progesteron.

Sursă foto: Shutterstock

Ce este tulburarea disforică premenstruală?

Tulburarea disforică premenstruală este o problemă de sănătate asemănătoare sindromului premenstrual, dar mai gravă. Afecțiunea provoacă iritabilitate severă, depresie sau anxietate cu o săptămână sau două înainte de menstruație. Simptomele dispar de obicei la două până la trei zile după începerea menstruației, dar este posibil ca femeia afectată să aibă nevoie de medicamente sau de alt tratament pentru a ține sub control simptomele, citează doc.ro.

Majoritatea femeilor prezintă cel puțin simptome premenstruale ușoare, între 20% și 50% au simptome premenstruale moderate până la severe și aproximativ 5% raportează simptome severe timp de câteva zile, cu afectarea semnificativă a funcționalității și a calității vieții. 5% dintre femeile cu cele mai severe simptome premenstruale și afectarea funcționării sociale și a rolurilor individuale îndeplinesc adesea criteriile de diagnostic pentru tulburarea disforică premenstruală.

Pentru a îndeplini criteriile de tulburare disforică premenstruală, cel puțin 5 din 11 simptome posibile trebuie să fie prezente în faza premenstruală, aceste simptome ar trebui să fie absente la scurt timp după apariția menstruației și cel puțin unul dintre cele 5 simptome trebuie să fie starea de spirit depresivă, anxietatea, labilitatea afectivă sau iritabilitatea.

Alte simptome includ scăderea interesului pentru activitățile obișnuite, dificultăți de concentrare, energie scăzută, modificări ale poftei de mâncare, modificări ale somnului, senzația de a fi copleșită sau de a fi scăpat lucrurile de sub control, dureri de cap, dureri articulare sau musculare, sensibilitate sau umflare a sânilor și umflarea abdomenului. Se consideră că femeile care au simptome mai puține sau nu foarte severe suferă de sindrom premenstrual.

Potențial tratament nou pentru tulburarea disforică premenstruală

Se pare că simptomele mentale ale tulburării disforice premenstruale se îmbunătățesc după tratamentul cu un modulator al receptorilor de progesteron, potrivit rezultatelor unor analize¹ realizate de cercetătoarea SciLifeLab, Erika Comasco, și de profesorul Inger Sundström-Poromaa, de la Universitatea Uppsala. Mecanismul de acțiune al medicamentului oferă informații despre potențialele mecanisme moleculare care stau la baza acestei tulburări psihice și despre tratamentul acesteia.

Este cunoscut faptul că menstruația poate afecta starea de spirit a femeilor, multe confruntându-se cu sindromul premenstrual. Pentru majoritatea celor aflate la vârsta fertilă, acest lucru se manifestă prin simptome ușoare care nu necesită niciun tratament. Însă pentru aproximativ 5% dintre femei, modificările hormonale din timpul ciclului menstrual duc la simptome mentale invalidante, reunite sub numele de tulburare disforică premenstruală.

Modulatorii selectivi ai receptorilor de progesteron se leagă și inhibă receptorii de progesteron din creier. Aceasta este o clasă relativ nouă de medicamente dezvoltate pentru tratamentul fibromului uterin și al endometriozei.

În acest studiu clinic multicentric, dublu-orb, controlat cu placebo, echipa de cercetare a demonstrat pentru prima dată eficacitatea unui modulator selectiv al receptorilor de progesteron ca tratament pentru tulburare disforică premenstruală.

Conform studiului publicat în Jurnalul American de Psihiatrie, modulatorul receptorului de progesteron reduce în primul rând simptomele mentale ale afecțiunii, cum ar fi iritabilitatea și depresia. Jumătate dintre femeile care au primit tratamentul nu au mai avut aceste probleme.

Efectele secundare au fost ușoare, iar dezvoltarea în curs de desfășurare a modulatorilor receptorilor de progesteron bine tolerați va face din aceasta o opțiune de tratament pentru pacientele cu tulburare disforică premenstruală, afirmă cercetătorii.

Privind în viitor, oamenii de știință investighează în prezent felul în care modulatorul receptorilor de progesteron afectează creierul la femeile cu această afecțiune. Prin analizarea creierului acestor paciente înainte și în timpul tratamentului, folosind imagistica prin rezonanță magnetică, cercetătorii își propun să definească semnăturile structurale și funcționale ale creierului care pot explica ușurarea simptomelor de tulburare disforică premenstruală.

Rezultatele cercetării vor fi o piesă importantă a puzzle-ului menit să îmbunătățească înțelegerea mecanismelor din spatele acestei afecțiuni.

În prezent, tratamentul de primă linie pentru tulburarea disforică premenstruală este reprezentat de inhibitorii recaptării serotoninei. Deși aceste medicamente sunt foarte eficiente, ele nu sunt potrivite pentru toate femeile, iar opțiunile de tratament suplimentare sunt necesare. În plus, ar fi de dorit să existe un tratament care să abordeze mai specific mecanismele care stau la baza acestei tulburări psihice.

Ce opțiuni de tratament există pentru tulburarea disforică premenstruală?

Pe lângă simptomele sindromului premenstrual, care sunt ușoare sau moderate - balonare, dureri de cap și abdominale, sâni dureroși, acnee, constipație, oboseală, iritabilitate - tulburarea disforică premenstruală vine cu agravarea acestora și cu deprimare, scăderea interesului pentru activitățile cotidiene, modificări ale poftei de mâncare (apetit excesiv sau dorința de a mânca anumite alimente, de obicei foarte dulci, foarte sărate sau foarte grase) și tulburări ale somnului. Toate aceste probleme pot fi gestionate prin diverse terapii.

Opțiunile de tratament includ:

Antidepresive

Inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei, cum sunt sertralina, fluoxetina, paroxetina modifică nivelul serotoninei din creier. Medicul poate recomanda unul dintre aceste medicamente dacă simptomele mentale ale bolii sunt intense.

Contraceptive

O pilulă contraceptivă care conține drospirenonă și etinilestradiol poate fi utilizată pentru tratarea tulburării disforice premenstruale.

Analgezice fără prescripție medicală

Ibuprofenul, naproxenul, acidul acetilsalicilic pot ajuta la ușurarea simptomelor fizice, cum ar fi crampe, dureri articulare, dureri de cap, dureri de spate și sensibilitate a sânilor.

Suplimente alimentare

Remediile pe bază de plante, cum ar fi cele care conțin extract uscat de piperul călugărului (Vitex Agnus Castus), acupunctura și suplimentele de vitamine și minerale (calciu, magneziu, vitamina E și vitamina B6) pot fi de folos pentru calmarea simptomelor sindromului premenstrual și ale tulburării disforice premenstruale.

Un stil de viață sănătos

În general, un stil de viață sănătos ne ferește de multe afecțiuni sau ne ajută să le gestionăm mai ușor. Reducerea alimentelor prea sărate și zaharoase (chipsuri, produse de fast-food, dulciuri, sucuri acidulate etc.), consumul sporit de legume și fructe și un program regulat de activitate fizică pot duce la atenuarea unora dintre simptomele tulburării disforice premenstruale.

Managementul stresului

Diverse tehnici de relaxare (meditație, exerciții de respirație etc.) și petrecerea timpului cu activități care cresc buna dispoziție (discuții cu prietenii, cititul cărților, drumețiile etc.) pot fi utile în tratarea acestei afecțiuni.

În cazul în care simptomele sunt foarte intense, e nevoie de un consult medical amănunțit pentru un tratament eficient.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
294439101410
5/49
31213917-03-20243 0 1 5 5 7 6
joker
371118333920