SUA: Administraţia Biden retrage vaccinarea obligatorie în marile companii
Administraţia preşedintelui Joe Biden a retras oficial marţi vaccinarea obligatorie în companiile cu peste 100 de angajaţi, luând act de veto-ul emis de Curtea Supremă a Statelor Unite, scrie AFP, citată de Agerpres.
Administraţia pentru Sănătate şi Securitate în Muncă din SUA a anunţat această retragere într-un scurt comunicat fără a menţiona decizia Înaltei Curţi care nu i-a lăsat de ales.
Ea a precizat că "încurajează cu tărie angajaţii să se vaccineze împotriva pericolelor permanente puse de COVID-19 la locul de muncă".
În Statele Unite, unde virusul a făcut peste 870.000 de morţi, doar 63% din populaţie este complet vaccinată din cauza diviziunilor politice foarte marcate asupra acestei probleme.
După luni de zile în care a încercat să-i convingă pe reticenţi, democratul Joe Biden a anunţat în septembrie că doreşte să facă vaccinarea obligatorie pentru angajaţii marilor companii, sectorul medical şi funcţionarii federali.
În ţara libertăţilor individuale, decizia sa a fost imediat denunţată ca un abuz de putere de către aleşii republicani şi de către o parte a mediului economic care au sesizat justiţia.
La 13 ianuarie, Curtea Supremă le-a dat dreptate în privinţa celor aproximativ 84 de milioane de persoane angajate în marile companii. Pe de altă parte, a validat obligaţia de vaccinare pentru angajaţii structurilor sanitare care beneficiază de fonduri federale.
Marţi, aleşii republicani au salutat retragerea măsurii în sectorul privat. "Administraţia Biden se înclină în faţa realităţii şi în cele din urmă respectă Constituţia", a scris pe Twitter senatorul Josh Hawley (Missouri).

De câțiva ani se fac speculații cu privire la starea de sănătate a președintelui rus Vladimir Putin, însă ele...369
Sfârşitul neutralităţii militare a Finlandei ar fi o "greşeală", a estimat sâmbătă preşedintele rus Vladimir...394
În Germania au fost înregistraţi până acum peste 700.000 de refugiaţi din Ucraina, arată date ale ministerului de...307
Serviciul secret ucrainean SBU a decretat, de la începutul războiului, interdicţie de intrare pentru 13 jurnalişti...357


ConstanțaUmiditate: 76%
Vânt: 1.64 m/s
Presiune: 1019 milibari

Formaţia CFR Cluj a învins, duminică seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (1-0), echipa Universitatea Craiova,...200
Formaţia FC Floriana a câştigat Cupa Maltei, duminică seară, învingând în finală echipa Valletta, scor 2-1...142
Formaţia AC Milan, la care este legitimat Ciprian Tătăruşanu, a învins, duminică seară, pe teren propriu, cu...128
FRF a anunţat, duminică, după disputarea ultimelor meciuri din play-off-ul Ligii 2 Casa Pariurilor, că la baraj...187


Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină sâmbătă, 14 mai, la intersecția bulevardelor...806
Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină în Mangalia, zona gării, acolo unde a avut loc un...867
Grigore Robert Nicolae, un cunoscut afacerist al sectorului 2 al capitalei, administrator și unic asociat al firmei...1256
Onel Marius Gabriel a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor. Sentința a...757
Încet încet se apropie anul electoral 2024 atunci când vom avea în ordine - alegeri europarlamentare, alegeri...406
Ambasada României la Kiev și-a reluat sâmbătă activitatea, a anunțat ministrul de Externe, Bogdan Aurescu. „Mă...396
România are la îndemână nu doar banii europeni care vin prin PNRR, programul creat special pentru a relansa economia...448
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a declarat, vineri seară, că realitatea din momentul...419
Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, s-a aflat în studioul Replica de Constanța, unde a vorbit...3393
Centrele pentru adulți din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța sunt...2217
Disconfort, haos, nervi în trafic, șantiere peste șantiere… sunt aspecte cunoscute de către administrația locală...11323
Gheorghe Haleț este unul dintre cei mai apreciați oameni de televiziune și cultură din Constanța. A cochetat și cu...5006
Catalogul muzical al trupei rock britanice Pink Floyd face obiectul unor propuneri de cumpărare lansate de Warner Music...104
Britney Spears a anunţat sâmbătă că a pierdut sarcina printr-o postare pe Instagram alături de logodnicul său,...253
WRS a reuşit să se claseze pe locul 18 în finala Eurovision 2022, desfăşurată sâmbătă seara în Italia, la...1502
Ucraina este câştigătoarea Eurovision 2022. Kalush Orchestra, cu melodia "Stefania" . Piesa a luat cele mai multe...299
În Germania au fost înregistraţi până acum peste 700.000 de refugiaţi din Ucraina, arată date ale ministerului de...307
Șeful serviciilor de informații militare ucrainene Kyrylo Budanov a declarat că este în desfășurare o lovitură de...824
Serviciul secret ucrainean SBU a decretat, de la începutul războiului, interdicţie de intrare pentru 13 jurnalişti...357
Israelul a lansat vineri lovituri în centrul Siriei, făcând cinci morţi, printre care un civil, a informat agenţia...347
Specialiștii susțin că epidemia de COVID-19 din Coreea de Nord ar putea provoca o criză sanitară majoră. Virusul...123
Două persoane au fost confirmate cu variola maimuțelor, au confirmat autoritățile sanitare de la Londra, citate de...112
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat sâmbătă, la Oradea, că infecţia cu noul coronavirus se...272
Directorul medical al Spitalului de Boli Infecţioase din Cluj, Violeta Briciu, a declarat sâmbătă, la Predeal, că...416