REPLICA ONLINE CONSTANTA

5.9° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
5.9° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

SUA: Biden numeşte o expertă transgender ca ministru adjunct al Sănătăţii, o premieră

SUA: Biden numeşte o expertă transgender ca ministru adjunct al Sănătăţii, o premieră

Replica API 20 ianuarie 2021 | 00:00 1294

Preşedintele ales al Statele Unite, Joe Biden, a anunţat marţi că o va numi ca ministru adjunct al Sănătăţii pe Rachel Levine, o expertă transgender în pediatrie şi psihiatrie, în prezent responsabilă a Sănătăţii în statul Pennsylvania, alegerea fiind una "istorică", relatează AFP, citată de Agerpres.

Rachel Levine

"Ea reprezintă o alegere istorică şi este extrem de calificată pentru a ajuta la gestionarea politicilor de sănătate ale administraţiei noastre", a scris Joe Biden, care va deveni miercuri al 46-lea preşedinte al SUA.

Rachel Levine "va aduce leadership-ul ferm şi expertiza crucială de care avem nevoie pentru a-i ghida pe oameni să treacă prin această pandemie, indiferent de locul de provenienţă, rasa, religia, orientarea sexuală, identitatea de gen sau handicapul lor".

În prezent directoare de Sănătate în Pennsylvania şi profesoară universitară de pediatrie şi psihiatrie, Rachel Levine "este pe punctul de a deveni primul oficial federal deschis transgender confirmat de Senatul american", a precizat echipa lui Joe Biden într-un comunicat.

Democraţii vor prelua în această săptămână controlul în camera superioară a Congresului, care urmează să confirme nominalizările prezidenţiale.

Preşedintele în exerciţiu Donald Trump a fost criticat pentru politicile sale faţă de persoanele transgender.

El a anunţat în 2017 o decizie de a le interzice persoanelor transgender să servească în armată, invocând "povara costurilor medicale enorme" şi "perturbările".

Pentagonul le-a permis în cele din urmă la începutul lui 2018 persoanelor transgender să se înroleze, cu condiţia să îndeplinească anumite criterii fizice şi medicale.

Joe Biden l-a ales pe procurorul general al Californiei, Xavier Becerra, ca ministru al Sănătăţii.

Democratul a promis să crească viteza în lupta împotriva pandemiei de COVID-19 în SUA, cea mai afectată ţară din lume, cu 24 de milioane de cazuri şi aproape 400.000 de morţi.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
ni se trage si vom trage dupa noi multe nenorociri , procentul lor e mare fata de asa zisa democratie adevarata! prost inteleasa ,prost gestionata si rau pusa in practica tarii ...libere !
3
0
este clar America este pe duca
9
0

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614