REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
13.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

SUA extind operaţiunile la Kogălniceanu, cu aeronave şi până la 1.600 de militari

SUA extind operaţiunile la Kogălniceanu, cu aeronave şi până la 1.600 de militari

Replica API 2 aprilie 2014 | 00:00 430

Protocol de colaborare între Baza de la Mihail Kogălniceanu şi Spitalul Judeţean

Protocol de colaborare între Baza de la Mihail Kogălniceanu şi Spitalul Judeţean

Managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, dr. Dănuţ Căpăţână, a primit vizita reprezentanţilor Bazei de la Mihail Kogălniceanu în vederea concretizării unui protocol pe o gamă mai largă de servicii medicale. Baza urmează să-şi mărească efectivele, de aici şi necesitatea unor servicii medicale de calitate. Americanii de la Mihail Kogălniceanu au dorit să viziteze secţiile Spitalului Judeţean. Cel mai mare spital de la malul mării deţine un protocol de colaborare cu militarii americani, dar numai pentru cazurile de urgenţă.

"Astăzi (marţi - n.r.) am avut o întâlnire cu o delegaţie de auditori americani de la Baza Mihail Kogălniceanu. Am avut o discuţie de aproximativ o oră. Au vrut să cunoască toate facilităţile. Ce putem oferi noi ca spital, ce zone acoperim, ce servicii specifice, cum suntem organizaţi. Au şi vizitat o parte din spital. Vizita a avut loc ca urmare a faptului că Baza de la Mihail Kogălniceanu va mări efectivele şi doresc ca în parteneriat cu noi - printr-un contract sau un protocol, discuţiile vor avea loc la Ministerul Sănătăţii- să putem să le răspundem nevoilor medicale. Cu cât vor fi mai mulţi, cu atât numărul de îmbolnăviri va fi mai mare. Probabil că acest protocol se doreşte a fi mai specific şi să acopere o gamă mai largă de servicii medicale. Noi am tratat până în prezent doar ce a fost urgenţă. Până acum au preferat să-i urce în avion şi să-i ducă mai departe", a declarat dr. Dănuţ Căpăţână, managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.

Căpăţână: Este o chestiune de prestigiu

Prin semnarea noului protocol de colaborare se va stabili foarte clar ce servicii medicale vor oferi medicii constănţeni americanilor. "Bănuiesc că au căpătat destulă încredere în partenerii lor, astfel încât să mărească gama de servicii pe care le putem oferi. Şi pentru noi este un lucru bun. Pe de-o parte sunt nişte bani în plus care sunt plătiţi de firmele care asigură Armata Americană şi pe de altă parte este o chestiune de prestigiu. Sunt puţine spitale civile din lume care ofere servicii medicale trupelor NATO şi în special trupelor americane, pentru că sunt extrem de reticienţi", a conchis dr. Căpăţână. De precizat faptul că Statele Unite ale Americii au solicitat României extinderea operaţiunilor de la baza Kogălniceanu, respectiv dislocarea unor elemente a unei unităţi de infanterie marină şi a unui număr de aeronave militare, astfel încât numărul militarilor americani dislocaţi va fi de maximum 1.600. Aceste informaţii sunt cuprinse într-o scrisoare transmisă de către preşedintele Traian Băsescu în 27 martie Parlamentului. Şeful statului informează Legislativul că, în baza legii 291/2007 privind forţele armate străine de pe teritoriul României, a aprobat propunerile premierului referitoare la solicitările părţii americane. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a citit, marţi, în plenul comun al Parlamentului, scrisoarea transmisă de şeful statului, Traian Băsescu, privind solicitarea Ambasadei SUA de extinderea a operaţiunilor actuale la aerodromul Mihail Kogălniceanu. Zgonea a arătat că, prin dislocarea elementelor menţionate, numărul total al militarilor americani destinaţi pentru operaţiunea temporară pe aeroportul Kogălniceanu în spirjinul operaţiunilor de transport multi modal International Security Assitance Force şi Enduring Freedom, precum şi pentru misiunile specifice ale unităţii de infanterie marină "Special Purpose Marine Air-Ground Task Force - Crises Response" este de maximum 1.600 de militari.

Alexandra VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218