REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.3° Constanța Mar., 23 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6708
12.3° Constanța Marți, 23 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6708
 

SUA: FBI a arestat o grupare de traficanţi de droguri şi arme care vindea inclusiv puşti AR-15 fără serie

SUA: FBI a arestat o grupare de traficanţi de droguri şi arme care vindea inclusiv puşti AR-15 fără serie

Replica API 17 septembrie 2020 | 00:00 903

O forţă specială condusă de FBI (Biroul Federal de Investigaţii din SUA) a arestat 18 suspecţi identificaţi într-o serie de rechizitorii federale, cu legături cu o grupare de traficanţi de droguri din sudul Californiei care vindea şi arme ilegale, transmite miercuri dpa, citată de Agerpres.

Arestările efectuate luni dimineaţa devreme în comitatul Los Angeles şi în zona metropolitană adiacentă Inland Empire au încheiat Operaţiunea Black Phoenix, care a dus la identificarea a 25 de suspecţi implicaţi în traficul ilegal de droguri şi arme. Patru dintre aceştia se aflau deja în arest, iar trei încă nu au fost prinşi, au informat oficialităţile

FBI, departamentul de poliţie şi departamentul şerifului din Los Angeles au confiscat aproximativ 12,7 kg de metamfetamină, peste 100 de grame de cocaină şi crack şi 16 arme de foc, inclusiv aşa-numite 'arme-fantomă', fără numere de serie care să permită urmărirea de către autorităţi.

Şase din acuzaţi au fost implicaţi într-o singură tranzacţie cu metamfetamină. Unul din rechizitorii arată că a fost vorba de o serie de vânzări - două de câte o jumătate de kilogram şi patru de câte un kilogram.

Alte două rechizitorii desecretizate marţi prezintă vânzările de arme ilegale. Dau Quay Dong, în vârstă de 53 de ani, şi Christopher Nguyen, de 47 de ani, ambii din Ontario, sunt acuzaţi de vânzări ilegale de arme - cinci puşti de tip AR-15 fără date de identificare.

Jonathan Domingo Go, în vârstă de 47 de ani, din Torrance, a fost acuzat separat de vânzarea ilegală a trei arme - două pistoale calibrul .40 şi un pistol semiautomat calibrul 5.56 mm, de asemenea fără marcajul producătorului şi număr de serie.

Rechizitoriile se referă la diferite alte infracţiuni, inclusiv tentativă colectivă de posesie de narcotice cu intenţia de a distribui şi infracţiuni deja comise, legate de narcotice, cum ar fi distribuţia de metamfetamină.

În caz că instanţa îi va considera vinovaţi, acuzaţii vor primi obligatoriu pedepse de minimum 10 ani închisoare, efectuate în penitenciare federale. Unii dintre ei ar putea fi închişi pe perioade mult mai mari, de decenii, din cauza cazierelor încărcate, afirmă procurorii.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218